Robu nu intelege de ce firmele din Timis nu dau bani la Poli

Economia merge ceas în Timiș, dar firmele nu vor cu niciun chip să dea bani la echipa Poli Timișoara. Primarul Nicolae Robu nu înțelege de unde atâta reticență, mai ales că la club totul este foarte transparent. Edilul crede că „noi, ca ființe umane, nu avem voie să ne simplificăm” și trebuie să punem suflet în ce facem.

ACS Poli are nevoie de bani, așa că primarul Nicolae Robu a revenit asupra unei mai vechi declarații legate de implicarea investitorilor privați. Conform edilului, sunt 1.800 de firme de succes în topul firmelor din Timiș. Dacă fiecare dintre acestea ar da câte 100 de euro pe lună, s-ar strânge aproximativ 2 milioane de euro, sumă care ar putea asigura alb-violeților o viață liniștită în Liga I, chiar cu pretenții la titlu. Nu e prima dată când edilul face un asemenea apel, însă firmele continuă să nu prea dea bani. „Nu pot să înțeleg. Legea sponsorizării este foarte bună, poți da 20% din impozitul pe profit către un ONG. Poli este un ONG și nu orice ONG, ci unul având ca asociați trei instituții publice. Este transparență totală. Operațiunea contabilă pentru sponsorizare este una banală, m-am documentat (…) Numai la Timișoara se întâmplă asta, mi-e foarte greu să înțeleg, în alte locuri unde economia nu merge așa de bine nu se întâmplă (…) peste tot se găsesc investitori. Nu mi-ar plăcea să fie un investitor, dar între a desființa echipa și a o lăsa pe mâna unui singur investitor, prefer varianta a doua”, a spus, vineri, Robu, întrebat de ce crede că nu se înghesuie firmele cu bani la club.

ACS Poli Timișoara întâlnește vineri seară, pe teren propriu, pe FCSB, meci la care Robu crede că vor veni 20.000 de spectatori, despre care spune că nu sunt suporteri ai echipei bucureștene. Edilul e convins că numai un microbist adevărat poate înțelege de ce este el atât de atașat de Poli. „Noi, ca ființe umane, nu avem voie să ne simplificăm și să fim preocupați numai de lucruri materiale. Trebuie să rămânem cu o componentă sufletească cât mai consistentă. Eu pun suflet în tot ce fac. Dacă nu pot să pun suflet, mai bine nu fac. Unul dintre locurile unde se potrivește să pui suflet este sportul”, a mai spus Nicolae Robu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

INO a spus: (iulie 21st, 2017 at 22:14 )

BOY’S!CUM SĂ DEA CINEVA UN LEU CÂND POPA NU ȘTIE NICI MĂCAR SĂ FACĂ ECHIPA!!O ECHIPĂ DE TOT KKT UL!!CÂND POLI TIMIȘOARA VA AVEA ANTRENOR ȘI ALȚI JUCĂTORI ATUNCI SE VA INVESTI LA POLI!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

INO a spus: (iulie 21st, 2017 at 23:44 )

BOY’S! ARBITRUL A TRAS CU WCSB CA IN CODRU! ECHIPA DE 2 LEI A TIMIȘOAREI! VAI ȘI AMAR!!!! MITICĂ BALUSTRADĂ CICĂ AR VENI SPONSOR!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

teo musante a spus: (iulie 21st, 2017 at 23:55 )

Primarul vorbeste aiurea . Sa rezolve problema cu banii de la buget si sa-si pună subalternii la treaba . Oricum Poli traieste din bani veniti de la sponsori . El vrea sa facă pe patronul dar altii sa aducă bani.

Mucul Verde a spus: (iulie 22nd, 2017 at 00:49 )

Boys…daca primarul avea viziune astazi se juca pe un stadion nou cu peluza plina si bateam 2-0. Dar cel mai slab primari dintre toti primarii marilor orase in afara de bucuresti s-a gandit pe termen scurt acu ceva ani cand a decis sa promoveze clona

sam a spus: (iulie 22nd, 2017 at 08:02 )

fara pat-ron ,fara bani publici ,fara palmares……era clar de la inceput ca proectul doi la suta va fii un esec…..polistii adevarati nu vor accepta niciodata sa renunte la echipa de suflet pentru a sustine o echipa inventata de herzog,brancovan ,novovici ,…greselile trebuiesc asumate,poli e in criza de identitate si din cauza acestor domni care au folosit imaginea clubului pt a dobandi notorietate si functii….sa stie toata lumea …..druckeria e singura grupare ultras din romania care a abandonat clubul care detine palmaresul,de ce nu au procedat si ei ca ultrasii de la u cluj,u craiova,steaua,farul,,otelul,fc arges sau a fratilor de la rapid……? pt ca au viziune?

Miclaus a spus: (iulie 22nd, 2017 at 09:16 )

Robu nu intelege fiindca nu are organul intelegerii. Robu, regele bordurilor

polistul56 a spus: (iulie 22nd, 2017 at 14:35 )

Na sustinatorii ASU!!! Nu aveti nimic de zis la cea ce a scris SAM.?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Top