E sigur: Baza Uszoda va fi demolata. Parcul Central va fi extins

Parcul Central este în șantier și își va schimba total aspectul. Ba chiar se va extinde, așa cum anunța în luna mai primarul Nicolae Robu. Vechea bază Uszoda va fi pusă la pământ, pentru că, spune edilul, nevoia de spații verzi primează.

Parcul Central este, de câteva săptămâni, în șantier, pentru modernizare. Lucrarea va costa 7,78 milioane de lei și a fost câștigată la licitație de asocierea Lovrintim SRL – Rogera Prest Com. Modernizarea Parcului Central va dura, teoretic, 12 luni și presupune reabilitarea a peste 11.600 de metri pătrați de alei și platforme, a jardinierelor, a coloanelor de intrare în parc și a zonei șahiștilor, reconstrucția treptelor de acces, construirea unui sistem de irigare, refacerea infrastructurii, cu înlocuirea branșamentelor de apă și a conductelor, cumpărarea de arbori, plante perene, trandafiri, gard viu, gazon și mobilier. În noiembrie 2013, primăria a vrut să știe dacă timișorenii preferă parc vienez sau grădină englezească. Majoritatea celor 2.195 votanți au preferat grădinile Palatului Schönbrunn ca sursă de inspirație.

În zonă există însă o problemă: cea a fostei baze Uszoda. În luna mai, primarul Nicolae Robu spunea că se gândește la demolarea acesteia. „Analizez foarte serios ideea de a nu mai face nimic la Uszoda și de a face parc și acolo. Avem nevoie de parcuri cât mai multe și cred că merită puțină analiză această idee, de a nu mai construi nimic acolo și de a extinde parcul”, spunea acesta. A apărut apoi o petiție pentru salvarea vechii baze sportive, însă în acest moment, lucrurile sunt clare. „O demolăm. Acum se fac documente. Ce să facem cu ea? Nu are nicio valoare. Orice om cu mintea limpede merge acolo și vede ce e. Extindem parcul. Avem nevoie de parcuri, nu de tot felul de construcții”, a declarat, pentru deBanat.ro, edilul. Baza Uszoda a fost un important centru de natație al Timișoarei, dar este în ruină de mai mulți ani. Pe cei 4.500 de metri pătrați de teren își fac veacul acum doar boschetarii. La începutul anului 2016, Uszoda a fost transferată în proprietatea primăriei. La vremea respectivă, Nicolae Robu spunea că ar fi posibilă deschiderea acolo a unei baze de agrement.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Ron a spus: (iulie 29th, 2017 at 12:24 )

Vorbește despre faptul că spațiile verzi „primează” un individ care a tăiat nenumărați copaci în Timișoara, a defrișat Piața Libertății (pentru „pulsiuni culturale în aer liber” – ca să-i citez exact vorbele găunoase), a distrus mari suprafețe de spații verzi, garduri vii, îngropând totul în beton și asfalt. Iar acum, când ar trebui să se consulte cu cei care se și pricep și să demareze un plan de salvare a bazei Uszoda, cu 2 bazine de înot și posibilitatea construirii unei mici Spa în centrul orașului, decide – cu de la sine putere, fără a se consulta cu nimeni, nici cu timișorenii – că Uszoda trebuie rasă de pe fața pământului pentru mai multe spații verzi. Rar mi-a fost dat să văd un dobitoc mai mare decât Robu aflat într-o funcție-cheie. Individul ăsta narcisist, îngâmfat, prost de îndoaie, nu este capabil să vină cu nicio strategie de reabilitare a bazei Uszoda (un fragment de istorie modernă a Timișoarei). Va turna pământ, va aduce nște răsaduri cu lalele și plante ornamentale și adio Uszoda! Individul ăsta, Lae Robu, trebuie demis înainte de alegerile din 2020. Pentru că lăsat la Primărie, va provoca distrugeri irecuperabile orașului Timișoara. E prost și încăpățânat în prostia lui și nu se mai poate face nimic cu această căzătură.

spectator a spus: (iulie 29th, 2017 at 13:36 )

Robu îi jignește din nou pe cei care nu sunt de acord cu el. Ei, timișorenii autentici, nu au „mintea limpede” pt. că vor să păstreze o bază sportivă pentru copii, reabilitată, în centrul Timișoarei. Băiatul ăsta are o psaiune furibundă în a-și impune punctul de vedere, indiferent cât de idiot este. Nu ascultă de nimeni, iar consilierii liberali trebuie să-i fie slugi plecate. Robii la Robu trag!

