Toamna in Balcani: Medjugorje, Dubrovnik sau Split, minunile atat de aproape de casa / FOTO

Începutul toamnei este momentul perfect pentru o călătorie care vă deschidă sufletele. O excursie-pelerinaj în zona Balcanilor poate fi un final de neuitat pentru vacanța de vară. Vă așteaptă să le descoperiți orașe superbe, precum Sarajevo, Mostar sau Dubrovnik, și puteți avea parte de un strop de liniște sufletească pe Colina Aparițiilor, în sanctuarul marianic de la Medjugorje.

Timp de o săptămână, din 14 septembrie, veți străbate o bună parte din zona Balcanilor. Se pleacă de la Timișoara spre Sarajevo, capitala cosmopolită a Bosniei. Veți putea descoperi, la pas, un oraș în care multiculturalitatea este acum la ordinea zilei. Sunt de văzut aici Gazi Husrev Bay, Catedrala romano-catolică, Biserica Nouă și cea Veche Sârbească, dar și Templul Evreiesc. Sarajevo a renăscut din propria cenușă și se deschide frumos în fața celor care știu să vadă dincolo de aparențe. Urmează o incursiune la Mostar, un spectaculos orășel așezat pe valea râului Neretva. Vă așteaptă aici vechiul port, construit de otomani în 1566, cea mai veche casă musulmană din Balcani – Muslibegovica și băile publice austro-ungare. Unul dintre cele mai așteptate momente ale excursiei este pelerinajul pe vestita Colină a Aparițiilor, locurile în care s-a arătat Sfânta Fecioară Maria la Medjugorle. Situat în partea de vest a Bosniei și Herțegovinei, la 25 km de Mostar, Medjugorje a devenit cunoscut după 1981, când șase tineri au povestit că o aud și o văd pe Fecioara Maria. Acum orașul este un adevărat altar marianic și este vizitat anual de milioane de oameni care caută liniște sufletească. Ultramarin vă recomandă să vă continuați ziua într-o excursie la Cascada Kravice, supranumită și Mica Niagara, iar apoi la Mănăstirea Humac.

În ziua a patra a excursiei vă propunem opțional o excursie în spectaculosul Dubrovnik, oraș intrat în patrimoniul UNESCO în 1979, perla Mării Adriatice. Nu ratați splendida priveliște oferită de Coasta Dalmată și, dacă vreți, o croazieră pe mare. Un alt oraș încântător este Split, unde veți putea monumentalele Porți de Aur, Argint, Aramă și Fier. Labirintul de străduțe are vă poarte pașii spre Peristil, piața centrală, și, dacă vreți să aveți parte e o priveliște care să vă taie răsuflarea, urcați în clopotnița înaltă de 60 de metri a bisericii Sf. Domnius (Sv. Duje). În ultima zi, în drum spre Timișoara, veți face o oprire și la Podgorica, un oraș în care se îmbină influențe culturale și arhitecturale turcești, austriece, italienești, dar și nemțești.

Agenția de turism Ultramarin vă recomandă așadar cu căldură o excursie-pelerinaj unică prin Balcani, un final de vacanță pe care să-l uitați prea curând. Rezervările se pot face acum extrem de ușor, din fața calculatorului, accesând pagina. Pentru orice detalii legate de călătorie, consilierii Ultramarin vă pot oferi detalii la nr. de telefon 0256-499.706.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Iulia Mărginean de la Politehnica a câștigat bronzul la Campionatul Național de 10.000 de metri, la tineret

Patru sportive de la CSU Politehnica Timișoara s-au aflat la startul Campionatului Național de 10.000 de metri, la Târgu Jiu, întrecere destinată atletelor U23, dar și senioarelor. Cea mai bună clasare a fost obținută de Iulia Mărginean. A fost a treia clasată și a câștigat, astfel, medalia de bronz. Celelalte sportive care au reprezentat Politehnica...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulia Mărginean de la Politehnica a câștigat bronzul la Campionatul Național de 10.000 de metri, la tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

La Buziaş, eveniment în sprijinul copiilor afectați de hemofilie. Participă foştii fotbalişti Romulus Gabor, Mircea Axente şi Ovidiu Cuc

În această după-amiază, la Buziaş, are loc evenimentul „Hemofilia Cros – Astăzi alergi pentru mine, ca mâine să alergăm împreună”, organizat de Asociația Română de Hemofilie în parteneriat cu Centrul European de Tratare a Hemofiliei Cristian Șerban din Buziaș. Printre cei care vor alerga se numără foşti mari fotrbalişti precum “cangurul” Romulus Gabor sau foştii polişti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Buziaş, eveniment în sprijinul copiilor afectați de hemofilie. Participă foştii fotbalişti Romulus Gabor, Mircea Axente şi Ovidiu Cuc
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un teren viran, pe care erau mai multe clădiri dezafectate, a fost total transformat. La intersecția străzii Martir Ioan Stanciu cu strada Cosminului sunt acum câteva zeci de noi locuri de parcare, soluția aleasă pentru realizare fiind dalele înierbate. Tot acolo vor fi plantați mai mulți copaci. Terenul transformat este deschis începând de sâmbătă seara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un teren viran, cu clădiri dezafectate, a fost transformat total și va oferi parcări și zone verzi
Patru sportive de la CSU Politehnica Timișoara s-au aflat la startul Campionatului Național de 10.000 de metri, la Târgu Jiu, întrecere destinată atletelor U23, dar și senioarelor. Cea mai bună clasare a fost obținută de Iulia Mărginean. A fost a treia clasată și a câștigat, astfel, medalia de bronz. Celelalte sportive care au reprezentat Politehnica...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulia Mărginean de la Politehnica a câștigat bronzul la Campionatul Național de 10.000 de metri, la tineret
În weekend-ul următor, la Şag, va avea loc 𝐎𝐱𝐢𝐠𝐞𝐧 𝐏𝐥𝐚𝐧𝐭𝐢𝐧𝐠 𝐅𝐞𝐬𝐭𝐢𝐯𝐚𝐥, o manifestare dedicată plantării de pomi pe ritmuri musicale. Vor fi două scene pentru concerte live, zonă de food & drinks; zonă pentru copii; ateliere și workshop-uri. Cu ce se îmbină mai bine o sesiune de plantare, dacă nu cu iubirea pentru folclorul românesc? ...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oxigen Planting Festival la Şag. Plantare de pomi pe ritmuri de caval
După o serie de rezultate pozitive pentru majoritatea echipelor din Timiș, iată în etapa a 3-a din play-off și play-out, grupările noastre au fost sub așteptări. În C7, Ghiroda a pierdut la Șimian, pe un teren unde a fost învinsă și în sezonul regulat. Echipa din Mehedinți s-a impus cu 2-0, însă Ghiroda rămâne prima,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rezultate dezamăgitoare pentru echipele timișene din Liga 3 în etapa a 3-a din play-off și play-out
Revenire fantastică. România s-a calificat la turneul final al Billie Jean King Cup după ce a reușit să învingă Ucraina, 3-2. În prima zi a confruntării, tricolorele au fost conduse cu 2-0, dar sâmbătă noaptea au realizat o revenire spectaculoasă. Rezultat în oglindă față de anul trecut, când tenismenele noastre au condus în Slovenia, 2-0,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incredibil! Naţionala de tenis feminin a României a întors spectaculos soarta întâlnirii cu Ucraina
Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad
Top