Bad daddy, good daddy sau despre fascinanta metamorfoza a lui Liviu Dragnea in ochii lui Sorin Grindeanu

Vă amintiți zilele călduroase din iunie? Dat jos de propriul partid din funcția de premier, Sorin Grindeanu începea de la Timișoara o așa-zisă revoluție pentru reformarea PSD. Primul demers în acest trebuia să fie îndepărtarea lui Liviu Dragnea de la șefia PSD. O condiție absolut necesară, nu știu dacă și suficientă. Sau cel puțin asta susțineau Grindeanu și „revoluționarii” săi. Cu toții au început o campanie de terfelire a lui Dragnea, mai ales pe rețelele de socializare. Ba s-a ajuns și la demisii de solidaritate cu Grindeanu. „Daddy” era făcut troacă de porci, un individ avid de putere, care dorea să confiște partidul pe pe persoană fizică, corupt până în măduva oaselor și mare doritor de „teleormanizare” a României, inclusiv a Timișului. Nici opoziția n-a turnat atâtea zoaie pe capul lui Dragnea cât a turnat #teamGrindeanu într-o perioadă relativ scurtă. „Daddy” era infinit mai rău și decât un tată care își viola propriii copii. Acum nu că oamenii n-ar fi avut dreptate, dar…

Vai!, și câtă lume n-a căzut în capcana „reformatorului” care se luptă cu tot ce însemna mai rău pentru social-democrația românească. Unii și-ar fi sfâșiat și cămașa de pe ei pentru a sta în oastea „cheguevarului” Grindeanu care apăra nu doar PSD, ci și județul Timiș de o „teleormanizare” forțată. Ceea ce era, în fapt, o luptă pentru putere, influență în partid și, nu în ultimul rând, bani pentru mulți era o revoluție. Era să zic a bunului simț (sic!). Chiar unii analiști vedeau în Grindeanu un fel de simbol al reformării PSD din temelii.

Iată însă că, doar în câteva zile, totul s-a schimbat cu 180 de grade. Cu coada între picioare, Grindeanu s-a întors la „Daddy”. Ca umilința să fie și mai mare, s-a pus (a fost pus) să dea și interviuri. În care a vorbit de confuzia (bine că n-a spus de insolație) care l-a făcut în iunie să muște mâna stăpânului. Despre întâlnirea cu Daddy care i-a vorbit „părintește” a mai afirmat c-a fost „constructivă”. Dintr-un „Daddy” al naibii de rău și nociv pentru țară, Dragnea s-a transformat instantaneu într-unul bun și înțelegător. „Violatorul” propriilor copii din urmă cu câteva săptămâni era acum „părintele” care și-ar sacrifica propria viața pentru copiii săi. Inclusiv pentru cei rătăcitori.

Cum s-a întâmplat această incredibilă metamorfoză a lui „Daddy” în ochii lui Grindeanu e greu de spus. O transformare comparabilă doar cu cea a lui Saul din Tars în Sfântul Paul pe drumul Damascului. S-a schimbat atât de mult Dragnea în concediul prelungit din Maldive? L-au făcut infinit mai bun noile dezvăluiri privind jaful TelDrum? Sau s-a convins Grindeanu că „teleormanizarea” României o fi bună acum? Or, de fapt, s-a sucit din nou Grindeanu, iar Che Guevara din iunie a redevenit omul care, „noaptea ca hoții”, dădea Ordonanța 13? Unii ar spune că a contat și o funcție de prefect pentru această metamorfoză mai mult decât bizară. Ar fi prea banal, prea ieftin, prea de râsul curcilor acest lucru. Dacă însă funcția de prefect vine la pachet și cu alte beneficii se poate discuta însă despre cum „daddy” cel rău a ajuns „daddy” cel bun.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Ghita D. a spus: (august 24th, 2017 at 14:33 )

