Studiul pe baza caruia se face Centura Sud, cusut cu ata alba. Traficul tot scade, vi se pare ca stati mult in ambuteiaje!

Traficul auto din România a tot scăzut în ultimii nouă ani și doar din 2016 a început timid să crească. Este doar una dintre concluziile studiului de trafic pe care CNAIR își bazează decizia de a face Centura Sud a Timișoarei cu numai o bandă pe sens. Deputatul USR Cătălin Drulă spune că studiul pare făcut ca să „iasă” ce trebuie.

CNAIR a decis să amâne cu două săptămâni, până pe 22 iunie, termenul limită de depunere a ofertelor pentru proiectarea și execuția Centurii de Sud a Timișoarei. Reprezentanții guvernului spun că astfel, în loc să fie o achiziție publică de proiectare și una de execuție, va fi una singură pentru amândouă, iar până la finele anului ar trebui să existe un constructor pentru această lucrare. Centura Sud va avea o singură bandă pe sens, pentru că, susține CNAIR, traficul nu este atât de intens încât să justifice, din punct de vedere economic, câte două benzi. Deputatul USR de Timiș Cătălin Drulă crede însă că studiul de trafic pe care se bazează CNAIR a fost „aranjat” pe ici, pe colo, astfel încât să iasă ce trebuie. „Dacă n-ați aflat, traficul tot scade în România din 2008 încoace și de-abia de anul trecut a început timid să crească. Sau cel puțin asta spune CNAIR. Doar vi se pare că a crescut traficul și că stați mult în ambuteiaje (…) avem următoarele cifre obiective măsurate în studiu în 2016: flux orar mediu pe DN6 la Remetea Mare la ora 17: 1.100 vehicule, flux orar mediu pe DN59 la Șag la ora 17: 1.000 vehicule. Media fluxurilor orare este pe tot anul, deci în lunile de vârf, de vară, este mai mare fluxul. De la 1.000 de vehicule fizice/oră (sau 1.400 de vehicule etalon) se impun patru benzi de circulație (două pe sens)”, susține deputatul.

Modelul CNAIR prognozează pe Centura Timișoara Sud, în 2020 când va fi gata, un debit orar de doar 700 vehicule-etalon (adică vreo 500 de vehicule-fizice). Această prognoză este făcută în condițiile în care creșterea de trafic în anul 2016 pe toată România a fost de 4,7%.
Cătălin Drulă, deputat USR de Timiș

„Rămân la părerea că pe noua cale pe care a apucat-o CNAIR la comandă politică, Centura Timișoara Sud se va construi în mai mult timp și va fi o investiție cu beneficii mai mici (un drum sufocat în orele de vârf)”, mai spune Drulă. Cele două studii de trafic, cel din 2011 și cel de anul trecut, pe baza căruia s-a decis o centură cu două benzi, pot fi consultate aici și aici. Conform studiului din 2016, traficul mediu zilnic anual pe rețeaua de drumuri naționale a crescut în 2015 față de 2010 cu doar 1%. De asemenea, a scăzut, tot cu un procent, numărul autoturismelor, dar s-a înregistrat, în schimb, o creștere de circa 15% la vehicule articulate (tip TIR).

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Sorin Aradean a spus: (iunie 14th, 2017 at 21:00 )

Si mie mi se pare ca studiul de trafic se straduieste sa scada valorile obtinute, incit sa nu rezulte nevoia unei centuri de 2 benzi/sens. Cu ce ma linisteste faptul ca traficul e redus in cele 2 zile de weekend, daca pe parcursul celor 5 zile lucratoare, valorile indica clar nevoia a 2 benzi/sens ?

Dar ce ma nemultumeste cel mai mult, nu e neaparat faptul ca Centura Timisoara Sud nu se va face in acest moment la 2 benzi/sens, ci faptul ca toate pasajele supraterane vor avea latimea platformei de carosabil de doar 7,80 m adica o configuratie de 1 banda/sens, extinderea acestor pasaje la 2 benzi /sens necesitind lucrari de mare anvergura, asadar promisiunea linistitoare a ministrului Cuc, potrivit careia totul e prevazut ptr o posibila extindere viitoare la 2 benzi/sens, e de fapt o afirmatie fara acoperire. Degeaba ai prevazut un culoar de expropriere menit unei centuri la 2 benzi/sens, daca toate structurile (podurile) sint la 1 banda/sens.

Acestea sint pasajele supraterane ale Centurii TM Sud, din documentatia Search & Tecnic:
Pasaj @ km 0+608 (peste DJ591, drumul de Utvin)
Pasaj @ km 3+509 (peste conducta gaz si drum tehnologic)
Pasaj @ km 5+366 (peste DN59, drumul de Sag)
Pasaj @ km 7+156 (peste CF124, tren Voiteni)
Pasaj @ km 8+567 (peste Centura TM Sud, drumul de Chisoda-Manastirea Sag)
Pasaj @ km 11+576 (peste Centura TM Sud, drumul dintre Giroc-Padurea Giroc)
Pasaj @ km 15+072 (peste CF 125, tren Buzias)
Pasaj @ km 18+117 (peste DJ592, drumul de Mosnita)
Pasaj @ km 18+926 (peste canal irigatii)
Pasaj @ km 20+875 (peste canal irigatii)
Pasaj @ km 24+725 (peste Bega)

Exista un singur pasaj peste Centura, la care distanta dintre cei 2 piloni care flancheaza Centura, permit o viitoare largire a acesteia la 2 benzi/sens:
Pasaj @ km 11+576 (peste Centura TM Sud, drumul dintre Giroc-Padurea Giroc)

Multumesc colegilor din Asociatia Pro Infrastructura ptr documentatia pe care mi-au pus-o la dispozitie.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top