Primele efecte ale temperaturilor extrem de ridicate din aceste zile se simt şi la secţia de Urgenţă a Spitalului Judeţean Timişoara. Astfel, ziua de miercuri a fost una destul de plină, au fost 202 pacienţi care s-au prezentat la spital într-o singură zi, după ce marţi fuseseră 228. Pentru comparaţie, în 2016 doar 170 de pacienţi trecuseră pragul Urgenţelor. „Anul trecut, în aceeași perioadă, erau aproximativ 170-180 de persoane pe zi la urgențe. Miercuri au fost 202, marţi 228 persoane, ceea ce înseamnă undeva cam cu 10-15 la sută în plus față de normal. Asta se întâmplă din cauza temperaturilor care agravează anumite boli”, a declarat Mihai Grecu, șeful Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean Timișoara. Ca dovadă că chiar au fost probleme, majoritatea celor care au cerut ajutor medical au ajuns la Terapie Intensivă, cu accidente vasculare cerebrale şi infarcturi, dar şi accidente sau agresiuni. Se pare că în acest an oamenii ştiu să se protejeze mai bine, nu au mai fost persoane leşinate şi căzute pe stradă.
În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…
CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…
Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…
Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…
În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…