Cata Festival: unde heavy metalul face casa buna cu maneaua si folclorul / FOTO

Dacă n-ați avut câta curiozitate să dați o fugă până la Șag în ultimele două seri, ați pierdut… câta distracție. Aflat la prima ediție, Câta Festival pare să fie un experiment reușit, unde heavy metalul și turbo-folkul sunt la ele acasă. Și nu numai.

Câta Festival, un eveniment marca Auăleu și La Căpițe, a animat, în ultimele două seri, malul Timișului, în zona Șagului. Spațiul este foarte bine ales, iar decorul cu baloți de paie este exact din „filmul” care trebuie. În prima seară au fost Domino, urmați de Daniel Petre și al său Survolaj, într-un concert care a stârnit multe aduceri aminte publicului, iar la final au fost excentricii muzicieni de la Baba Zula, adică un mix extrem de interesant muzică tradiţională turcească, reggae și dub, pe care timișorenii au mai avut ocazia să-l audă live de două ori, la Plai și la La Căpițe. Seara a doua a fost deschisă de Impex, o trupă din care face parte și Andrei Dinescu, fiul poetului Mircea Dinescu. Au cântat și o „Ciuleandră” reinterpretată, dar și poate cea mai cunoscută piesa proprie, adică „Regina tristeții”, o manea pe care o iubesc până și rockerii.

Au urmat sârbii de la Pero Defformero, care au făcut un show de ținut minte. Goran Biševac, în costumul lui de un alb imaculat, cu lanțurile lui „de haur” de la gât, este incredibil: face spectacol, interacționează cu publicul și, peste toate astea, mai știe și să cânte într-un mare fel. Trupa formată în Novi Sad în 1993 parodiază absolut demențial turbo-folkul, pe care îl combină genial cu heavy metal în stare pură. Pero Defformero a venit fără nazuri și la bis și a adunat o mulțime de aplauze. Seara de pe scenă s-a încheiat cu Subcarpați, o trupă care adună public, indiferent cât de des ar cânta. Bean a fost desculț, iar folclorul reinterpretat în manieră Subcarpați s-a auzit, la propriu, pe deal și pe văi… S-a cântat apoi la foc de tabără, fiind de această dată rândul lui Călin Pop, de la Celelalte Cuvinte, după ce, în prima seară, au fost Artan și Suedezu, de la Timpuri Noi.

Programul ultimei seri îi cuprinde pe Rodion G.A., pe bulgarii de la Kottarshky&The Rain Dogs și pe Nelu Vlad şi formaţia Azur. La focul de tabără vor veni Berti Barbera şi Nicu Patoi. Biletul de intrare costă 35 de lei. Mai trebuie să știți că berea e ieftină și bună, iar mâncarea, de să te lingi pe degete. Intră gratis cei care vin cu bicicleta – atenție, puteți întâlni câini, iar noaptea obligatoriu trebuie să aveți lumini puternice – și cei cu buletin de Șag. Noi spunem că merită. Cel puțin câta…

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ziua Jandarmeriei este marcată la Iulius Town prin activități dedicate tuturor membrilor familiei, susținute de reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș. Sâmbătă, 30 martie 2024, în Iulius Gardens, începând cu ora 14.00, vor avea loc prezentări de tehnică și echipament, expunere de autovehicule speciale, dar și demonstrații de dresaj canin. Mai mult, cei mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Traseu aplicativ pentru copii, dresaj canin de Ziua Jandarmeriei, dar și Ateliere de Creație, Teatru de Păpuși și competiție de șah, în Iulius Town
Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Top