Strada Martin Luther, largita la trei benzi: in trei zile, fara oprirea traficului. Lucrarile incep cam intr-o luna

În trei zile, fără închiderea traficului – așa va fi lărgită la trei benzi strada Martin Luther. Se va întâmpla în scurt timp și, promite primarul Nicolae Robu, nu vor dispărea foarte multe locuri de parcare.

Strada Popa Șapcă este închisă de la începutul lunii mai, la fel ca un tronson de pe Bd. Antenei. Restricția este valabilă până pe data de 15 septembrie, iar șoferii sunt nevoiți să stea și zeci de minute în trafic. Primarul Nicolae Robu a anunțat, zilele trecute, o altă lucrare care ar trebui să ajute cât de cât la fluidizarea traficului. Este vorba despre lărgirea la trei benzi a străzii Martin Luther, cea care „dă” din Fântâna Punctelor Cardinale spre Hotelul Continental. Edilul spune că lucrarea se va face extrem de repede și nu va presupune nici măcar închiderea circulației. „Durează foarte puțin. Nu am început încă, pentru că nu am mutat stâlpii. Categoric, în cel mult o lună începe lucrarea. Vrem s-o facem repede, nu se perturbă circulația cine știe ce. Durează trei zile, nu mai mult, nu se închide nici traficul. Nu văd de ce ar dura mai mult”, a declarat Robu. Întrebat dacă această nouă amenajare nu va duce la dispariția unor locuri de parcare, și așa extrem de puține în centrul Timișoarei, edilul spune că șoferii pot să stea liniștiți. „Vor dispărea puține locuri de parcare pe strada Martin Luther. Dispare acel «separator» între locuri de parcare. Mutăm stâlpii și desființăm acel «separator» de vreo jumătate de metru lățime. Locurile de parcare e posibil să le rearanjăm”, a precizat acesta.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Ron a spus: (iunie 4th, 2017 at 11:58 )

Și, bineînțeles, vor dispărea și toți copacii de la marginea trotuarului, cei care se văd în imagine. Pe unde se aplică proiectele lui Robu, se lasă întotdeauna cu tăieri de copaci. Individul nici nu concepe să fie altfel.

Viorel a spus: (iunie 5th, 2017 at 21:43 )

Aștept cu nerăbdare cincinalul când se vor și amenaja locuri de parcare. „Heirupismul” cu care se fac incercarile de fluidizare a traficului fără a se face în prealabil un studiu real de impact în ceea privește confortul locuitorilor denota lipsa de interes pentru cetățeni .. și lasă loc de jnteroretari cu privire la „bifare” și „alocare” deproievte anumitor companii. ..

Oare cineva din primărie s- a întrebat dacă prin desființarea câtorva zeci de locuri de parcare de pe Calea Sagului prin crearea unei benzi suplimentare și fluidizare spre noul MALL cetățenii din zona vor fi afectați? Unde își vor putea ei parcă mașinile. .. în condițiile în care oricum nu erau locuri de parcare suficiente?? Unde mai pui ca intre blocuri, intr-o fosta centrala de cartier funcționează o sala se sport – sincer nu știu cât de legal ..! – care mai aduce zilnic alte câteva zeci de mașini ale celor care vin la sala .. De la prânz și pana seara târziu. .. sâmbătă. .duminica .. Nu contează. . I-as invita pe ceidin primărie sa sa vina pe la 7-8 seara când vii în mod normal de la lucru obosit .. să găsească un loc de parcare.. În mai puțin de 15 min… În curând se va ajunge la bătaie pe locui de parcare… 🙁 Ăsta înseamnă creșterea nivelului de trai și de confort a locuitorilor??? Sa fii nevoit s caut sera I 30-45 minute un loc de parcare pe o are de aproape 500m …și sa nu găsești?
Prin faptul ca au asfaltat câteva alei pe care oricum se parca -nu au înființat locui noi de parcare care s compenseze desființarea parcării de pe Sagului. ..!
S-a gandit cineva ca poate s-ar putea reamenaja fosta centrala de cartier intr-o parcade etajata cu plata? Sau dărâmată și creată o parcare pe mai multe nivele ce sa acopere nevoia de locui de parcare?
Nu sunt bani de la buget… să se încerce un parteneriat public-privat…
Cred ca sunt forte mulți care ar dori sa plătească ca sa aibă unde parcă mașina în siguranță, intr-un loc supravegheat și cu paza … La ADP plătești ca parchezi pe „marginea drumului” și nu ți se asigura nimic!!
Draga domnule primar, draga domnului Șef de Urbanism .. Dacă vrea cineva sa construiască un bloc nou i se cere sa amenajeze locuri de parcare… dumneavoastră le desființați??? Ca săpate cât mai multa lume sa meargă la mall??
Apropos … pe Calea Sagului traficul e mai intens și mai problematic spre oraș .. nu spre mall..

Viorel a spus: (iunie 5th, 2017 at 21:46 )

Greșelile din textul de mai sus sunt date de funcția „autocorect”.. Nu ca as fi vreun agramat sau semi-analfabet. .. în caz ca v-ați grăbi sa puneți „etichete”…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

3. Apel scurt_page-0001

Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor

Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
Universitatea de Vest din Timișoara a obținut certificatului de acreditare pentru „Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic” constituit în cadrul instituției. Acestă acreditare marchează un pas semnificativ în consolidarea rolului UVT ca pol de inovație în regiune și întărește capacitatea centrului de a oferi servicii de top în domeniile Digital (Economie digitală și tehnologii spațiale), Green (Mediu și eco-tehnologii),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a obținut acreditarea Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic
Top