Timisul primeste peste 750 de milioane de lei prin PNDL 2

Ministerul Dezvoltării a făcut miercuri publică lista cu proiectele finanțate prin etapa a II-a a Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Județul Timiș va primi prin acest program suma totală de 751,18 milioane de lei. Șeful CJ, Călin Dobra, e mulțumit de sumele alocate, în timp ce primarul Nicolae Robu crede că ar fi trebuit finanțate mai mult proiecte în județ.

Cele mai multe proiecte aparțin Consiliului Județean, fiind vorba de asfaltarea și modernizarea a 10 drumuri. Printre acestea se numără și lărgirea la patru benzi a drumului care leagă Timișoara de Moșnița Nouă, valoarea proiectului fiind de 30 de milioane de lei. În total, pentru cele zece proiecte, CJ Timiș va primi puțin peste 150 de milioane de lei. Municipiul Timișoara are, de asemenea, șase proiecte finanțate prin PNDL 2, cei mai mulți bani venind pentru reabilitările podurilor Ștefan cel Mare (8,3 milioane de lei), respectiv Eroilor (5,6 milioane de lei). Alți bani vin pentru reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 25, extinderea Școlii Gimnaziale nr. 16, amenajarea străzii Mircea Neamțu și unele lucrări la Liceul Vlad Țepeș. Președintele CJ Timiș, Călin Dobra, susține că, de această dată, Timișul s-a numărat printre județele care au primit cei mai mulți bani prin acest program. „Mă bucur foarte mult că Timișul a fost prins cu o sumă foarte consistentă pe PNDL 2. Evident, mă bucur în mod special pentru Consiliul Județean care a obținut finanțări pentru toate cele zece proiecte de drumuri depuse, suma totală fiind de 150 de milioane de lei”, ne-a declarat Dobra.

Primarul Nicolae Robu este mulțumit de numărul de proiecte aprobate pentru Timișoara, însă nu și de cele pentru județ. „Înțeleg că prin PNDL se urmărește și reducerea decalajelor de dezvoltare între diversele regiuni ale țării, dar proporțile zgârceniei în raport cu Timișul au devenit scandaloase, pentru că trebuie să avem în vedere și dimensiunea județelor. Eu nu pot să mă declar nemulțumit în ceea ce privește proiectele Timișoarei, pentru că au fost aprobate la finanțare 6 din 10. Sunt însă profund nemulțumit de numărul de proiecte aprobate pentru colegii primari PNL din județ. Îi cunosc foarte bine și știu că au depus proiecte bune, drept urmare m-am așteptat ca mult mai multe dintre ele să fie aprobate. În final, îmi exprim speranța că proiectele aprobate vor fi și finanțate efectiv. Altminteri, se poate ajunge la lucruri extrem de grave, atât pentru autoritățile publice, cât și pentru firmele private ajunse să le implementeze”, a declarat, pentru deBanat.ro, edilul. Timișul este pe locul 19 în topul județelor, pe primul loc fiind Suceava. Caraș-Severinul, cu 181 de proiecte, va primi 883 milioane de lei, iar Aradul, cu 121 proiecte, va primi 644 milioane.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Guvernul României se mută saptămâna viitoare la Timişoara. Pe lângă HG pentru stadionul, se va da undă verde deschiderii punctului de frontieră de la Beba Veche

Joi, 25 aprilie, săptămânala şedinţă a Guvernului României va avea loc la Timişoara. Cu această ocazie se va da Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru noul stadion Dan Păltinișanu. Cu aceeaşi ocazie se va da o HG privind deschiderea punctului de frontieră cu Ungaria de la Beba Veche. De la Doha la Timişoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul României se mută saptămâna viitoare la Timişoara. Pe lângă HG pentru stadionul, se va da undă verde deschiderii punctului de frontieră de la Beba Veche
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Joi, 25 aprilie, săptămânala şedinţă a Guvernului României va avea loc la Timişoara. Cu această ocazie se va da Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru noul stadion Dan Păltinișanu. Cu aceeaşi ocazie se va da o HG privind deschiderea punctului de frontieră cu Ungaria de la Beba Veche. De la Doha la Timişoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul României se mută saptămâna viitoare la Timişoara. Pe lângă HG pentru stadionul, se va da undă verde deschiderii punctului de frontieră de la Beba Veche
Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Top