Poli e ca si salvata, dar ce urmeaza?

Poli Timișoara a evitat retrogradarea directă din prima ligă după o ultimă etapă de un dramatism rar întâlnit. Golul lui Fulop din minutul 94 al meciului de la Botoșani a însemnat mai mult decât salvarea de la retrogradare a Timișoarei. A însemnat chiar salvarea de la desființarea echipei, fiindcă asta urma, dacă Poli era nevoită să înceapă din nou din liga secundă. Cât despre cele trei partide din ultima rundă, unele au infirmat pronosticurile inițiale, dovedind faptul că n-avem un campionat corupt chiar până în măduva oaselor.

Doar la Pitești coaliția guvernamentală a funcționat brici. Echipa primarului PSD-ist Pandele (Voluntari) a cedat toate punctele formației primarului ALDE Mircea Minea (Chiajna). Un blat evident, dar și scontat, considerat de mulți absolut normal și, prin consecință, nimeni nu-l va cerceta. La Botoșani, scorul final arată că s-a jucat corect, spre cinstea lor moldovenii luptând până în ultima secundă pentru un rezultat pozitiv. Cât despre duelul de la Mediaș, Poli a făcut unul dintre cele mai slabe meciuri, mai ales în prima repriză timișorenii abordând partida ca pe un amical nedorit de nimeni. Să recunoaștem că, în timp ce alb-violeții așteptau parcă o minune din cer, câțiva jucători de la gazde nu s-au omorât cu firea, fiind deja în vacanță. Totuși, având în vedere faptul că Poli a pornit acest campionat cu o penalizare de 14 puncte, salvarea este mai mult decât meritată.

Spun salvare, fiindcă barajul cu UTA va fi o formalitate, diferența de valoare între prima și a doua ligă fiind consistentă. O fi balonul rotund, vorba clișeului fotbalistic, dar tot jucătorii contează. Continuând așadar în prima ligă, se pune din start o întrebare. Va încerca Poli să fie și altceva decât o echipă de la periferia campionatului, privită uneori cu compasiune de alții? Sau va încerca să conteze cu adevărat? Acum, s-a schimbat și legea, iar autoritățile locale pot investi în echipă. Primarul Nicolae Robu reclamă de foarte multă vreme schimbarea cadrului legislativ în domeniu. Acum acest lucru s-a întâmplat. În condițiile în care noua ediție de campionat va demara peste o lună, autoritățile locale ar trebui deja să se miște. Mă refer la primărie, fiindcă nu știu dacă cei din CJ Timiș (acționari la Poli) se vor implica.

„Dacă vom supraviețui în Liga 1 aș vrea să dăm chiar mai mult decât am dat până acum, pentru că îmi doresc să facem performanță. Vreau ca, din nou, Timișoara să fie prezentă în lupta la vârf în fotbalul românesc și în cupele europene, începând de la anul”, a declarat primarul Nicolae Robu, după apariția ordonanței de urgență privind finanțarea sportului. Vorbele trebuie dublate însă de fapte, fiindcă timpul e scurt. Trebuie o HCL privind o rectificarea de buget prin care clubul să primească o primă finanțare. Or, nu știu dacă juriștii primăriei s-au lămurit cu privire la ordonanță. Asta e pe partea financiară.

Dar există și o altă latură. Odată ștacheta ridicată, trebuie văzut cine pleacă și cine rămâne la club. Fiindcă pretențiile fiind mai mari, semiamatorismul actual trebuie să dispară. Una e să te bați pentru salvarea de la rertrogradare, alta e să lupți pentru cupele europene. Și-o spun cu tot regretul pentru unii de acolo, inclusiv pentru Ionuț Popa. Care n-a fost, nu este și nu va fi antrenor care să se bată la primele locuri. În fine, sunt multe lucruri de schimbat, evident în bine, dacă chiar se dorește performanța anunțată de Robu. Dacă nu se dorește, iar e OK. Să te tot zbați la subsol cu câteva sute de spectatori în tribune, nici măcar foarte mulți bani nu-ți trebuie. Mă rog, bani pentru activitatea sportivă, fiindcă e de așteptat acum, cu bani publici, să apară tot felul de șmenari și lipitori prin club, care să drămuiască în propriile buzunare fondurile pentru echipă.. Și deja se vehiculează câteva nume mai mult decât scandaloase.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

13 comentarii pentru acest articol

++ a spus: (iunie 6th, 2017 at 13:15 )

salvata e daca o bate pe UTA. punct.

