Mai bine o pauza curata, decat un fotbal murdar

Fotbalul mi-a lăsat zilele trecute același gust amar venit și din politică. Și nu întâmplător. Recunosc că m-am bucurat când Sorin Grindeanu, premierul, a dat o ordonanță care a anunlat handicapul Timișoarei față de alte orașe în care fotbalul era finanțat de stat. La noi nu se putea, la EI se putea. Bun, nu mai revin. Legea este acum egală pentru toți, chiar și după mintea auditorilor Curții de Conturi a României. Dar EI nu s-au lăsat. Ce viață e aia în care trăiești după reguli? E viață aia să nu beneficiezi de ceva ce alții nu au acces? Păi ăsta e tot farmecul vieții! TU să poți face ce-ți vrea mușchiul, iar celuilalt să-i fie frică. Pe asta s-a clădit nomenclatura în orice regim dereglat, cu atât mai mult într-o democrație originală ca a noastră.

EI sunt primarii PSD și ALDE din Voluntari și Chiajna, localități în care, dacă n-ar curge banul metropolitan, s-ar face și astăzi taximetrie cu căruța. Cancerul fotbalului s-a hrănit întotdeauna și din politică, iar bucuria mea că primăriile pot da bani liniștite s-a mai domolit după acel final de mizerie al campionatului ligii întâi. E dezolant să observi ce s-a întâmplat acolo, dar să nu poți face nimic. Nu există frustrare mai mare decât să recuperezi o grămadă de puncte – sancțiune cauzată și de blocarea finanțării doar la Timișoara – iar când să răsufli ușurat că ai scăpat eroic, competiția să fie furată prin cumetrii de partid. O treabă ca asta nu e amară doar pentru suporterii unei echipe de fotbal. Unii vor zice că „AC Recaș” nu contează. Ba contează. La „AC Recaș” joacă niște fotbaliști cărora li se putea schimba viața din punct de vedere profesional și asta nu e puțin lucru.

Dar asta este ideea de competiție într-o clică de organizații politice corupte 100%. Din acest motiv chiar nu-mi mai doresc finanțare a sportului prin bugetele publice, prin instituții conduse de derbedei politici. Nu mai vreau ca liga întâi de fotbal să fie un concurs de bugete publice, de familisme între Firea și Pandele, de ambiții între Robu și Falcă. Poate că odată vom fi pregătiți să cointeresăm firme puternice private să investească măcar 51% în fotbal și alte sporturi. Iar primăria să ajute cu maximum 49%, să nu depindă de tupeul vreunui baron local rămânerea sau retrogradarea Timișoarei. Este adevărat că puteam câștiga cu Pandurii pe final de sezon. Trei puncte acasă pentru noi și tot atâtea în minus pentru ei ar fi fost hotărâtoare, iar ultima etapă nu mai avea aceeași miză. Dar de aia ce s-a întâmplat la meciul ilfovenelor tot mizerie se numește.

Țin minte că, în urmă cu două ediții de campionat, publicul timișorean cerea jucătorilor ACS Poli să se lase bătuți, culmea, în fața Chiajnei, ca un meci suspectat de blat dintre Mediaș și Brașov să nu-și mai atingă scopul, adică scăparea de la retrogradare a ambelor. Poli nu s-a lăsat bătută poate și din pragmatism. Urma să tragă după ea Brașovul în liga a doua, seria a II-a, ceea ce era socotit de oficialii alb-violeți nu prea înțelept. Dar poate că va veni o zi în care m-aș bucura de un blat al nostru pentru a nu le ieși altora jocurile. Nu știu dacă a fost așa ceva la Mediaș, dar așa ajungi dacă te bagi în troacă cu toți porcii.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

INO a spus: (iunie 8th, 2017 at 13:40 )

BOY’S!SASULE!ÎN ADEVĂR ȘI VIAȚĂ CINE ARE VALOARE NU POATE FI ATINS DE NON VALORI!EI SUNT JEGURILE ROMÂNIEI IAR TIMIȘOARA TREBUIE SĂ JOACE INTELIGENT SĂ TREACĂ PESTE ACESTE CONDIȚII!!ÎNSĂ O ZIC CLAR CĂCI DACĂ POLI TIMIȘOARA AR FI LA UN ALT NIVEL ÎN FOTBAL AȚI FI VĂZUT ȘI AICI BLATURI!!PENTRU CĂ ORIUNDE EXISTĂ UN INTERES PE CARE VIAȚA ȘI ADEVĂRUL TREBUIE SĂ ÎL APERE SAU DATORITĂ MURDĂRIEI UMANE APAR ȘI BLATURILE ORDINARE GEN CHIAJNA!!ȘI CÂND TE UIȚI VEZI ACUM CUM TÂMPENII A LA NICULESCU APAR VEZI DOAMNE CE OFENSAT ESTE EL CĂCI INDIRECT ESTE ACUZAT DE BLAT!!HMM !

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Druckerul din Mehalak a spus: (iunie 8th, 2017 at 14:58 )

Am eu o solutie f, tui…Varciorova .

Bau a spus: (iunie 8th, 2017 at 15:14 )

In meciul de la Medias doar Erik nu a inteles ce s-a intamplat pe teren, restul coechipierilor nu stiau cum sa deschida calea spre poarta lor. Sa fim seriosi…

Vedeti golul de 2-2 cum fundasul se chinuie sa nu intinda piciorul la interceptie, aproape ca il trage spre el, numai sa nu atinga mingea http://gph.is/2sX5ApT

sam a spus: (iunie 8th, 2017 at 17:46 )

mediesenii au jucat la doua capete fiind convinsi ca pandurii au rezolvat partida de la botosani…dar cineva mai puternic decat toti nenorocitii care conduc romania a spus ….nu…. si minunea s-a intamplat,,, toata constructia lor elaborata a cazut in min 94 la botosani……acum baetii destepti merg la tas sa ceara dreptate…..poate suntem mai slabi,poate suntem putini,dar daca ne vom oprii acum vom fii la fel de vinovati ca ei……am fost cel mai persecutat club din liga 1 in ultimii ani ,am fost invitati in prima liga pentru a fii executati in public….cineva acolo sus ne iubeste si le-a dat puterii nebanuite celor care sau incumetat sa participe la tentativa de salvare a acestui club…indiferent de ce se va intimpla cu uta ei sunt pentru mine eroii care au luptat pentru ca poli sa ramana in prima linie

ddt a spus: (iunie 8th, 2017 at 18:32 )

batem cimpii aici de te apuca cascatul pe la debanat.ro, dar daca vrei INFORMATII concrete despre echipe si meci trebuie sa citesti PRESALLERT, cam asta e.

Bau a spus: (iunie 8th, 2017 at 21:32 )

Ce 2 capete visați? Ce treabă mai avea Mediaș decât să câștige meciul? Hai, nu mai aberați că vi se crapă și vouă obrazul de rușine de blatul făcut și nu știți cum să îl justificați. Vezi doamne, a fost persecutat acs-ul și pentru asta merită să rămână în A chiar și printr-un blat. Curat-murdar!

dtt a spus: (iunie 9th, 2017 at 06:15 )

vrei sa spui PSDALLERT

anteconbega a spus: (iunie 9th, 2017 at 11:59 )

PSD-ALDE-ALLER. Dacă aşa e politica site-ului, cea care aduce bani, asta e. Banii nu au miros. Azi doar morala pute.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Top