Hotii au lasat in bezna Parcul Justitiei! Au dat lovitura peste drum de primarie / FOTO

La doi pași de primărie, hoții au lăsat în întuneric unul dintre cele mai frumoase parcuri ale Timișoarei. S-au furat, fără jenă, acumulatorii stâlpilor de iluminat! Culmea este că niciun polițist local, de la una dintre cele mai performante instituții din România, n-a văzut vreun răufăcător.

Proiectul de reabilitare a Parcului Justiției a prins ultimul tren de finanțare pe fonduri europene și a fost semnat la finele lunii aprilie 2015. Contractul a fost adjudecat de SC Lovrintim SRL, parcul fiind deschis oficial în decembrie 2015. Modernizarea lui a costat 2,09 milioane de lei, cea mai mare parte a banilor fiinf fonduri neramburabile. De acești bani s-au schimbat rețelele de utilități, s-a montat un sistem de irigare și au fost refăcute aleile. Au fost plantate și 109.300 flori, iar pentru a bloca accesul șoferilor nesimțiți pe zonele verzi, au fost puși stâlpișori și opritoare, pe latura dinspre strada George Enescu și pe partea dinspre Bega. În parc au fost montați și 23 de stâlpi cu panouri fotovoltaice, astfel încât aleile să fie iluminate grație energiei solare. De asemenea, a dispărut gardul, spre încântarea primarului Nicolae Robu, care spunea că „parcul arată mult mai bine acum, cu această deschidere a sa, te îmbie pur și simplu să vii în el”.

Edilul pare să fi avut dreptate. Parcul este, într-adevăr, foarte îmbietor, și nu numai pentru îndrăgostiții care vor să se plimbe pe alei sau pentru mămicile ieșite la aer alături de copiii lor. Aflat peste drum de primărie, el a devenit și preferatul… hoților! Aceștia și-au făcut de cap, iar rezultatul „muncii” lor se vede cu ochiul liber de ceva vreme. La ceas de noapte, Parcul Justiției este scăldat într-o beznă aproape totală, care pune pe fugă orice amator de romantism. Asta, pentru că au fost furați 21 din cei 23 de acumulatori ai stâlpilor de iluminat! „Într-adevăr, au fost furați acumulatorii. Hoții au mai lăsat doar doi. S-a făcut plângere la Poliție. Au fost comandați acumulatori noi și în câteva zile situația va fi remediată”, a explicat, pentru deBanat.ro, viceprimarul Dan Diaconu. Dincolo de absurdul situației, rămâne o întrebare simplă: unde erau polițiștii locali? Dacă hoții ajung să acționeze fără jenă peste drum de primărie, la ce ar trebui să se aștepte timișorenii care locuiesc în alte cartiere? Altfel, Timișoara are una dintre cele mai perfomante poliții locale, după estimarea primarului Nicolae Robu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Poli 21 a spus: (iulie 18th, 2017 at 12:22 )

Va rog vizitati macar odata parcul si o sa va treca pofta de a mai scrie la superlativ despre „frumusetea ” acestuia.

Mircea a spus: (iulie 18th, 2017 at 13:58 )

Poli 21, în loc să critici hoția tu critici opinia unora despre… un parc(?) e un parc omule, e frumos prin definiție, un loc verde în mijlocul betoanelor, un loc cu flori în care te poți relaxa, o mică, foarte mică oază de vegetație. Hai să ne batem joc de orașul psta, și-ți mai zici, Poli 21!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute
L'architect du Beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției

Confruntat cu decizia deja luată în ședința coaliției PNL – PSD, de a-l impune pe candidatul PSD ca și reprezentant al coaliției în lupta pentru șefia CJT, Alin Nica mai are o ultimă speranță pentru ca decizia liberalilor timișeni să fie aplicată. El speră că Biroul Politic Național va întoarce decizia luată în ședința coaliției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției
isho.ro
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Din rău în mai rău! SCM Poli, ameninţată cu retrogradarea directă