de cand a intrat in politica, dl Grindeanu s-a dovedit avid de putere, indiferent daca pupa din cand in cand mana protectorului sau, Dan Poenaru. I-a aruncat, rand pe rand, din barca – in care, la inceput, a fost simplu marinar, apoi capitan – pe binefacatorul sau Ghita Ciobanu, apoi pe tovarasul sau de lovele Radu Toanca, pe Ramona Olteanu, la insistentele sotiei sale, pentru ca in final sa-si scoata coltii impotriva lui Ilie Sarbu si Victor Ponta (cand a trecut de partea lui Dragnea) si sa-l mazileasca pe Titu Bojin. Si-ar fi dorit sa-l termine si pe Dragnea si sa preia puterea totala in PSD, insa, conform teoriei lui Peter, si-a atins nivelul de incompetenta chiar si in arta puci-urilor. Un oportunist care simuleaza atasamentul fata de PSD, pentru ca politica e singura cale de parvenire pentru tinerii care nu stiu sa faca nimic

anteconbega a spus: (august 24th, 2017 at 15:06 )

Surse din PSD susţin că dl Grindeanu s-a dus special la Bucureşti ca să pupe pulpana caftanului dlui Dragnea pentru a-şi declara loialitatea faţă de Deliorman în schimbul numirii dnei Evi ca prefect. Problema e ce va face dl Sorin cu generalul Alexandru Chirilă care, oricum, i-a fost mai mult decât fidel. Poate subprefect., că omul parcă a mai avut funcţia aista. Că din postura de vigil la poarta doctorului docent Ionel Dobra nu prea sună nici măcar chinişor.

gigi a spus: (august 24th, 2017 at 15:23 )

il pupă si dup-aia-l impușcă! am fi vrut noi, ne scăpa de toate umilintele la care grindeanu ne face partasi. asta e mediocru si la rele si la bune, nu-i de nimica.
tre sa fie misto sa fii pesedist de timis:))

vasi a spus: (august 24th, 2017 at 17:33 )

Dacă ii face birsasteanu o radiografie ăstuia, cu siguranță că nu se va evidenția vreo urma de coloana vertebrală. rusine boss, te credeam altfel.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute
L'architect du Beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Din rău în mai rău! SCM Poli, ameninţată cu retrogradarea directă

Nici revenirea antrenorului Pero Milosevic nu a creat „şocul” necesar la prim-divizionara de handbal SCM Poli, care pierde meci după meci. Alb-violeţii au fost învinşi într-un meci foarte important de HC Buzău, chiar pe teren propriu. SCM POLITEHNICA TIMIȘOARA – HC BUZĂU 27-31 (13-15) Arbitri: Doru Manea / Radu Iliescu Timișoara: Stojkovic, Lazăr – Sadoveac...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din rău în mai rău! SCM Poli, ameninţată cu retrogradarea directă
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sărbătoarea de Buna Vestire. Tradiţii şi obiceiuri

Ziua de Buna Vestire numită și Blagoveștenie se sărbătorește în fiecare an pe 25 martie, fiind prima mare sărbătoare dedicată Maicii Domnului atestată în documente. Buna Vestire amintește de momentul în care Sfântul Arhanghel Gavril i-a vestit Fecioarei Maria că va naște și va fi mama Fiului lui Dumnezeu. Buna Vestire este una dintre cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea de Buna Vestire. Tradiţii şi obiceiuri
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

