Si noi ce trebuie sa facem cand Grindeanu „clipeste de doua ori”?

„Sorin Grindeanu a clipit de două ori”, a titrat presa centrală, după ce lupta din subteranele partidului a ajuns să se poarte, la baionetă și la vedere, între premier și liderul maxim Liviu Dragnea. Treaba cu clipitul de două ori vine din perioada mitingurilor anti-OUG13 și exprimă cât se poate de corect un SOS pentru salvarea premierului din starea de captivitate în care a intrat mergând slugă la Dragnea. Omul se mai bâlbâie, uneori își găsește cu greu cuvintele, are grimasele lui mai constipate, dar când clipea, clipea numai o dată. Apelul la stabilitate făcut de Grindeanu a fost interpretat ca un „clipit de două ori” și a fost luat în bășcălie de Liviu Dragnea. Nu că nu a-i fi avut de ce să nu-l iei. Grindeanu vorbește în versuri și când lumea a trecut la sudălmi. Nu mai faci pe domnișoara când hăndrălăii scot topoarele, iar disputa internă a fost pusă pe taraba publică de ceva vreme, ca să nu te mai ferești de cuvinte.

Dar asta este, disciplina de partid funcționează și când îl bagi pe șef în mă-sa, așa e frumos, așa e mai elegant. Ce mă blochează însă la „clipitul” ăsta de două ori este că nu știi ce să faci într-o astfel de situație. Pe vremuri, când am fost chemați să alegem răul mai mic, în 2000, de alegerile prezidențiale, aș fi votat, la o adică, Ion Iliescu, să nu iasă Vadim Tudor. Avantajul de a fi în presă mi-a oferit confortul de a afla scorul din exit-poll-uri cât timp urnele erau deschise, astfel că am știut că nu mai e nevoie să-mi mânjesc mâinile cu „nea Nelu” pentru a scăpa de Vadim. Dar acum ce facem? Separarea asta din PSD între „PSD-ul bun”, al lui Sorin Grindeanu, și „PSD-ul rău”, al lui Liviu Dragnea, îmi dă senzația că PSD a ocupat întreaga scenă politică. PNL e pe cale să-și bage capul sub ghilotină cu Bușoi (și, oricum, nici cu Orban n-ar sta prea lejer), USR a intrat în criogenie pentru a renaște spectaculos în 2078, astfel că PSD este toată clasa politică.

Ce să facă cei 500.000 de oameni din fenomenul #rezist? În particular, cunoscându-l pe timișoreanul Grindeanu, poți trăi o simpatie cumpătată pentru junele premier. Dar ce fac ceilalți? Pot veni astăzi să-l apere pe Sorin Grindeanu după ce au șters pe jos cu el în februarie? Și de ce ar face-o? Doar pentru a nu câștiga Dragnea? Da, este un fel de a privi lucrurile: haideți să devenim pesediști mai light, ca să nu ajungem pe mâna ălora hardcore, haideți să simulăm ceva consensual, ca să nu se ajungă la viol în grup. Dar tot pesediști ne-am numi și e nedrept să ni se întâmple un astfel de scenariu. Evident că îmi doresc ca Sorin Grindeanu să rămână premier, dacă nu se poate să avem anticipate. Că e timișorean și pot spera să ajute orașul, în ciuda vrăjmășiei cu Nicolae Robu. Sau că a dovedit în felul lui că simte anumite limite de mizerie în politică, ceea ce nu se poate spune despre Dragnea, Iordache, Șerban Nicolae și alții de teapa lor.

Sorin Grindeanu poate simți o simpatie conjuncturală din zona civică, dar nu se poate baza pe mișcări de stradă în favoarea sa. Nu vei vedea zeci de mii de oameni cu pancarte pro-Grindeanu și anti-Dragnea. Asta eventual la Caransebeș și poate nici acolo, pentru că oricât de acasă s-ar simți, lumea se va orienta după cum se consolidează structurile de putere. Așa cum a făcut-o însuși Grindeanu când Dragnea l-a dat la o parte pe amicul Ponta. Nimeni dintre cei care s-au fript măcar o dată cu PSD nu va cauționa un Sorin Grindeanu pentru a alege între tabăra Dragnea și tabăra Ponta-Sârbu, dacă mai există așa ceva în PSD. Parafrazându-l pe Traian Băsescu îmi vine să oftez amar: ce blestem o fi pe poporul ăsta de a ajuns până la urmă să aleagă între doi pesediști?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

PNL 9/3 a spus: (iunie 13th, 2017 at 11:38 )

Nici un om sanatos la cap (fie el si libertarian:) NU se bucura in caz ca raminem TM fara PM … Grindeanu mai poate face, intr-un mandat, ce a facut Boc pentru CJ !

anteconbega a spus: (iunie 13th, 2017 at 13:39 )

Opriţi clipitul multiplu! Folosiţi ochelari de cal Made in Caransebeş. Freddy premier!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi așteaptă pe cei mici la cel mai dulce egg-hunt, dar și la sesiuni foto. După întâlnirea cu Iepurașul, sunteți invitați la o plimbare prin era Paleolitică, la expoziția cu dinozauri gigant și monștri marini uriași. Surprizele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la expoziția cu dinozauri gigant/Foto
Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Top