Categories: EconomicUltima ora

Baia 1 si Vila Phoenix din Buzias si-au gasit noi proprietari si vor fi restaurate

Patru clădiri din Buziaş, parte a vechii stațiuni care, cândva, atrăgea o mulțime de turișt, aflate în stare avansată de degradare, vor fi restaurate. Acestea au fost cumpărate recent de investitori privați. Printre ele, și primul hotel deschis în anii ’20.

Încep să se arate investitori interesați de statutul de stațiune al orașului Buziaș. Nu poți face turism fără să oferi condiții, iar vechile imobile și facilități care făceau cândva faima locului sunt, foarte multe, în stare avansată de degradare. Patru dintre acestea au acum toate șansele să fie readuse la vechea glorie. În urmă cu câteva zile, ele au fost cumpărate de investitori privați, de la Societatea de Tratament Balnear. „Au fost scoase la vânzare Baia 1, fosta gară sau sediul pompierilor, Grădina Bănățeană și Vila Phoenix, primul hotel, ca să zic așa, pus în funcțiune în anii ’20. Speranța noastră este ca aceia care le-au cumpărat să le reabiliteze și să le pună în valoare. Cel mai mult m-am bucurat pentru Baia 1, care era cea mai degradată, aflată chiar la intrarea în parc. Nu contează cine le cumpără, câtă vreme le va renova”, spune primarul Sorin Munteanu. Pentru lucrările de reabilitare este nevoie de avizul Direcției de Cultură Timiș, pentru că, în structura clădirilor, trebuie păstrate elementele din arhitectura de bază.

În această vară, în Buziaș au fost finalizate și lucrările de reabilitare de la Colonada. Ajunsă aproape o paragină din cauza intemperiilor, aceasta a stat aproape doi ani în șantier. Refacerea ei a costat 5,1 milioane de lei, din care cea mai mare parte, 3,8 milioane, de la bugetul local. Au fost refăcute, de asemenea, și foișoarele Iosif și Mihai. Colonada este luminată de 75 de lampadare, iar în foișoare au fost montate reflectoare. Colonada de la Buziaş este cea mai lungă din Europa, depășindu-le pe cele mult mai celebre de la Karlovy Vary și Baden-Baden. Construcția colonadei a început în 1875, la comanda împăratului Franz Joseph, pentru plimbările soției sale Elisabeta de Bavaria (împărăteasa Sissi), care venea destul de des la Buziaș. Construită în stil bizantin cu influențe de secol XIX, colonada înconjoară parcul din Buziaș, făcând legătura între Izvorul Josif, Hotel Phoenix, bazar, Izvorul Mihai și Cazino. La scurt timp de la finalizarea lucrărilor, o parte din burlane au fost deja avariate de niște nesimțiți.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Cerere de finanțare de 14 milioane de euro. Pas decisiv în realizarea MultipleXity, obiectivul care urma să reprezinte Timișoara la momentul TM2023

Primăria Timișoara ne anunță că a depus la ADR Vest cererea de finanțare pentru realizarea…

2 ore ago

CCIA Timiș face înscrieri pentru o nouă serie a cursului de marketing digital

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță începerea înscrierilor pentru cea de-a treia serie…

3 ore ago

Timișoara devine capitala șahului românesc în debutul anului competițional 2026

Federația Română de Șah anunță că anul competițional 2026 va debuta în forță la Timișoara,…

3 ore ago

Marilen Pirtea solicită acordarea unei atenții sporite pentru educația antreprenorială

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, analizează un raport recent al Comisiei Europene, ”Entrepreneurial…

4 ore ago

Arhitecții au prezentat primele imagini ale unui nou spital municipal care se va realiza la Lugoj

O companie românească de arhitectură, specializată pe proiecte medicale, va realize proiectul unui nou spital…

4 ore ago

Poliţia Locală, noi razii în localuri pe motiv de fumat. De data asta s-au dat şi două amenzi

Polițiștii locali au făcut, în weekend, noi controale pentru verificarea fumatului în localurile din Timișoara.…

4 ore ago