Orban este noul presedinte al PNL. Victorie zdrobitoare in fata lui Busoi

Fostul parlamentar Ludovic Orban a câștigat, de o manieră zdrobitoare, alegerile pentru funcția de președinte al PNL. El l-a învins fără drept de apel pe europarlamentarul Cristian Bușoi, adunând aproape 80% din voturile delegaților la congresul liberalilor. UPDATE: Au fost 4.498 voturi exprimate, din care 34 nule. Orban a adunat exact 3.518, iar Bușoi, 952.

Președinția PNL a fost disputată de Ludovic Orban, care a prezentat moțiunea „Partidul Național Liberal — Forța Dreptei”, și Cristian Bușoi, cu moțiunea „PNL — partidul viitorului. Pentru o Românie dreaptă, echilibrată și puternică!”. Au fost peste 4.600 de delegați la congresul PNL desfășurat sâmbătă la Romexpo. Orban a câștigat la scor confruntarea cu Bușoi. Pe surse, fostul deputat ar fi obținut 3.518 voturi, față de cele 952 ale europarlamentarului. S-a dovedit a fi o mișcare proastă pentru filiala Timiș și președintele ei, Nicolae Robu, care l-au susținut pe Cristian Bușoi. Robu viza, de altfel, una din cele patru funcții de prim-vicepreședinte. Din echipa lui Ludovic Orban fac parte însă primari precum Ilie Bolojan, Mircea Hava și Gheorghe Falcă. „A fost preferința domniei sale (a lui Nicolae Robu – n.r.) să nu facă parte din echipa mea. Nici măcar nu am putut să discut cu președintele Nicolae Robu acest lucru. Îi respect opțiunea, este dreptul dânsului să aibă o preferință (…) Domnul Robu a ales să nu facă parte din echipă, dar, pentru mine, echipa este întregul PNL, nu numai cei care vor fi aleși după congres”, declara, în urmă cu 10 zile, la Timișoara, Ludovic Orban.

Imediat după anunțarea rezultatelor, președintele PNL, Ludovic Orban, l-a invitat să vorbească pe cel pe care l-a înfrânt de o manieră zdrobitoare. „Îl felicit pe Ludovic Orban, respect acest rezultate, vă mulțumesc că am avut ocazia să discut cu dvs, să vorbesc cu toți cei care vor un viitor mai bun pentru PNL. Sunt foarte lucruri care trebuie schimbate. PNL trebuie să rămână o echipă unită, să meargă înainte cu toată forța. Drumul pe care vrem să-l arătăm românilor este drumul spre prosperitate”, a declarat Cristian Bușoi.

„Vă mulțumesc pentru încrederea acordată, mă onorează și mă obligă. Viața mea este de azi mult mai grea, port pe umeri o răspundere uriașă, aceea de a transfroma PNL în forța politică de care are nevoie România. Nu este victoria mea, este victoria PNL și conține gemenii viitoarei victorii a PNL pentru România. PNL, sub conducerea mea, va fi un partid de dreapta, liberal conservator, și se va bate cu toate forțele pentru a implementa politici de dreapta (…) Vom rămâne un stâlp de stabilitate și o oază de certitudine în această zonă frământată a Europei. PNL va fi, de azi, un partener loial, corect, al lui Klaus Iohannis și pentru punerea în practică a angajamentelor pe care le-am luat în 2014. Mă voi bate cu toate forțele pentru a obține un nou mandat pentru Klaus Iohannis, iar apoi pentru câștigarea alegerilor locale și a celor parlamentare”, a spus președintele ales al PNL, Ludovic Orban.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Poli 21 a spus: (iunie 17th, 2017 at 18:51 )

Ca de obicei orbu este pe invers .

Cosimo a spus: (iunie 17th, 2017 at 23:34 )

Cata prostie pe robu si sleahta lui de hahalere.

INO a spus: (iunie 18th, 2017 at 00:32 )

BOY’S!AM ZIS CLAR!ÎN ȚARĂ BANAT TIMIȘ TIMIȘOARA SUNTEȚI VĂZUȚI CA ȘI ȚÎFNOȘI ȘI MITICILOR NU LE PLAC BĂNĂȚENI!!DAR UNEORI ȘI BĂNĂȚENI ÎȘI MERITĂ SOARTA!!HAI PA!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

eugen a spus: (iunie 18th, 2017 at 06:25 )

Cum…??? ? O asa personalitate ca prof. doc. ing. rect. Robu sa nu ajunga prim vicepresedinte PNL si sa mearga cu plutonul……e strigator la cer ! ,, Ciuma rosie ” e de vina ! In realitate , Robu n-a facut decat sa dovedeasca inca o data cat de ,, priceput ” este in politica .

Gioni a spus: (iunie 18th, 2017 at 09:36 )

Lasati asta! Vrem stiri si noutati despre Poli Timisoara!

anteconbega a spus: (iunie 18th, 2017 at 09:43 )

Din acest moment, sansele lui Alin Nica sunt tot mai mari. Păcat de Marinel că a pariat pe o mârţoagă.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret

Tinerii handbaliștii alb-violeți participă în aceste zile la turneul Final 8 al Campionatului Național de Tineret. Acesta se dispută la Plopeni, în sistem eliminatoriu. În sferturi, băieții în alb-violet au trecut de HC Buzău, cu 32-29 (18-12). Darius Bran a înscris 9 goluri și a dat 3 pase decisive, Turcitu și Burzo au punctat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Marţi a fost semnat contractul în vederea execuției lucrărilor de reparații cu asfalt a străzilor din comuna Moșnița Nouă. Aceste reparaţii fac parte în cadrul obiectivului ”REABILITARE STRĂZI, PARCAJE, TROTUARE, ACCESE AUTO, RIGOLE, CANAL TEHNIC, AMENAJARE ZONA VERDE” Valoarea contractului este de 𝟏.𝟗𝟕𝟑.𝟑𝟓𝟎,𝟗𝟑 𝐥𝐞𝐢, finanţarea fiind făcută de la bugetul local. Termenul de execuție a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe marea asfaltare în comuna Moşniţa Nouă
Top