După doar trei etape din noul campionat și o salvare in extremis de la retrogradare în ediția trecută, ACS Poli Timișoara s-ar putea retrage din Liga I! Antrenorul Ionuț Popa spune că jucătorii sunt neplătiți de cinci luni. Primarul Nicolae Robu încă tace.
Tehnicianul lui ACS Poli Timișoara, Ionuț Popa, a anunțat, la finalul meciului pierdut la scor neprezentare în fața Astrei Giurgiu, că e posibil ca echipa să renunțe la Liga 1, dacă nu vor fi găsite soluții pentru rezolvarea problemelor financiare. „Eu simt că unii jucători chiar n-au chef să joace. Eu trebuie să intervin cumva la ei. Este foarte greu să gestionez situația. Dacă nu se rezolvă săptămâna asta problemele financiare, cred că Timișoara renunță la Liga 1. Permanent iau Xanax, mă mai liniștește puțin. încerc să nu mă supăr pe jucători și nici să nu-i supăr pe ei prin atitudinea agresivă”, a declarat Ionuț Popa, la finalul partidei, pentru LookTV. Situația de la Poli s-a complicat la finele săptămânii trecute, după ce ANAF a luat toți banii care reveneau clubului din drepturile de televizare, în contul datoriilor către stat. Primarul Nicolae Robu declara că o parte din această sumă va fi folosită pentru achitarea unei părți din datorii. Până acum, edilul nu a comentat situația, nici măcar pe Facebook, acolo unde este extrem de activ. E drept că postările sale apar numai după victorii… După primele trei etape din Liga I, ACS Poli are trei puncte, obținute după victoria în deplasare de la Concordia Chiajna.
Scrie un comentariu
10 comentarii pentru acest articol
BOY’S!POPA DEMISIA!!LA CUM JUCAȚI NU MERITAȚI NICI UN ȘVANȚ !POPA NICI MĂCAR NU ȘTI SĂ FACI ECHIPA DAR MAI ALES SĂ ADUCI VREO TACTICĂ DE JOC!!BINE AU FĂCUT CEI DE LA ANAF NU MERITAȚI SĂ PRIMIȚI NIMIC!!ORICUM POPA ȘI CEILALȚI JUCĂTORI NU AU RĂMAS DECÂT CĂ SUNTEȚI IEFTINI LA PREȚ DE AICI ȘI VALOARE ZERO =ZERO BANI ȘI ROBU ȘTIE ASTA ȘI TU POPA ȘI JUCĂTORII LA FEL!!
INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!
Spui INO si tragi apa
la noi ca la nimeni ,acum stiti de ce trag cu dintii cei de le Curtea de Conturi sa nu se schimbe Legea si sa dea raspunsuri celor interesati promte bazate pe Lege si nu interpretate dupa bunul lor plac ,care incurca pe toata lumea sau mai bine zis pe cei fricosi desi ar avea caderea aceasta . Plecati dragului din functii daca nu aveti sange-n pix.
BOY’S! TREBUIE SĂ RETROGRADEZE POLI ANU ĂSTA, SĂ NU NE MAI FACĂ DE RUŞINE! FORZA ZU!
INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!
un primar incapabil.
un PSD-Dobra parsiv si anti Timisoara.
Pe ino nici Dunarea nu il spala de jegul cu care s-a nascut si care impute totul in jurul lui.
Neputinciosi si diletanti !
Daca mai comentati va sparg buey…io is sefu maaaa
Părerea mea este ca si portaru face mai mult nu cred ca este antrenat bine nu poți doar din noroc sa câștigi asa zic eu la fel si echipa a jucat slab
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Cine sunt noii şefi ai PNL Timiş şi PNL Timişoara. Ce legături au Vasile Blaga şi Cristian Buşoi cu Timişoara
- Alin Nica, demis de la şefia PNL Timiş. Vasile Blaga, preşedinte interimar. Cristian Buşoi preia conducerea PNL Timişoara
- A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
- Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest
- 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
- La licitația pentru Centura Vest Timișoara a fost depusă o contestație
- Marian Vasile a stabilit cine sunt unicii săi contracandidați la funcția de primar al Timișoarei. Robu și Fritz sunt chemați la discuții
- Zi decisivă pentru PNL Timiş. Se aşteaptă debarcarea lui Alin Nica din poziţia de preşedinte. Posibil înlocuitor, Rareş Bogdan
Administratie
207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
Citeşte tot articolul
Politica
A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
Citeşte tot articolul
Sport
Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Citeşte tot articolul
Social
Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
Citeşte tot articolul
Sănatate
Simpozion de comemorare a lui Johannes Poigenfürst, iniţiatorul Casei Austria
A decedat inițiatorul proiectului Casa Austria Timișoara
Fertilizarea in vitro, la Clinica Bega. Perspective există, personal pregătit la fel, dar trebuie acreditare
Noua clădire a Maternității Bega a fost oficial predată beneficiarului, Consiliul Județean Timiș/FOTO
Consiliul Județean Timiș preia oficial clădirea noii maternități Bega
Unitățile medicale din Timișoara primesc milioane de lei pentru digitalizarea serviciilor oferite
O delegație a Organizației Mondiale a Sănătății a vizitat Timișoara/Foto
O nouă campanie de donare de sânge la Spitalul Clinic CF Timișoara. Unitatea sanitară vine în ajutorul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină
Medicii de familie și cei de la ambulatoriile de specialitate au protestat în fața sediului Casei de Sănătate Timiș/FOTO
S-au deblocat angajările pentru peste 7.600 de posturi din spitale, dintre care 2.500 de medici. În Timiş sunt 870 de posturi neocupate
Unitățile medicale de stat pot accesa fonduri europene nerambursabile de 200 de milioane de euro
Sute de posturi de medici și asistenți medicali sunt neocupate în Timiș. Directorii de spitale, întâlnire la Prefectură/Update. Fritz cere deblocarea situaţiei
Timp liber și cultură
JD Sports prezinta: un ghid despre cele mai bune modele de la Nike si adidas
Tururi ghidate la o clădire simbol a Timişoarei: Sala 2, care devine Sala 2023
Mircea Cărtărescu vine „La UVT, Cultura este Capitală”. Vineri, reputatul scriitor va primi titlul de Doctor Honoris Causa al UVT
Vrei să petreci mai puţin timp pe telefon? Iată cum
Peste două săptămâni se deschide la Timișoara Târgul de Paști
Echipa „2020”, o comedie neagră cu iz de dramă și bucluc, vine duminică la Timișoara pentru premiera filmului
Weekend pentru iubitorii LEGO®: o replică de 1,5 m înălțime a Turnului Eiffel, din peste 10.000 de piese, expusă în Iulius Town
Trofeul Festivalului – Concurs Gelu Stan, ediția a VI-a 2024 ajunge la Hunedoara
Economic
Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest
Citeşte tot articolul
Comentarii prin facebook