Gigica a spus: (iunie 6th, 2017 at 13:53 )

Totul e pe interese.Da Botoșaniul a jucat duminica corect ,dar lunea trecută ce blat oribil au făcut la Chiajna,dacă jucau ca in prima repriza se știa de atunci cine retrogradează.La baraj nicio emoție.Nu știu dar parca in procesul cu Curtea de Conturi trebuie dați banii înapoi care s-au dat de Primărie in primii ani si se cam pierd acele procese.

pif a spus: (iunie 6th, 2017 at 14:40 )

dl. Brincovan nu a inteles ca nu sint „ajutoare de stat” si ca primariile pot aloca 5% din buget. cine nu vrea asta nu-l alege pe primarul cu programul asta, cam asta e. ca dl. Brincovan nu il va alege pe Robu primar e foarte trist, dar vom trece probabil si de asta. in rest sa studieze domnia sa legislatia.

watchdog a spus: (iunie 6th, 2017 at 15:06 )

Iar incep dobitocii de la drucheria cu contre impotriva Timisoarei. Primaria nu e obligata sa dea bani la toate sporturile, la toate echipele. CL stabileste cat si cui. E adevarat ca se pot stabili niste criterii de performanta, daca unul dintre ele ar fi evitarea retrogradarii in divizia C, atunci probabil si ACS ASU ar fi eligibila, dar ei spuneau ca nu vor bani publici. Cum e cu ipocrizia si minciuna brancovane? Acum daca orice gasca de cartier isi face o echipa de fotbal bambilici, asa cum s-a intamplat in cazul drucherilor, primaria e obligata sa le dea bani? Voi astia de la ACS ASU sunteti deocamdata la concurenta cu Ripensia nu cu Poli, iar din sezonul urmator veti lupta cot la cot cu Ghiroda. 🙂

anteconbega a spus: (iunie 6th, 2017 at 15:40 )

A bătut deja Poli pe UTA?

banateanul a spus: (iunie 6th, 2017 at 16:38 )

brancovan sa ne povesteasca cum a fost ‘urecheat’ de sefii de la birhaus si d’arc cand a propus ceva interesant si foarte logic! cine la ‘urecheat’? finantatorii asu? si sa spuna de ce dupa respectiva ‘urecheala’ a renuntat la idea aceea (interesanta zic eu)?!!!
http://liga2.prosport.ro/seria-2/diverse/suporterii-lui-asu-poli-au-raspuns-invitatiei-la-dialog-a-primarului-nicolae-robu-imaginea-ironica-postata-de-fani-14262600
de ce sefii de la asu resping orice dialog in in interesul orasului?! vor sa existe o poli care sa fie condusa de la birhaus-darc-ABAinsolvecy? (adica o poli politica?)
sa mai raspunda brancovan la o intrebare: de cand cernescu cu drojdierii-drukeria reprezinta peluza sud? ca ei erau separati de noi la peluza sud?! cei care mergeau la meciuri stiu acest lucru! se pare ca drukeria au si reusit intr-o oarecare masura sa se erijeze in reprezentata peluzei sud si sa prosteasca o parte din copii! dar vrajeala nu va tine mult!
astept raspuns din partea lui brancovan!

ttb a spus: (iunie 6th, 2017 at 18:41 )

Respect si felicitari pentru domnul Ionut Popa!
Nu ma pot gandi decat la frumoasa piesa de teatru:
OMUL CU MARTOAGA….
IN REST…Lotul slabut, administratia neperformanta.

INO a spus: (iunie 6th, 2017 at 18:55 )

BOY’S!POPA DEMISIA ȘI 7 -8 JUCĂTORI NOI!!ÎN REST LA ANUL NE BATEM LA CUPELE EUROPENE!!REPET CU UN ALT ANTRENOR ȘI CU 7 -8 JUCĂTORI DE VALOARE!!DACĂ NU ȚURCA ȘI LA GARĂ ȘI LA ANUL LUPTAȚI TOT CU CHIAJNA LA RETROGRADARE!!A HA!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

sam a spus: (iunie 6th, 2017 at 19:02 )

dubla cu uta trebuie abordata cu toata seriozitatea,vom avea doua meciuri grele

@sam a spus: (iunie 6th, 2017 at 22:47 )

nimeni nu vrea sa priceapa asta. e culmea sa te ineci la mal numai de aceea ca ti-ai subestimat adversarul. de fapt ca si pe Pandurii acum 3 saptamini si aia trebuiau sa piarda cuminte la Timisoara in fata minunii a recuperarii a 14 puncte. minune e numai daca bati si pe UTA. nu te poti astepta de la druckeri sa aibe atita memeorie, nu?

ddt a spus: (iunie 6th, 2017 at 23:01 )

da ce sa zic, ne simtim striviti de Brincovan in fata colosseumului.

banateanul a spus: (iunie 9th, 2017 at 11:40 )

se pare ca brancovan refuza sa raspunda! stie el de ce!

Druckerul din Mehala a spus: (iunie 11th, 2017 at 16:05 )

Nu ne-am * activat * astia de * jos * , noi comentam de mult timp pe aici , altii vin cand au doar interes . B vede ca la asu nu iasa bani , ce zice el , hai la ACS acum cand primesc bani de la primarie , pai ma …ia cara-te de aici ca nimeni nu ti-a dus dorul f,tui . In alta ordine de idei , Chiajna , Voluntariul , Mediasul , cand vin la noi sa-i spulberam , sa facem 9 puncte aici si cel putin 5 la ei f,tui .Inca ceva …cat de urgent facut reclamatie la federatie , Voluntariul cum a primit licenta daca nu are nocturna , nu trebuie iertati , pe noi ne-au retrogradat ptr mai putin …auziti domnilor din conducere ???

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Top