Negulici Ovidiu a spus: (iulie 29th, 2017 at 15:12 )

Sunt de parere, ca baza Uszoda trebuie reabilitată. Timisoara nu are baze nautice destule. Arhitectii care au proiectat aceasta baza au facut o treaba buna, profesionista. Eu, personal, am invatat sa inot acolo si m-am bucurat ca si copil de sa. Nu vad de ce trebuie ca primarul sa schimbe destinatia acestui obiectiv cu traditie.
Consider ca ar fi bine sa se organizeze o consultare a populatiei cetatenilor orasului Timisoara si de abia dupa aceea sa se ia o decizie.

Costel a spus: (iulie 29th, 2017 at 15:35 )

DEci Robu a decis: „Extindem parcul. Avem nevoie de parcuri, nu de tot felul de construcții”, a declarat, pentru deBanat.ro, edilul. In cazul acesta, ii sugerez ca acolo unde se doreste a se construi un centru bancar si de afaceri (Liceul de Arte) sa construiasca un parc, nu „tot felul de constructii”!!

anteconbega a spus: (iulie 31st, 2017 at 10:03 )

Sunt „vinituri” care au făcut ceva pentru urbe. Gândiţi-vă doar la Stan Vidrighin. Robu din Bocsig urăşte oraşul ăsta cu un dispreţ rural. După ce a inaugurat Piaţa Roşie cu entuziasmul bolşevicului boschetar, acu i-a căşunat pe micul ştrand construit în anul 1926. A rezistat pe timpul Regatului României, a rezistat în timpul Republicii Populare a lui Dej, a rezistat în timpul Republicii Socialiste a lui Ceaşcă. În mai toate biografiile celor de la Phoenix, de exemplu, se vorbeşte despre Uszoda copilăriei acestora. Iar Robu se mai dă şi rocker! Individul nu e nici măcar cocker. Uszoda a fost distrusă de un liberal cu mentalitate de hingher imobiliar.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu și-a prezentat viziunea cu care vrea să redevină primar la Timișoara

Sâmbătă a fost rândul fostului primar, Nicolae Robu, acum reprezentantul a două partide, PNL și PSD, să își prezinte viziunea cu care vrea să obțină un al treilea mandat de primar al Timișoarei. Cu multe proiecte pe care le dorea în precedentele mandate, cu unele ”reparații” prin care să se revină la modul de guvernare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicolae Robu și-a prezentat viziunea cu care vrea să redevină primar la Timișoara
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO

UMB a început să își aducă utilajele de forare a tunelurilor de pe șantierul celor zece kilometri lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea. Aceasta chiar dacă încă nu a fost emisă autorizația de construire, din diferite motive birocratice. O serie de imagini realizate de unul dintre user-ii forumului peundemerg.ro arată că grupul românesc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

UMB a început să își aducă utilajele de forare a tunelurilor de pe șantierul celor zece kilometri lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea. Aceasta chiar dacă încă nu a fost emisă autorizația de construire, din diferite motive birocratice. O serie de imagini realizate de unul dintre user-ii forumului peundemerg.ro arată că grupul românesc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO
Joi, 25 aprilie, săptămânala şedinţă a Guvernului României va avea loc la Timişoara. Cu această ocazie se va da Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru noul stadion Dan Păltinișanu. Cu aceeaşi ocazie se va da o HG privind deschiderea punctului de frontieră cu Ungaria de la Beba Veche. De la Doha la Timişoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul României se mută saptămâna viitoare la Timişoara. Pe lângă HG pentru stadionul, se va da undă verde deschiderii punctului de frontieră de la Beba Veche
Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Top