Despre Cargo, patriotism local si mult… prea mult kitsch

Zilele trecute, un prieten abia întors din Franța, unde a participat la câteva etape ale celebrului tur ciclist, mi-a povestit despre un fenomen întâlnit în orășelele și satele din Hexagon. Adică acolo unde încă rezistă acea Franță profundă, galică dacă vreți, necontaminată de factorul alogen. Nu vreau să am aici un discurs rasist, ci doar real. Astfel, peste tot pe unde a umblat se manifestă un real patriotism local, nu din gură, cântece la beție și bătut cu cărămizi în piept. Toți acești francezi cumpără doar bunuri produse la nivel local, în special în zona alimentației. Că e vorba de pâine și produse de patiserie, mezeluri, brânzeturi, vinuri etc. De ce? Fiindcă și acei mici producători și comercianți folosesc materie primă de la nivel local, respectiv lapte, cereale, animale etc.

De ce fac acest lucru? Fiindcă astfel toate taxele și impozitele rămân la nivel local. „De să le dăm banii la parizieni, cumpărând din magazinele lor?”, era laitmotivul celor cu care vorbea amicul meu. Acolo nu există teama de capra vecinului, ba din contra, se dorește ca aceasta să fie tot mai grasă și sănătoasă. Fiindcă se știe că binele mic (individual) generează binele mare (comun). „Dacă totuși cineva cumpără grâul din altă parte fiindcă e mai ieftin?”, a mai încercat prietenul. „Nu există așa ceva. Dacă totuși s-ar întâmpla acest lucru, s-ar afla repede iar cel în cauză s-ar autoexclude din comunitate”, a primit răspunsul.

Poate pare o exagerare, dar mi-am amintit despre aceste lucruri în momentul în care am citit scrisoarea „cu gust amar” a lui Adi Bărar de la Cargo, probabil cea mai bună trupă rock din România la această oră. Ei bine, legendarii rockeri nu mai au loc să cânte în Timișoara la acțiuni publice organizate de primărie din cauza unor „antonii”, „inne” și alte „vedete” trecătoare al căror act „artistic” este direct proporțional cu scurtimea fustei și numărul de bâțâieli din buric pe secundă. Și n-au fost puține evenimentele organizate de municipalitate și la care cei de la Cargo n-au fost invitați. Și dacă asta nu e de ajuns, au ajuns să fie și umiliți de cei din primărie: „În ultimii ani am primit două invitații cu o zi înainte de eveniment, când probabil artiștii pe care i-ar fi vrut nu au avut cum să vină”.

Domnilor și doamnelor din primărie, este vorba totuși de Cargo. Dacă n-ați auzit de ei, din cauza „antoniilor” și „innelor”, citiți pe Internet. Sunt adorați și respectați în întreaga țară, au făcut cunoscut numele Timișoarei peste granițe, fiind decorați de președintele Klaus Iohannis. E adevărat sunt și Cetățeni de onoare ai Timișoarei, dar nu la propunerea celor din Executivul Primăriei, ci în urma unui demers făcut de doi consilieri. „Cântăm pentru Timișoara, dar în Timișoara foarte rar (…) Cargo și-a adus trofeele și banii câștigați întotdeauna în Timișoara, banii si i-a cheltuit tot în Timișoara, iar impozitele în Timișoara au fost plătite”, mi-a amintit Bărar de experiența franceză amintită la început. Ne mândrim că Timișoara va fi Capitală Culturală Europeană. Dar acest lucru nu se întâmplă din cauza șușanelelor bine plătite din bani publici cu „vedete” din Capitală. Nu, Timișoara a luat acest titlu pentru cultura sau mai bine spus multiculturalitatea sa. Ori Cargo, precum Phoenix, se identifică cu cultura recentă a Timișoarei, este parte componentă a acesteia. Și, ca s-o spun pe șleau, știți care mai este “ghinionul” celor de la Cargo? Nu promovează kitsch-ul, fenomen cu multă căutare exact la vârful Primăriei Timișoara.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

spectator a spus: (iulie 20th, 2017 at 18:35 )

Bine spus! Îi așteptăm cu drag pe băieții de la Cargo. Noi, timișorenii autentici!

vest a spus: (iulie 21st, 2017 at 10:53 )

Cati din administratia locala sunt timisoreni adevarati? Nu doar nascuti sau crescuti aici, ci care apreciaza valorile acestui oras.

Miclaus a spus: (iulie 22nd, 2017 at 09:48 )

Robu este prima vinitura a orasului. Un parvenit lacom si grandoman. Un narcisist bolnav de putere.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top