Petru Andea preia filiala PSD Timis. Cu aprobare de la Dragnea

După mai multe săptămâni de incertitudine, PSD Timiș are lider agreat de „stăpânirea” de la București. Fostul activist PCR Petru Andea a fost numit coordonator al filialei conduse până acum de Sorin Grindeanu. Andea spune că știe de numire de acum două zile și-și va prelua atribuțiunile de la 31 iulie.

Petru Andea este coordonatorul filialei Timiș a PSD, fiind numit direct de la centru. „Eu știu de alaltăieri că am fost numit în această funcție. Sunt la București, sunt și în concediu, așa că nu m-am prezentat să-mi preiau atribuțiile, dacă vreți. Nu sunt președinte interimar, sunt vicepreședinte coordonator”, a declarat, pentru deBanat.ro, Andea. El va ajunge la Timișoara pe 31 iulie. Petru Andea se va ocupa de filiala condusă până acum de fostul premier Sorin Grindeanu până la organizarea de alegeri. „Nu știu dacă acestea vor avea loc în 2017, Consiliul Național va decide”, a mai spus Andea. El susține și că a fost anunțat că hârtia cu excluderea din partid a lui Sorin Grindeanu a ajuns la Timișoara. Totuși, conform surselor noastre, la Timișoara nu ar fi ajuns nici măcar numirea lui Petru Andea.

Cine este Petru Andea

Fost deputat PSD timp de trei mandate, în perioada 2000-2008 și 2012-2016, Petru Andea (67 de ani) a fost președintele Uniunii Asociațiilor Studenților Comuniști din România (UASCR) pe Centrul Universitar Timișoara, secretar al Comitetului de partid pe CUT, iar până în septembrie 1989 a fost secretar al Comitetului de partid la Politehnică. În ultimul mandat de parlamentar, el a fost membru al Grupului Ecumenic de Rugăciune din Parlamentul României. Petru Andea este profesor universitar la Politehnică și a fost decanul Facultății de Electrotehnică şi Electroenergetică a UPT. În primăvară a fost numit secretar de stat în Ministerul Educației.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

17 comentarii pentru acest articol

Ovi a spus: (iulie 20th, 2017 at 13:52 )

Incredibil….a ramas sa linga curu lui dragnea…vedem in septembrie!

VODA a spus: (iulie 20th, 2017 at 14:18 )

PSD A PIERDUT TIMISUL! EVER!

Gherasim a spus: (iulie 20th, 2017 at 14:19 )

Fratilor, nu va mai certati ca nu e frumos. In rest numa de bine! Si sa traiasca moderatoru!

Cosmin Leul din Banie a spus: (iulie 20th, 2017 at 14:28 )

Haideti sa va zic cum sta situatia:
1) Banatul e condus de olteni. Sangele pur banatean nu mai exista. Mai nou ar trebui sa se numeasca Banatul Rosu => PSD castiga detasat in Timis. Detasat !!
2) Prosperitatea zonei a crescut(a inceput sa existe) odata cu venirea mintiilor ascutite. Voi le ziceti vinituri. Eu le zic fratii mei olteni.
3) Ziceti mersi ca nu va alungam de aici naparcilor.

£a€ Baro$$anu a spus: (iulie 20th, 2017 at 14:56 )

Buey zdreanto, imparatul Banatului sunt eu si eu nu sunt oltean. Asa ca nu mai comenta, zi duamne ajuta ca te-am lasat sa vinzi saorme pe mosia ta si ciocul mic, ca te bag in portbagaj la Eclasse si te duce Vasile direct la muica la Gorj.

Leo di taio a spus: (iulie 20th, 2017 at 15:08 )

Bai leu naparlit, oltean borat, daca ai sange in pix, nu te ascunde dupa „pseudonime”.Minte ascutita? Cretini ca si tine pot genera conflicte interetnice.Cand vii intr-un loc strain neamului tau, respectii traditiile, obiceiurile si oamenii locului, nu arunci cu invective.
Daca aveti minte ascutita de ce nu realizati ceva in Oltenia muma, ca sa nu trebuiasca sa emigrati in vest?Cat despre sange pur al vostru e turcit de mult mai jiene.
Sa ne alungi pe NOI de pe pamantul nostru? Ia aminte invadatorule!!!

anteconbega a spus: (iulie 20th, 2017 at 15:16 )

Andea era la sfârşitul anului 1989 simplu cadru universitar la Politehnică, nu avea funcţii în PCR, în timp ce marele om de dreapta Otiman se dădea de ceasul morţii în toamna lui ’89 să intre în PCR, producând texte libidinoase la adresa lui Ceauşescu şi a cacademicienei Elena în revista de cultură „Orizont”. După Revoluţie, timp de cinci, Andea nu a intrat în nic iun partid politic. A ajuns în PSDR prin fuziunea cu Partidul Socialist, din care făcea parte, în anul 2000. Grindeanu a intrat în partidul bolşevicilor din provincie în 1996, cu patru ani înainte lui Andea. Care era mai comunist, oare: Petrică cel Bătrân sau Sorin cel June?