CCIA Timiș, abilitată prin lege să emită certificate de origine a mărfurilor

Conform prevederilor din Legea camerelor de comerț din România, Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Timiș, eliberează, la cerere, cu respectarea normelor legale ale Codului Vamal Comunitar și a competențelor stabilite pentru alte instituții, certificate de origine a mărfurilor.  Certificatele de origine sunt acele documente utilizate în comerţul internaţional care atestă faptul că mărfurile de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș, abilitată prin lege să emită certificate de origine a mărfurilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Chiar dacă nici măcar nu a demarat perioada oficială de înscriere în cursa de obținere a mandatelor pe patru ani în urma alegerilor locale, candidatul independent Marian Vasile a stabilit deja cine îi vor fi contracandidați la alegerile pentru postul de primar al Timișoarei. El spune că vrea o dezbatere și are în vedere doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marian Vasile a stabilit cine sunt unicii săi contracandidați la funcția de primar al Timișoarei. Robu și Fritz sunt chemați la discuții
Speranțele oficialilor prezenți vineri pe șantierul Centurii Sud a Timișoarei, ca proiectul centurii vest, ultima rămasă neîncepută, să meargă ca uns se împotmolesc deocamdată. Societatea ARL din Cluj, deținută de cei de la Strabag, care a licitat pentru proiectarea și execuția tronsonului de centură amintit, a contestat licitația lansată pe SEAP. Optimismul ministrului Transporturilor, Sorin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru Centura Vest Timișoara a fost depusă o contestație
În şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului din această seară se va lua, foarte probabil, decizia schimbării lui Alin Nica din funcţia de preşedinte al PNL Timiş. Cele mai vehiculate nume pentru preluarea conducerii interimare a organizaţiei sunt Rareş Bogdan sau Dan Motreanu, ambii prim-vicepreşedinţi la nivel naţional. În această seară, după nenumărate amânări, Biroul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zi decisivă pentru PNL Timiş. Se aşteaptă debarcarea lui Alin Nica din poziţia de preşedinte. Posibil înlocuitor, Rareş Bogdan
Nici revenirea antrenorului Pero Milosevic nu a creat „şocul” necesar la prim-divizionara de handbal SCM Poli, care pierde meci după meci. Alb-violeţii au fost învinşi într-un meci foarte important de HC Buzău, chiar pe teren propriu. SCM POLITEHNICA TIMIȘOARA – HC BUZĂU 27-31 (13-15) Arbitri: Doru Manea / Radu Iliescu Timișoara: Stojkovic, Lazăr – Sadoveac...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din rău în mai rău! SCM Poli, ameninţată cu retrogradarea directă
Liberalii timișeni spun ca au votat în bloc, la Consiliul Național Extraordinar al PNL, convocat duminică seara online, împotriva alianței electorale cu PSD. Toți cei 21 de delegați ai județului Timiș au votat împotriva acestei alianțe pe care liberalii timișeni o consideră nefirească. O asemenea uniine politică este împotriva opțiunilor timișenilor și timișorenilor, spune Alin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Refuz unanim al PNL Timiș. Liberalii lui Nica au votat în bloc împotriva alianței naționale cu PSD
Ziua de Buna Vestire numită și Blagoveștenie se sărbătorește în fiecare an pe 25 martie, fiind prima mare sărbătoare dedicată Maicii Domnului atestată în documente. Buna Vestire amintește de momentul în care Sfântul Arhanghel Gavril i-a vestit Fecioarei Maria că va naște și va fi mama Fiului lui Dumnezeu. Buna Vestire este una dintre cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea de Buna Vestire. Tradiţii şi obiceiuri
Tinerele sportive alb-violete s-au clasat pe poziția a treia la turneul semifinal care a avut loc weekend-ul acesta, la Oradea. Două înfrângeri și o victorie a înregistrat echipa de volei feminin a Politehnicii Timișoara în play-off-ul disputat la Oradea în perioada 22-24 martie 2024. Tinerele antrenate de Cerasella Șerban au debutat în competiție contra echipei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara termină cu capul sus Divizia A1, seria Vest, la volei feminin
Una dintre cele mai dificile intersecții din Șag, comuna periurbană a Timișoarei, a fost amenajată pentru a oferi mai multă siguranță, atât pentru șoferi, cât și pentru pietoni. Zona șoselei care traversează localitatea amintită este una cu circulație tot mai mare. De asemenea, localitatea s-a dezvoltat foarte mult în ultima perioadă. Direcția de Drumuri și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se amenajează una dintre principalele intersecții din Șag/FOTO
Top