Epopeea terasei de la Modex continua. Robu recunoaste ca nu s-a respectat legea, proprietarii spun ca totul e in regula

Discuțiile despre terasa de la Modex continuă. Primarul Nicolae Robu recunoaște că investitorii nu au respectat în totalitate legea, deși inițial îi lăudase. Aceștia susțin însă că au tot ce trebuie pentru a funcționa. În plus, au atacat în instanță amenda dată de Poliția Locală, după descinderea condusă de Robu.

La finele săptămânii trecute, pe acoperișul Modex a fost deschisă, după multe zbateri, o terasă. Inițial lucrările au fost oprite, după o intervenție a primarului Nicolae Robu, care a descins acolo însoțit de o armată de polițiști locali. Edilul spunea că nu există autorizațiile necesare. „De ce-și permit acești indivizi să facă lucruri în afara legii, întru sfidarea orașului și a oricăror norme de bun simț?”, declara Robu. Terasa a fost deschisă, în cele din urmă, pe 22 iulie, iar o zi mai târziu investiția a fost lăudată public de același Robu, care spunea că „a meritat intervenția în forță pe care am făcut-o acum câteva luni (…) Investitorul a înțeles -și sper să fi înțeles toată lumea!- că, în Timișoara, cu mine ca Primar, nu-i de joacă cu regulile, a demolat ce a început să facă și a urmat procedura legală cu un alt proiect”, scria primarul.

Direcția Județeană de Cultură Timiș spune însă că lucrările nu sunt în regulă și a dat decizie de sistare a lucrărilor. „Nu s-a intrat în nicio legalitate. Acolo este suprafață de acoperiș. În cartea funciară scrie «terasă necirculabilă», nu are căi de acces pentru a fi folosită această terasă. Noi am fost pe acel șantier de mai multe ori, i-am spus celui care se ocupa de lucrări că poate să facă ce vrea, dar este o terasă necirculabilă. Să ne aducă o expertiză, că acel acoperiș este sigur, că poate susține oameni, baruri și așa mai departe, să ne spună care sunt căile de evacuare… Nu are căi de acces. A zis că face lift. I-am spus bine, să facă, dar să vină în comisie cu un proiect de arhitectură. N-a venit. Pe 20 iulie am dat o decizie de sistare de lucrări, când am văzut că se instalează liftul. Nu au autorizație de construire, fiindcă nu poate fi obținută fără aviz de la Direcția pentru Cultură. Or, de la noi nu există un astfel de aviz!”, declara Sorin Vlad Predescu, directorul DJC.

Primarul Nicolae Robu admite că lucrurile nu atât de… legale precum credea. „Investitorul s-a prezentat la mine cu niște desene, spunându-mi că a demolat ce a făcut (…) Nu e treaba mea să zic dacă sunt condiții de securitate, dacă rezistența e corespunzătoare, mi-a spus că-i pare rău că s-a apucat să construiască fără autorizație. M-a întrebat dacă variantele pe care le are ar fi acceptabile, i-am respins (…) i-am cerut, dacă vrea să facă terasă, să înțeleagă că poate face una care să nu însemne o construcție realizată peste Modex. Ce a făcut mai departe se constată că nu e cu respectarea legii, pentru că el nu a urmat toți pașii pentru a obține toate avizele necesare, repet, pentru lift (…) nu eu apreciez lucrurile acestea (…) Nu au autorizație pentru lift, nu cred că au așa ceva. Nu poate primi autorizație de funcționare, dacă cumva a primit autorizație de funcționare, ea trebuie retrasă”, a declarat, vineri, Robu. În plus, pentru ca tacâmul să fie complet, nici amenda dată de Poliția Locală nu a fost plătită. „Poliția Locală a constatat că era în fază foarte avansată construcția aceea de lift, a dat amendă și termen și a cerut să se intre în legalitate. Procesul verbal a fost atacat în instanță și, în consecință, suspendat până când se va judeca”, a mai explicat primarul.

Între timp, reprezentantul investitorilor transmite că e funcționează prefect legal. „Terasa are două căi de acces, separate de lift. Acestea au fost verificate de inspectorii din ISU, constatandu-se că sunt în perfectă legalitate. Având in vedere că indeplinim toate conditiile cerut de lege, inclusiv situația căilor de acces, am obținut în mod legal și normal acordul comercial de funcționare de la Primăria Municipiului Timișoara”, susține Mihai Pegulescu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene

Visul luptei pentru titlu s-a încheiat prea repede pentru CSM Lugoj, care deşi a avut parte de un sezon regular foarte bun nu a putut trece de primul tur din play-off. CSO Voluntari 2005 s-a impus astfel cu 2-0 la general în duelul cu CSM Lugoj, după 3-1 în deplasare şi 3-0 (25-23, 26-24, 25-12)...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Start campanie de admitere la UPT

Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Cu ajutorul Consiliului Județean Timișoara, iubitorii mersului pe bicicletă pot pedala din nou spre Serbia, pe cea mai lungă pistă din România. Veți putea pedala pe pista de biciclete construită de-a lungul canalului Bega între Timișoara și Zrenjanin, pe la frontiera româno – sârbă. În urma solicitării făcute de CJ Timiș, se va putea circula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În acest weekend se va putea pedala pe pista de pe malul Begăi, până la Zrenjanin
British International School of  Timișoara se mândrește să aibă prima generație de absolvenți care va susține examenele pentru diploma de Bacalaureat Internațional la sfârșitul acestui an academic. Școala a demarat procedura de admitere pentru anul școlar 2024-2025 atât pentru școala primară, cât și pentru gimnaziu și liceu. Un număr de 33 de elevi sunt pregătiți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul British International School of Timișoara a deschis procedura de înscriere pentru anul școlar 2024-2025/FOTO
Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi,  iubeşte atât de mult Timişoara încât a vrut să o priveze de cea mai mare investiţie prin PNRR: Institutul Oncologic. El a vrut să deturneze fondurile de aici, 200 de milioane de euro, către oraşe cu primari PNL. L-a acuzat în acest sens chiar şi candidatul PSD-PNL la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi, s-a împotrivit celei mai mari investiţii în municipiul de pe Bega prin PNRR: Institutul Oncologic
Top