Tramvaiul tot nu ajunge la mallul din Calea Sagului. Sunt aproape doi ani de cand au fost trase liniile

Mutarea stației de măsurare a calității aerului din calea tramvaiului 7 stă pe loc, deși a fost „pasată” de la primărie la dezvoltatorii mallului din Calea Șagului. Aceștia nu au făcut încă studiul cerut de Ministerul Mediului. În septembrie se fac doi ani de când au fost montate liniile de tramvai pe care nu circulă nimic.

Lucrările de reamenajare a Căii Șagului pe porțiunea dintre str. Ana Ipătescu și pasajul CF au început în august 2015. Întâi a fost amenajat sensul giratoriu către viitorul mall, iar apoi s-a trecut la devierea liniei de tramvai. Aceasta va face o „buclă” de pe traseul actual, de pe str. Ana Ipătescu, și va ajunge la centrul comercial. Șantierul a mers extrem de repede, însă s-a constatat, când liniile erau deja montate, că două avize, unul de la Marele Stat Major al Armatei și unul de la Ministerul Mediului, pentru extinderea liniei de tramvai, respectiv mutarea stației de monitorizare a aerului. Avizul de la Statul Major General a venit în ianuare 2016, însă stația de monitorizare a aerului nu s-a mutat un milimetru. Și nici nu pare să se mute prea repede!

În februarie 2017 s-a anunțat că, dacă vrea aprobare să mute stația, primăria trebuie să facă un un proiect major pentru îmbunătățirea calității aerului în Calea Șagului. „Avizul de la Ministerul Mediului este favorabil cu o condiționare. Direcția Tehnică a considerat că ceea ce s-a făcut acolo este suficient pentru a se raporta că acea condiție de la Ministerul Mediului este îndeplinită. Agenția de Mediu Timiș nu ne-a dat aviz și, după ce am discutat cu directorul acesteia, am aflat că ministerul a cerut, de fapt, să facem dovada că avem un proiect de o anvergură mai mare. Abia când vom putea face această dovadă vom obține acel aviz”, explica Nicolae Robu. În martie 2017, același Robu anunța că proiectul va fi făcut de dezvoltatorii mallului. „Au preluat cei de la NEPI acel studiu. Vor comanda și plăti ei acest studiu. Când va fi gata, se pare că vor fi toate condițiile îndeplinite”, declara edilul.

Patru luni mai târziu, lucrurile sunt în același stadiu. Nu s-a întâmplat nimic, iar stația de monitorizare tronează tot în mijlocul traseului pentru liniile de tramvai. Nici măcar primarul Nicolae Robu nu mai pare prea optimist. „Nu s-a mai întâmplat nimic acolo. Nu s-a finalizat ceea era de făcut de către cei de la Nepi. Drept urmare, nu putem să facem viitoarele demersuri. Au dat drumul la licitație, acum vreo lună, pentru a-i contacta pe cei care să facă studiul pe care îl cere Ministerul Mediului, Este un studiu ceva mai complex, care să arate că toate măsurile luate în zonă vor conduce la îmbunătățirea parametrilor de mediu. Nu știu dacă au reușit contracteze vreo firmă, au dat drumul la licitație după o perioadă foarte lungă. Cred că și noi, în sectorul public, ne-am fi descurcat mai operativ”, a declarat, pentru deBanat.ro, Robu. În septembrie se împlinesc doi ani de când au fost montate liniile de tramvai…

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute
L'architect du Beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției

Confruntat cu decizia deja luată în ședința coaliției PNL – PSD, de a-l impune pe candidatul PSD ca și reprezentant al coaliției în lupta pentru șefia CJT, Alin Nica mai are o ultimă speranță pentru ca decizia liberalilor timișeni să fie aplicată. El speră că Biroul Politic Național va întoarce decizia luată în ședința coaliției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției
isho.ro
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Repetiţie bună înainte de Final 4 din Cupă. Victorie cu Odorhei

Prim-divizionara de futsal CFR Timişoara a încheiat turul play-off-ului cu o victorie importantă, 4-2 cu Odorhei, într-un meci disputat în Sala Constantin Jude. A fost şi ultima repetiţie oficială înainte de turneul Final 4 al Cupei României care va fi găzudit în oraşul de pe Bega la începutul lunii aprilie. Revenind la joc, partida a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Repetiţie bună înainte de Final 4 din Cupă. Victorie cu Odorhei
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Jumătate dintre timișorenii care au fost somați să își dărâme vechile garaje au decis să facă singuri această operațiune. Sunt peste 120 de garaje vechi, incluse în programul Primăriei Timișoara de amenajare de noi locuri de parcare, care au fost demolate înainte de expirarea termenului de 30 de zile prevăzut în notificare, iar altele sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara promite 300 de locuri de parcare și spații verzi in locul a 231 de garaje demolate
Confruntat cu decizia deja luată în ședința coaliției PNL – PSD, de a-l impune pe candidatul PSD ca și reprezentant al coaliției în lupta pentru șefia CJT, Alin Nica mai are o ultimă speranță pentru ca decizia liberalilor timișeni să fie aplicată. El speră că Biroul Politic Național va întoarce decizia luată în ședința coaliției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției
Din primele informații ”transpirate” din ședința coaliției PSD – PNL, cele două partide au decis să aplice în Timiș soluția deja adoptată, cu un candidat comun, atât la Primăria Timișoara, oferit de PNL prin Nicolae Robu, dar și la șefia CJT, cu un candidat social-democrat. În concluzie, Alfred Simonis are liber în competiția în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rămâne cum am stabilit. Coaliția a decis să aibă candidați unici la locale: PNL la Primăria Timișoara, PSD la CJ Timiș
Mai multe unități de învățământ din Timiș vor primi microbuze electrice, acestea vor fi achiziționate cu fonduri europene, prin PNRR. Mijloacele de transport ecologice vor fi livrate până la finalul acestui an. Deocamdată nu se știe unde vor ajunge acestea. Contractul de finanțare privind achiziționarea de microbuze electrice pentru elevi a fost semnat de către...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul pentru achiziția a 24 de microbuze electrice, cu fonduri din PNRR, destinate județului Timiș
Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest
Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
O nouă recunoaștere pentru un cadru didactic al Universității Politehnica Timișoara! Prof.univ.dr.ing. Liviu Marșavina, membru corespondent al Academiei Române și prorector al UPT responsabil cu cercetarea științifică, inovarea și transferul tehnologic, a primit vineri, 22 martie 2024, în cadrul unei ceremonii solemne, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Cluj-Napoca, cea mai înaltă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoştere şi respect. Academicianul Liviu Marșavina, prorector al UPT, Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Cluj-Napoca
Chiar dacă nici măcar nu a demarat perioada oficială de înscriere în cursa de obținere a mandatelor pe patru ani în urma alegerilor locale, candidatul independent Marian Vasile a stabilit deja cine îi vor fi contracandidați la alegerile pentru postul de primar al Timișoarei. El spune că vrea o dezbatere și are în vedere doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marian Vasile a stabilit cine sunt unicii săi contracandidați la funcția de primar al Timișoarei. Robu și Fritz sunt chemați la discuții
Top