Silvia a spus: (iulie 20th, 2017 at 15:37 )

@Leo di taio Taiatule, ce te inflamezi asa pe olteni? si eu sunt olteanca si sunt mandra de asta…Cosmin are dreptate, poate in toate privintele…Timisoara e condusa de neamul oltenesc, chiar daca nu iti convine..te rog, ai mai mult respect pt sefii tai.

rebel a spus: (iulie 20th, 2017 at 16:00 )

Se intorc dinozaurii,pierde PSD teren la greu

Leo di taio a spus: (iulie 20th, 2017 at 16:00 )

Daca esti mandraca esti olteanca trebuia sa stai cu tot cu mandria ta acolo unde te-a nascut muica.
In ceea ce priveste sefii nu am avut niciodata sefi olteni si nici nu voi avea.
Iar D-ta Silvia sa ti minte ca :”A fi sef e o-ntamplare, A fi om e lucru mare”

Șeful oltenilor a spus: (iulie 20th, 2017 at 16:17 )

Cred ca mesajele răutăcioase la adresa Bănățenilor sunt pentru a distratrage atenția de la subiectul grav.A ajuns un fost comunist să conducă filiala PSD Timiș,adică pe olteni (vinituri)Cred că membrii PSD nici nu au știut cat de comuniști sunt.Acesta este subiectul zilei PSD = PCR (comuniști) Referitor la sclavii olteni,luați cu lămâie, multă lămâie.Ma refer doar la cretini care lasă asemenea mesaje,nu la oltenii care își văd de treabă,tot respectul pentru cei care s-au integrat.

Costel a spus: (iulie 20th, 2017 at 16:21 )

@leo, chiar nu pot sa-i inteleg pe olteni! La ei prostia, mandria gaunoasa si inteligenta redusa este genetica sau se invata?

Independent a spus: (iulie 20th, 2017 at 16:50 )

Sa ai atâția tineri competenți în partid, oameni cu victorii politice la activ, și sa apelezi la un vechi comunist…asta înseamnă să îngropi PSD în acest județ!

andea, spurcaciune din regat a spus: (iulie 20th, 2017 at 20:10 )

@spurcaciuni oltenesti: nu conduceti dar sunteti multi. ati facut praf oltenia prin caracterul vostru parsiv si mincinos. furati de stingeti si tot comportamentul vostru sta in aparente. daca aveati creier ati fi plecat in europa, dar cum nu stiti sa faceti nimic o sugeti prin corporatiile din timisoara. am refuzat si refuz sa lucrez cu olteni!

andea asta e un fel de robu, aproape identic.

Bestialu a spus: (iulie 20th, 2017 at 20:51 )

De ce zici asta?

Anca S. a spus: (iulie 20th, 2017 at 23:05 )

Daaa, comunistii sunt doar intr-o parte, nu ? Si, da, aveti dreptate, mai buni sunt tinerii vanjosi Freddy, Marcel, Adi, Cristi, fetitele jucause,…unul si unul, destepti, frumosi, capabili, ce mai, o mare pierdere pentru PSD !

Miclaus a spus: (iulie 22nd, 2017 at 09:34 )

Nu-l mai regateniti atat pe Andea. Omul e din Chelmac, din judetul Arad. Olteni sunt Grindeanu, pe jumate, Poenaru suta la suta, Raducanu mie-n mie! Caracterul lui Grindeanu e un kaka mic, macar Andea, socialist sau habotnic, isi tine cuvantul. Grindeanu cu cei 52 de primari cu care se lauda si la buda ca-i are in mana nu face altceva sa-l termine pe liderul pucistilor, Sabin Bociu din Jebel, vai de curu-i de rebel!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Cu ajutorul Consiliului Județean Timișoara, iubitorii mersului pe bicicletă pot pedala din nou spre Serbia, pe cea mai lungă pistă din România. Veți putea pedala pe pista de biciclete construită de-a lungul canalului Bega între Timișoara și Zrenjanin, pe la frontiera româno – sârbă. În urma solicitării făcute de CJ Timiș, se va putea circula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În acest weekend se va putea pedala pe pista de pe malul Begăi, până la Zrenjanin
British International School of  Timișoara se mândrește să aibă prima generație de absolvenți care va susține examenele pentru diploma de Bacalaureat Internațional la sfârșitul acestui an academic. Școala a demarat procedura de admitere pentru anul școlar 2024-2025 atât pentru școala primară, cât și pentru gimnaziu și liceu. Un număr de 33 de elevi sunt pregătiți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul British International School of Timișoara a deschis procedura de înscriere pentru anul școlar 2024-2025/FOTO
Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi,  iubeşte atât de mult Timişoara încât a vrut să o priveze de cea mai mare investiţie prin PNRR: Institutul Oncologic. El a vrut să deturneze fondurile de aici, 200 de milioane de euro, către oraşe cu primari PNL. L-a acuzat în acest sens chiar şi candidatul PSD-PNL la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi, s-a împotrivit celei mai mari investiţii în municipiul de pe Bega prin PNRR: Institutul Oncologic
Cea mai nouă cucerire a tehnologiei în domeniul realizării de ochelari este acum disponibilă în cadrul Clinicii de oftalmologie și optică medicală VISTA din Timișoara. Un aparat japonez, de ultimă generație, realizează ramele de ochelari ”croite” special pe forma feței beneficiarului, iar cea a lentilelor în poziția ideală față de ochii celui care va folosi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
În mai puțin de o lună, în cadrul campaniei de curățare a spațiilor verzi, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri abandonate. Astfel, din 26 februarie până în 18 martie, angajații Horticultura și echipele partenere au ridicat din parcuri, din zonele de joacă, scuaruri și alte spații verzi, pet-uri, ambalaje, resturi alimentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lupta cu nesimţiţii. În mai puţin de o lună, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri de pe spațiile verzi/Foto
Top