Uriasul Klaus si pigmeii PSD-isti

Odată cu votarea moțiunii de cenzură, criza politică declanșată de PSD a trecut de punctul culminant. O criză care a devoalat cum nu se poate mai bine fața hidoasă a acestui partid. Fiindcă în războiul fratricid din partid nu s-a pus niciodată problema românilor, a nevoilor lor. Chiar și în discursurile de azi, s-a vorbit doar despre putere, despre funcții, avantaje etc. De exemplu, grija lui Sorin Grindeanu era că PSD pierde puterea fiindcă mingea ajunge la Klaus Iohannis. Sic!

În fapt, a fost o luptă pentru putere și resurse economice între două clanuri cu apucături mafiote. Nu avem o față luminoasă a Forței și una întunecată, cum au încercat partizanii premierului să prezinte situația. Eventual, două fețe ale Întunericului. Nu mai discut aici de faptul că în lumea civilizată, dar chiar nici în Africa, nu se ajunge ca un partid să facă moțiune de cenzură împotriva propriului guvern. Un partid care cu șase luni în urmă câștigase alegerile la un scor impresionant. Și un guvern despre care partidul ne spunea până acum o lună că funcționează mai mult decât impecabil. Deși era clar că am avut un guvern cel mult mediocru. Iar acum, ajuns fără sprijin parlamentar, a ajuns pe mâna a doi oameni care încercau să-l confiște pe persoană fizică. Sau pe CF propriu, ca să-l citez pe premierul demis, transformând Palatul Victoria într-un câmp al războiului intern.

Multă lume și-a ales o tabără în acesată luptă stupidă. Dar cum poți să fii alături de țățismul în stare pură, personificat de Olguța Vasilescu și Gabriela Firea, și imbecilitatea plenară a lui Codrin Ștefănescu? Și vorbesc aici de ditamai comunicatorii clanului Dragnea. De partea cealaltă, doar trei cuvinte și cred că am lămurit totul: Victor Viorel Ponta. În țările civilizate, astfel de specimene sunt ținute prin grădinile zoologice. La noi, ele ajung să conducă țara. Bineînțeles, prin votul românilor. De aceea, pare paradoxal, dar acest război al iresponsabililor are și o față bună. Poate a fost nevoie de el ca românii să realizeze cine e PSD cu adevărat. Or, dacă nici acum n-au înțeles, nu știu ce șanse mai avem ca neam.

Dacă la PSD am asistat la acest circ monstruos, în schimb, am văzut în zilele trecute un președinte cum România n-a avut niciodată. Responsabil, în limitele constituționale, călcând apăsat și inspirând încredere. Am văzut un președinte normal la întâlniri cu lideri mondiali. Nu hăhăind și râgâind ca ultimul președinte, nu izolat de țările civilizate ca Ion Iliescu sau cu o emfază puțin ridicolă ca acela doborât de sistem. Acest război din PSD a avut și darul ca de pe acum să știm și cine va fi viitorul președinte al României. Fiindcă Iohannis e prea mare, e chiar imens pe lângă pigmeii PSD-iști. Un lucru pe care și cel mai bătut în cap votant al PSD ar trebui să-l fi observat.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

Gioni a spus: (iunie 21st, 2017 at 15:15 )

Felicitari! Extraordinar articol, Realist si foarte indraznet!

Nole a spus: (iunie 21st, 2017 at 15:19 )

Pariu ca doljenii voteaza masiv PSD la prezidentiale ? Adaugam si mehedintenii, vazluienii, iesenii…..cultii in general

ZZ a spus: (iunie 21st, 2017 at 15:42 )

🙂
Pariu ca (inca mai) voteaza si timisorenii „culti”?
Nole…esti la fel de incuiat precum cei 2 exponenti ai „laturilor intunericului” mentionati in articol. Si tu vezi partide, etnii, grupuri sociale in jurul tau si mai putin oameni.

By the way … „culti” inseamna ceva legat de Poli / trafic cu benzina / pescuit cu 7 undite ?

anteconbega a spus: (iunie 21st, 2017 at 16:39 )

Conform lui Pieleanu, Klaus are peste 60 la sută din încrederea românilor. Asta graţie tembelismului lui Dragnea şi a „viermelui de untură”, răscoptul Tăriceanu. Ca să nu mai vorbim de infatuarea gratuită a lui Grindeanu. M. Suciu, preşedinte!

timișorean a spus: (iunie 21st, 2017 at 17:11 )

Klaus Iohannis Președinte!!!

Timișorean a spus: (iunie 21st, 2017 at 19:43 )

Ino, ca de obicei exagerezi când vine vorba de PSD dar și asta face parte din farmecul tău. Pesedist-nepesedist, băiatul ăsta, Grindeanu, a fost singurul premier de extracție bănățeană din istoria României. Iar pe viitor nu se întrevede vreo alta personalitate locala care sa ajungă pana la aceasta demnitate. Dar…noi suntem deștepți, așa-i?

Gioni a spus: (iunie 21st, 2017 at 21:09 )

A facut Timisoara de rusine! Cineva care se asociaza cu Ponta nu mai poate fi demn de incredere!

Tot Timisorean a spus: (iunie 22nd, 2017 at 07:01 )

Grindeanu, personalitate? Uau, noroc că ne-ai spus tu.

Andrei a spus: (iunie 22nd, 2017 at 07:25 )

Sigur ca da Ino, Klaus este impecabil pentru ca…tace naibii din gura! Sau nu face nimic in tara, iesiri in strada, sustinerea Lulutei, altfel….

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top