Singura soluție pentru salvarea PNL Timiș, după instalarea lui Alin Popoviciu în funcția de secretar general, este demisia întregii conduceri și organizarea de noi alegeri. Este concluzia primarilor disidenți din filială, care susțin că tensiunile se vor amplifica cu Popoviciu în această funcție.
Alin Nica, fostul contracandidat al lui Nicolae Robu la președinția PNL Timiș, spune că în acest moment nu mai există nicio scuză pentru cei din conducerea filialei. „Acum dl Robu nu poate să mai spună că nu știa, că i-a fost impus, că nu l-a vrut pe Alin Popoviciu, dar l-au vrut alții. Acum dl Robu l-a propus și l-a impus. Culmea, Popoviciu n-a obținut suficiente voturi nici măcar din partea apropiaților lui Robu din BPJ, ceea ce e o problemă”, spune Nica. El spune că vorbește și în numele primarilor disidenți din PNL Timiș, grupare care are întâlniri săptămânale. Cu toții cred că, în acest moment, PNL Timiș nu mai are șanse de redresare, filiala înfundându-se tot mai mult în mediocritate. „Chiar nu cred că mai există vreo speranță cu acest tandem Robu – Popoviciu. Alegerea lui Popoviciu nu doar că va elimina tensiunile din filială, dar le va amplifica la cote extreme”, a continuat Nica. El nu uită să amintească de faptul că actuala conducere a PNL Timiș s-a plasat în opoziție cu noii lideri ai partidului. „În PNL Timiș avem trei găști constituite în jurul lui Robu, Popoviciu și Supuran. Toți trei nu mai contează la București, nu-i bagă nimeni în seamă acolo, astfel că s-au baricadat în PNL Timiș. Ei se agață acum de ce putere mai pot avea, să controleze măcar filiala”, susține Nica. În actuala stare din PNL Timiș, Nica, vorbind și în numele primarilor disidenți, spune că mai există o singură soluție: „Nu există altă salvare decât demisia întregii conduceri a PNL Timiș și organizarea de noi alegeri”.
Scrie un comentariu
5 comentarii pentru acest articol
Ce sansa rateaza pnl în timis, pe fondul dezamagirii pesediste legate de inlaturarea lui Grindeanu… robu pare a fi adevatul om al lui dragnea din judet! Alin nica trebuie sa preia filiala daca se doreste victoria totala a pnl în ciclul 2019-2020.
Hai, Alin Nica!
o vrme am crezut ca primarii ar putea avea succes. dar au venit alegerile, Robu a castigat detasat, nimeni nu a contestat. au trecut 3 luni.
acum mi se pare ca acesti primari devin penibili.
altceva in afara de Jos Robu stiti?
din pacate ati pierdut!
wake up and smell the coffe!
finalul e si mai de ras, cum sa isi dea demisia?! :)))))))))))))
daca ar zice Robu sa isi dea demisia Orban ca sa iasa Busoi, ca asa vrea EL; cum vi s-ar pare ideea?
:)))))))
Se scrie cofee. Cu doi e!
Spectator….de taceai filosof ramaneai. E coffee !
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi, s-a împotrivit celei mai mari investiţii în municipiul de pe Bega prin PNRR: Institutul Oncologic
- Tensiunile continuă în PNL Timiş! Nicolae Robu, mitraliat de tinerii liberali; Vasile Blaga, boicotat de primari
- Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
- Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei
- Moment istoric la Timișoara. A fost inaugurat noul terminal de plecări externe de la Aeroport, eveniment care a marcat intrarea României în Spațiul Schengen
- Cosmin Tabără dă de pământ cu Nicolae Robu, după ce acesta l-a zburat de la conducerea PNL Timișoara
- Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
- Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Administratie
Colterm reduce parametrii de furnizare a încălzirii
Citeşte tot articolul
Politica
Tensiunile continuă în PNL Timiş! Nicolae Robu, mitraliat de tinerii liberali; Vasile Blaga, boicotat de primari
Citeşte tot articolul
Sport
Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Citeşte tot articolul
Social
Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Citeşte tot articolul
Sănatate
YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
Simpozion de comemorare a lui Johannes Poigenfürst, iniţiatorul Casei Austria
A decedat inițiatorul proiectului Casa Austria Timișoara
Fertilizarea in vitro, la Clinica Bega. Perspective există, personal pregătit la fel, dar trebuie acreditare
Noua clădire a Maternității Bega a fost oficial predată beneficiarului, Consiliul Județean Timiș/FOTO
Consiliul Județean Timiș preia oficial clădirea noii maternități Bega
Unitățile medicale din Timișoara primesc milioane de lei pentru digitalizarea serviciilor oferite
O delegație a Organizației Mondiale a Sănătății a vizitat Timișoara/Foto
O nouă campanie de donare de sânge la Spitalul Clinic CF Timișoara. Unitatea sanitară vine în ajutorul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină
Medicii de familie și cei de la ambulatoriile de specialitate au protestat în fața sediului Casei de Sănătate Timiș/FOTO
S-au deblocat angajările pentru peste 7.600 de posturi din spitale, dintre care 2.500 de medici. În Timiş sunt 870 de posturi neocupate
Unitățile medicale de stat pot accesa fonduri europene nerambursabile de 200 de milioane de euro
Timp liber și cultură
Sabia familiei nobiliare Osztoics de Șemlacu Mare și Șemlacu Mic în expoziţia temporară de arme albe a Muzeului Banatului
Distincţie importantă primită de directorul general al Teatrului Național Timişoara, Ada Hausvater
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii
Traseu aplicativ pentru copii, dresaj canin de Ziua Jandarmeriei, dar și Ateliere de Creație, Teatru de Păpuși și competiție de șah, în Iulius Town
Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
JD Sports prezinta: un ghid despre cele mai bune modele de la Nike si adidas
Tururi ghidate la o clădire simbol a Timişoarei: Sala 2, care devine Sala 2023
Mircea Cărtărescu vine „La UVT, Cultura este Capitală”. Vineri, reputatul scriitor va primi titlul de Doctor Honoris Causa al UVT
Economic
CCIA Timiș invită firmele timișene la o nouă misiune economică în China
Citeşte tot articolul
Comentarii prin facebook