Parlamentarii PNL de Timis: intre ambrozie, Ziua Ardelenilor, canepa si… educatia din Taiwan

PNL Timiș are, după alegerile din decembrie 2016, patru parlamentari: un senator și trei deputați. Sunt doi „boboci” și doi cu experiență. Pe unii i-a interesat combaterea ambroziei și soarta cânepei, pe alții, echivalarea diplomelor de studii obținute în Asia, iar alții au fost ignorați, cu mare artă, de instituții ale statului către care au făcut interpelări.

Deputatul Ben-Oni Ardelean este la doilea mandat în parlament, după cel de senator din perioada 2012-2016. Pe durata acestuia, el s-a remarcat prin numeroasele vizite în Coreea de Sud, Turcia sau SUA și discuțiile despre cât de bine va fi după eliminarea vizelor pentru Țara Făgăduinței, și mai puțin, spre deloc, pentru preocuparea pentru bunăstarea celor care l-au trimis în parlament. După primele șase luni din al doilea mandat, Ardelean se poate lăuda cu o singură interpelare, extrem de importantă pentru binele timișenilor. El a vrut să știe cum pot fi recunoscute în România diplomele din… Taiwan! Altfel, deputatul de Timiș și-a pus semnătura pe mai multe proiecte legislative cu autori multipli, printre care și aprobarea „Autostrăzii Unirii”. Iată ce proiecte au stârnit interesul lui Ben-Oni Ardelean: modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul fisca, modificarea Legii 1/2011 a educaţiei naţionale, combaterea ambroziei, modificarea şi completarea Legii 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Iaşi – Târgu Mureş, modificarea Legii 211/2011 privind regimul deşeurilor, modificarea art. 199 din Legea 286/2009 privind Codul Penal, modificarea şi completarea Legii 98/2016 privind achiziţiile publice, modificarea şi completarea Legii 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului.

Marilen Pirtea, rectorul UVT, este la primul mandat de parlamentar și a bifat în prima sesiune șapte interpelări. Acestea se referă la viitorului Muzeu Naţional al Revoluţiei din 1989, Sala Polivalentă, Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor, salarizarea personalului din cadrul Organismelor Intermediar-Regionale pentru POSDRU, legislaţia culturilor gospodăreşti de cânepă românească, recunoaşterea diplomei de doctor şi a titlului de doctor în ştiinţe sau într+un domeniu profesionist, obţinute în străinătate și navigația pe Canalul Bega. Trebuie precizat că, deși avea termen până pe 24 mai pentru a răspunde solicitării lui Pirtea, Compania Națională de Investiții nu a catadicsit nici până acum să ofere detalii despre sala polivalentă. Pirtea și-a pus semnătura pe 12 propuneri legislative: modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal, modificarea Legii 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, completarea Legii 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, modificarea şi completarea Legii 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, unele măsuri de cotizare retroactivă în sistemul public de pensii, combaterea ambroziei, modificarea şi completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, modificarea şi completarea Legii 227/2015 – Codul Fiscal, completarea şi nodificarea Legii 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, modificarea Legii 286/2009 privind Codul Penal, modificarea şi completarea Legii 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului.

Pavel Popescu, și el la primul mandat în parlament, a avut șase interpelări în sesiunea recent încheiată. Acestea se referă la finanţarea activităţii structurilor sportive locale, eficientizarea serviciilor Poştei Române, situaţia privind efectuarea analizelor medicale în baza calităţii de asigurat, amânarea punerii în aplicare a Legii 229/2016, situația Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” și vaccinurile obligatorii. Popescu a semnat, ca și co-inițiator, 21 de propuneri legislative. Printre acestea, Autostrada Unirii, combaterea ambroziei și Ziua Ardelenilor. Iată lista completă: modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul Fiscal, abrogarea OUG 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, modificarea Legii 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, modificarea Legii 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, completarea Legii 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, modificarea şi completarea Legii 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, interzicerea temporară a exportului de lemne de foc, modificarea şi completarea Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, combaterea ambroziei, modificarea şi completarea Legii 202/1998, aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Iaşi – Târgu Mureş, interzicerea exploatării masei lemnoase din parcurile naţionale, asigurarea infrastructurii de alimentare pentru vehiculele electrice, modificarea şi completarea OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, instituirea zilei de 15 mai – Ziua Ardelenilor, completarea OUG 40/2013 pentru finanţarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi imunologie „Cantacuzino”, modificarea şi completarea Legii 227/2015, modificarea Legii educaţiei naţionale 1/2011, completarea şi nodificarea Legii 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, modificarea Legii 286/2009 privind Codul Penal

Senatorul Alina Gorghiu este la al doilea mandat în parlament, după ce, în perioada 2012-2016, a fost deputat. Are o singură interpelare, referitoare la criteriile de admitere în instituţiile de învătământ ale Ministerului Afacerilor Interne, și a formulat două întrebări către membrii guvernului: una despre pista de cicloturism transfrontalieră româno-sârbă și una despre situația copiilor nevaccinați care frecventează o instituție de învățământ. Gorghiu a semnat, de asemenea, mai multe propuneri legislative: modificarea OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, modificarea şi completarea OG 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie, modificarea OG 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, modificarea şi completarea Legii 227/2015 – Codul Fiscal, modificarea şi completarea OG 89/2000, modificarea şi completarea Legii 208 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, modificarea Legii 186/2016, modificarea şi completarea Legii 373 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, modificarea şi completarea Legii 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, modificarea OUG 2 / 2017, combaterea exploatării ilicite a locurilor de parcare, modificarea şi completarea Legii 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, măsuri alternative de executare a pedepselor privative de libertate, completarea Legii educaţiei naţionale 1/2011.

Altfel, reprezentanții PNL au deschis totuși gura – cu cât folos e altă discuție – de la tribuna parlamentului: Ben-Oni Ardelean a vorbit de 4 ori, Marilen Pirtea și Pavel Popescu – de câte 6 ori, iar Alina Gorghiu – de 26 de ori.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Top