Esec printre tunete. Timisoara Saracens a avut trofeul in mana, dar l-a pierdut in repriza secunda

Bănăţenii au avut şansa de a câştiga primul trofeu al sezonului intern, Cupa Regelui, chiar într-un meci cu eternii rivali din Baia Mare. Săptămâna trecută, Timişoara învingea Steaua şi avea nevoie să bată şi gruparea din Maramureş, ca trofeul să fie adjudecat din această etapă a competiţiei.

Baia Mare, cu o echipă tânără şi dornică de a face performanţă, a început curajos punând presiune la butul gazdelor. Bănăţenii s-au apărat excelent şi o dată cu trecerea timpului au preluat iniţiativa. În doar 3 minute, William Helu a reuşit două eseuri superbe, unul transformat (Conache) şi 12-0 era scorul pauzei, chiar dacă aceluiaşi jucător i s-a mai anulat o încercare.

După pauză… potopul. Partea a doua a început sub semnul echilibrului, ambele echipe ratând câte o lovitură de pedeapsă. Apoi, Baia Mare care a introdus artileria grea a început să puncteze, reuşind să întoarcă incredibil scorul după două eseuri, Botezatu şi Bidzina, unul transformat de Bucur, care a pus pe tabelă şi o penalitate, 12-15. Timişoara, care spre capătul fiecărei reprize a avut un om eliminat temporar, Rus, respectiv Drenceanu, nu a mai avut luciditatea de a intra în joc, iar acelaşi Bucur a consfintit, printr-o nouă penalitate victoria maramureşenilor, 18-12.

Eşec dureros şi o şansă pierdută de trofeu, însă Timişoara a demonstrat şi până acum că orice înfrângere a întărit echipa şi a dus-o mai departe.

Timisoara Saracens: Fercu, Helu, Leiataua, Samoa, Simionescu, Hunt, Conache, Badiu, Radoi, Maris, Poparlan, Drenceanu, Doyle, Rus, Stewart. Rezerve: Sabau, Militaru, Doge, Ianus, Morrison, Lemnaru, Rupanu, Popa.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute
L'architect du Beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

USR Timiş l-a desemnat pe deputatul Nicu Fălcoi candidat pentru președinția Consiliului Judeţean

Uniunea Salvați România (USR) Timiș l-a desemnat pe deputatul Nicu Fălcoi candidat al partidului pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș. Această nominalizare vine în urma unui proces democratic de vot intern care s-a desfășurat sâmbătă. Experiența sa în serviciul militar și ulterior în serviciul public ca parlamentar și ca vicepreședinte al Adunării Parlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR Timiş l-a desemnat pe deputatul Nicu Fălcoi candidat pentru președinția Consiliului Judeţean
isho.ro
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Lugojul, eşec la primul meci din play-off

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj, cea mai bună echipă a Banatului în ultimii ani, a debutat cu un eşec dureros în primul meci din play-off. Este vorba despre întâlnirea cu CSO Voluntari din sferturile de finală ale campionatului. Învinse cu 0-3 şi în ultima etapă a sezonului regular, bănăţencele au suferit şi acasă o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul, eşec la primul meci din play-off
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

CCIA Timiș, abilitată prin lege să emită certificate de origine a mărfurilor

Conform prevederilor din Legea camerelor de comerț din România, Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Timiș, eliberează, la cerere, cu respectarea normelor legale ale Codului Vamal Comunitar și a competențelor stabilite pentru alte instituții, certificate de origine a mărfurilor.  Certificatele de origine sunt acele documente utilizate în comerţul internaţional care atestă faptul că mărfurile de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș, abilitată prin lege să emită certificate de origine a mărfurilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Una dintre cele mai dificile intersecții din Șag, comuna periurbană a Timișoarei, a fost amenajată pentru a oferi mai multă siguranță, atât pentru șoferi, cât și pentru pietoni. Zona șoselei care traversează localitatea amintită este una cu circulație tot mai mare. De asemenea, localitatea s-a dezvoltat foarte mult în ultima perioadă. Direcția de Drumuri și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se amenajează una dintre principalele intersecții din Șag/FOTO
Uniunea Salvați România (USR) Timiș l-a desemnat pe deputatul Nicu Fălcoi candidat al partidului pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș. Această nominalizare vine în urma unui proces democratic de vot intern care s-a desfășurat sâmbătă. Experiența sa în serviciul militar și ulterior în serviciul public ca parlamentar și ca vicepreședinte al Adunării Parlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR Timiş l-a desemnat pe deputatul Nicu Fălcoi candidat pentru președinția Consiliului Judeţean
Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj, cea mai bună echipă a Banatului în ultimii ani, a debutat cu un eşec dureros în primul meci din play-off. Este vorba despre întâlnirea cu CSO Voluntari din sferturile de finală ale campionatului. Învinse cu 0-3 şi în ultima etapă a sezonului regular, bănăţencele au suferit şi acasă o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul, eşec la primul meci din play-off
Timişoreanul Ovidiu Ganţ, deputat din partea Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), a transmis un mesaj de susţinere pentu primarul Dominic Fritz, afirmând că în primul mandat, edilul i-a confirmat aşteptările. În urmă cu trei zile a fost anunţată constituirea Alianţei pentru Timişoara, din care fac parte, pe lângă USR şi alte partide politice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deputatul FDGR, Ovidiu Ganţ, susţinere pentru Dominic Fritz:”Este un primar foarte bun, alături de care este o plăcere să reprezinți Timișoara”
Consilierii locali timișoreni au aprobat proiectul de retehnologizare al sistemului centralizat de termoficare al Timișoarei, necesar în vederea conformării la cerințele de protecție a mediului. De asemenea, au fost votate și proiectele vizând aprobarea studiului de fezabilitate, analiza cost beneficiu şi indicatorii tehnico-economici și cel privind aprobarea planului anual de evoluţie a tarifelor pentru energie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 13 kilometri din sistemul de termoficare al Timișoarei vor fi reabilitați cu 368 de milioane de lei
Conform prevederilor din Legea camerelor de comerț din România, Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Timiș, eliberează, la cerere, cu respectarea normelor legale ale Codului Vamal Comunitar și a competențelor stabilite pentru alte instituții, certificate de origine a mărfurilor.  Certificatele de origine sunt acele documente utilizate în comerţul internaţional care atestă faptul că mărfurile de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș, abilitată prin lege să emită certificate de origine a mărfurilor
Circulația rutieră va fi afectată mai multe zile în zona Căii Stan Vidrighin. Mai precis, pe strada Aurel Păunescu Podeanu la intersecția cu bulevardul amintit. Restricțiile suni impuse la solicitarea Aquatim, iar acestea vor fi valabile în perioada 25 martie  – 12 aprilie,  Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a aprobat restricționarea traficului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se închide circulația rutieră pe strada Podeanu, la intersecția cu Stan Vidrighin
Top