Nici revenirea antrenorului Pero Milosevic nu a creat „şocul” necesar la prim-divizionara de handbal SCM Poli, care pierde meci după meci. Alb-violeţii au fost învinşi într-un meci foarte important de HC Buzău, chiar pe teren propriu. SCM POLITEHNICA TIMIȘOARA – HC BUZĂU 27-31 (13-15) Arbitri: Doru Manea / Radu Iliescu Timișoara: Stojkovic, Lazăr – Sadoveac...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din rău în mai rău! SCM Poli, ameninţată cu retrogradarea directă
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Jumătate dintre timișorenii care au fost somați să își dărâme vechile garaje au decis să facă singuri această operațiune. Sunt peste 120 de garaje vechi, incluse în programul Primăriei Timișoara de amenajare de noi locuri de parcare, care au fost demolate înainte de expirarea termenului de 30 de zile prevăzut în notificare, iar altele sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara promite 300 de locuri de parcare și spații verzi in locul a 231 de garaje demolate
Confruntat cu decizia deja luată în ședința coaliției PNL – PSD, de a-l impune pe candidatul PSD ca și reprezentant al coaliției în lupta pentru șefia CJT, Alin Nica mai are o ultimă speranță pentru ca decizia liberalilor timișeni să fie aplicată. El speră că Biroul Politic Național va întoarce decizia luată în ședința coaliției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției
Din primele informații ”transpirate” din ședința coaliției PSD – PNL, cele două partide au decis să aplice în Timiș soluția deja adoptată, cu un candidat comun, atât la Primăria Timișoara, oferit de PNL prin Nicolae Robu, dar și la șefia CJT, cu un candidat social-democrat. În concluzie, Alfred Simonis are liber în competiția în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rămâne cum am stabilit. Coaliția a decis să aibă candidați unici la locale: PNL la Primăria Timișoara, PSD la CJ Timiș
Mai multe unități de învățământ din Timiș vor primi microbuze electrice, acestea vor fi achiziționate cu fonduri europene, prin PNRR. Mijloacele de transport ecologice vor fi livrate până la finalul acestui an. Deocamdată nu se știe unde vor ajunge acestea. Contractul de finanțare privind achiziționarea de microbuze electrice pentru elevi a fost semnat de către...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul pentru achiziția a 24 de microbuze electrice, cu fonduri din PNRR, destinate județului Timiș
Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest
Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
O nouă recunoaștere pentru un cadru didactic al Universității Politehnica Timișoara! Prof.univ.dr.ing. Liviu Marșavina, membru corespondent al Academiei Române și prorector al UPT responsabil cu cercetarea științifică, inovarea și transferul tehnologic, a primit vineri, 22 martie 2024, în cadrul unei ceremonii solemne, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Cluj-Napoca, cea mai înaltă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoştere şi respect. Academicianul Liviu Marșavina, prorector al UPT, Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Cluj-Napoca
Chiar dacă nici măcar nu a demarat perioada oficială de înscriere în cursa de obținere a mandatelor pe patru ani în urma alegerilor locale, candidatul independent Marian Vasile a stabilit deja cine îi vor fi contracandidați la alegerile pentru postul de primar al Timișoarei. El spune că vrea o dezbatere și are în vedere doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marian Vasile a stabilit cine sunt unicii săi contracandidați la funcția de primar al Timișoarei. Robu și Fritz sunt chemați la discuții
Speranțele oficialilor prezenți vineri pe șantierul Centurii Sud a Timișoarei, ca proiectul centurii vest, ultima rămasă neîncepută, să meargă ca uns se împotmolesc deocamdată. Societatea ARL din Cluj, deținută de cei de la Strabag, care a licitat pentru proiectarea și execuția tronsonului de centură amintit, a contestat licitația lansată pe SEAP. Optimismul ministrului Transporturilor, Sorin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru Centura Vest Timișoara a fost depusă o contestație
Top