Rodica Cojan, pe urmele sotului: a fost numita director interimar la Directia de Asistenta Sociala a PMT

Primăria Timișoara are, de ceva timp, o nouă direcție de asistență socială, „născută” din desființarea celei vechi, trecută prin plenul CL. De la începutul săptămânii, structura are și director: așa cum se specula, în funcție a fost numită Rodica Cojan, soția directorului Poliției Locale.

Consilierii locali au fost de acord, în ultimul plen, cu desființarea structurilor care coordonau, până acum, activitatea de asistență socială a Primăriei Timișoara. A fost cu scandal, pentru că proiectul a trecut abia din a treia încercare, în prezența mai multor angajați nemulțumiți de decizia Executivului PMT. Anterior, primarul Nicolae Robu retrăsese de două ori proiectul, însă, după ce s-a primit avizul de la ANFP pentru noua organigramă, a mers înainte cu el. De la începutul săptămânii, Direcția de Asistenţă Socială a Primăriei Timișoara are și director. Așa cum se vehicula de mai mult timp, în funcție a fost numită cu titlu interimar Rodica Cojan, şefa Centrului Social de Urgenţă pentru Persoane fără Adăpost. „Este cea mai bună variantă pe care am avut-o, eu sunt foarte mulțumit de activitatea Rodicăi Cojan. Va trebui să ducă la bun sfârșit, în perioada următoare, procedurile birocratice de închidere a activității vechilor structuri și să asigure funcționarea în noua formulă”, a declarat, pentru deBanat.ro, primarul Nicolae Robu. Este al doilea… interimat în familia Cojan. Dorel Cojan, șeful Poliției Locale, este în funcție de 3 ani și jumătate, fără să se fi organizat concurs pe post. „Vom organiza concurs pentru postul de director al Direcției de Asistență Socială. Nu știu dacă îl vom face însă în acest an. Există și varianta ca, în cazul în care lucrurile merg bine în regim de interimat, să nu facem concurs. În principiu, vrem să facem”, a mai precizat Robu. (sursa foto: www.facebook.com)

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

Ron a spus: (iulie 26th, 2017 at 12:19 )

Ridicol! Mi se pare că nepotismul și cumetria penală sunt la loc de cinste prtin primăria Timișoara, încăpută în labele lui Lae Robu.

Carols a spus: (iulie 26th, 2017 at 14:54 )

Sunt de acord, Ron, foarte ridicol!

rebel a spus: (iulie 27th, 2017 at 04:15 )

Doamna Cojan si-a dovedit competenta la anteriorul post inglobat acum cu toate celelalte directii DAR concurs pe post ar trebui sa se tina pentru a inchide gura carcotasilor.Sigur va avea succes !Si atunci primarul de ce nu e de acord?ii place sa aibe oameni obedienti de nevoie,din moment ce competenta e dovedita?Nu-i ok.

Gina a spus: (iulie 27th, 2017 at 08:49 )

Copii nu au ? să i facă directori și pe ei , căcojanul s a lipit tare , iar foto e actuală sau fotșopată ?Cred că e fentă . Robuileanule trai pe vătrai la tine și cu Rodica aia cu Tenerifele și Lexusul , nu mai faci angajări din astea ?

Gigi a spus: (iulie 27th, 2017 at 12:26 )

Totul este interimar in pmt , sanda grebla secretar si linia de ajutor pnl -ista este pe linie dreapta in primaria timisoara , halal conducere,halal primar ,halal oras !
Timisoreni cereti schimbare prin vot !

£a€ Baro$$anu a spus: (iulie 27th, 2017 at 12:29 )

Buey fratilor, ia mai lasati-ma cu aberatiile voastre ca va bag sosetele pe nas..jigodiilor

£a€ Baro$$anu a spus: (iulie 27th, 2017 at 13:06 )

Fraeru de mai sus e o hahalera care mi-a furat numele ca sa se simta si el bengos, dar e decat o zdreanta. Fura si tu ceva serios buey lache, la spatii verzi, la asfaltari, nu furi nume de valuare ca fara titular nu are nicio valuare si nici nu te urca in eclasse, FRAERE!

£a€ Baro$$anu a spus: (iulie 27th, 2017 at 14:14 )

Buey, am dubla personalitate ca barosanii ma..sunt mai tare decat acidu ma..faerilor, va calc cu eklasse ma..ca ciuhandu no facut nimic ma..si o trebuit sa fac eu ma..capisci ma?!

£a€ Baro$$anu a spus: (iulie 27th, 2017 at 14:16 )

Toti fraerii sa taca ca vine Lae baros ma..cel mai tare din oras ma…jos oltenii

£a€ Baro$$anu a spus: (iulie 27th, 2017 at 15:55 )

Toti fraerii cocliti se crede barosani azi. Buey zdrentelor, cand o sa aveti macar o poza intr-un merzzan atunci o sa intelegeti diferenta dintre valuare si nevaluare. Intelegi buey lache de ai bagat cele doua posturi de mai sus?

£a€ Baro$$anu a spus: (iulie 27th, 2017 at 16:22 )

Toti prostii este forte prosti..daca ma rascol io ma va dau de behaiti maaa..sa stie sclavii cine e sefu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dezinsectie tantari

Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția

Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz, au fost sesizati prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi aruncat deșeuri dintr-o autoutilitară, pe care ulterior le-ar fi incendiat, pe un teren viran ce aparține unei foste societăți comerciale din localitatea Beregsău Mare. Polițiștii s-au deplasat la fața locului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă în cinci cifre pentru un şofer care a ars deşeuri pe câmp
Top