Eva Andreas este noul prefect de Timis!

Mandatul de prefect al lui Mircea Băcală s-a încheiat, iar Timișul marchează o premieră. În ședința de guvern de miercuri, premierul Mihai Tudose a numit-o în funcția de prefect pe Eva Andreaș, una dintre cele mai apropiate colaboratoare ale fostului prim-ministru Sorin Grindeanu. Este prima femeie care ocupă acest post.

Apropiată a lui Sorin Grindeanu, Eva Andreaș a fost șefa Biroului Relații Internaționale din cadrul Secretariatului General al Guvernului din luna ianuarie pnă în iunie. Înainte de-a merge la București, Andreas a fost șefa Serviciului Relații Externe din CJ Timiș, instituție în care s-a angajat în anul 2001. Eva Georgeta Andreaș are 42 de ani și în perioada martie-iunie 2017, a fost şef birou relaţii internaţionale la Secretariatul General al Guvernului și a fost membru în CA al Nuclearelectrica În perioada 2004-2017 a lucrat ca şef serviciu la relaţii externe în cadrul Consiliul Judeţean Timiş. Între anii 2001 şi 2004 a fost inspector de specialitate în acelaşi consiliu judeţean. Eva Andreaș a absolvit Facultatea de Drept, la Universitatea Europeană din Lugoj.

„Vreau s-o felicit pe fosta mea colegă de la Consiliul Județean Timiș pentru această funcție importantă. Sunt convins că va face față. Am avut deja o primă discuție pentru a-i prezenta problemele cu care se va confrunta”, a declarat Mircea Băcală, cel care a fost, până acum, reprezentantul guvernului în teritoriu. În total, în mai multe „ture”, Băcală a ocupat funcția de prefect timp de cinci ani și a schimbat șapte guverne. Acum, el era pe acest post din decembrie 2015. Ce va face mai departe? „Am depus încă de acum câteva zile o cerere pentru demisia mea din funcție și aplicarea mobilității în funcția de inspector guvernamental. Era necesară numirea unui nou prefect”, ne-a mai explicat Mircea Băcală. El va fi inspector guvernamental în domeniul transporturilor.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

15 comentarii pentru acest articol

birlic a spus: (august 23rd, 2017 at 16:30 )

Bravo Eva ,ai fost o fata silitoare la scoala si viata te-a rasplatit .Buna crestere si caracterul format acasa ,te va ajuta si in viata ,nu numai in politica .

Jean valjean a spus: (august 23rd, 2017 at 18:08 )

Un sut in fund inseamna neaparat un pas inainte…pacat de bietul b/pacala..
!

+ a spus: (august 23rd, 2017 at 18:54 )

A fost examinare orala sau pe baza de dosar?

Folică a spus: (august 23rd, 2017 at 18:55 )

Mai este ceva surprinzător în ,,eterna și fascinanta” Romanie? Nivelul corupției în România începe să se apropie de cel din țările din America Latina (Mexic, Columbia, Venezuela).La așa Guver Pentuhoți, așa prefect!

Nelu a spus: (august 23rd, 2017 at 20:53 )

Bai fratilor astia sunt sanatosi?
Pai toti oligofreni au terminat la Dragan Lugoj pentru ca la una serioasa nu aveau capacitatea necesara, Se alege praful de Timisul nostru ca si de tara. PSD nu se dezminte. Pentru el valoarea nu conteaza, ci cat de mult stai la fundul conducatorului iubit. Rusine! Rusine!
PSD are si oameni de valoare, dar nu are ochi sa ii vada.

Petrica Buzbucea a spus: (august 23rd, 2017 at 22:40 )

Cine are chef de o serie?

andrei Hancunegger a spus: (august 23rd, 2017 at 22:42 )

Eu am bagat serii , cum sa nu baaaaag ?!? Pana mi-au orbitat ochii

albitru incorect a spus: (august 23rd, 2017 at 22:44 )

Offside la Hancunegger. Avea ochii in offside

Escorta de lux a spus: (august 23rd, 2017 at 22:48 )

Zîua bună. Vrea cineva sa-mi suje coceanu?

Vanju Mare a spus: (august 23rd, 2017 at 22:49 )

Daca as fi animal as vrea sa fiu unicorn. Ca sa fie pereche

Tip curios... a spus: (august 23rd, 2017 at 23:14 )

Cu cat dai coceanu?

INO a spus: (august 24th, 2017 at 02:30 )

NEWS!ARE ȘI FEMEIA SLĂBICIUNILE EI!!ESTE DURĂ CU FRAIERII ȘI DE MÂNĂ CU CEI DEȘTEPȚI!!O FEMEIE CU SURPRIZE SĂ ȘTIȚI!!TIMPUL O VA DOVEDI ȘI ATÂT!!!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Toma Ionel a spus: (august 24th, 2017 at 08:00 )

Întreb și eu ca și altul Grundeanu asta e sanataos la cap , dupa toate scalâmbaielile pe care le facea pe la tv , strâmbaturi , dat din mâini, și altele acum se duce la Dracccnea sa o rezolve pe Eva și el sa ramana în psd , nu ca astia ar fi zdraveni , unde traim si pe lânga cine , dar ceilalti oameni ai premierului ce au primit , adica ce rod -ciolan.

Vaduvul Voin a spus: (august 24th, 2017 at 12:36 )

Eva Georgeta e un produs suta la suta D.I. Sipos care a adus-o in CJT pe ochi frumosi si pe pile vanatoresti. Eva s-a dezvoltat profund pe vremea manadatelor lui Ostaficiuc, pe care-l insotea in delegatii minunate in mai toata Europa. A fost tolerata de Bojin pentru Titu e un ihtiandru tare de treaba cu pestii mai mari. Iar Grindeanu a facut supremul sacrificiu sentimental, si-a calcat pe mandrie si i-a solicitat Teleormaneanului prefectura Timis pentru Eva lui. Cert este ca Biroul de Relatii Externe al CJT e pepiniera de prefecti. Bacala a fost subalternul Evei Andreas, apoi prefect, iar Eva a ajus acum peste Mirciulica, care va fi coleg cu un alt taie fruuza la caini, inspectorul guvernamental Bedrosian Laviniu, fost subprefect. Vorba lui Banciu @ Traim intr-o tzara de cacat!@.

oRbu a spus: (august 27th, 2017 at 12:50 )

Sa fie batista de pe tambalul PSD-ului. Sunt curios cu-i ii tine locul si pentru cat timp.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe

Salariile sunt atât de bune și chiriile atât de accesibile în raport cu acestea încât Timișoara este orașul mare din România unde oamenii lasă cei mai puțini bani pentru a-și plăti o locuință închiriată în care să locuiască. Sunt datele analizate de imobiliare.ro, pe baza salariului mediu și a valorilor chiriilor percepute.  Chiriile percepute s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cea mai nouă cucerire a tehnologiei în domeniul realizării de ochelari este acum disponibilă în cadrul Clinicii de oftalmologie și optică medicală VISTA din Timișoara. Un aparat japonez, de ultimă generație, realizează ramele de ochelari ”croite” special pe forma feței beneficiarului, iar cea a lentilelor în poziția ideală față de ochii celui care va folosi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
În mai puțin de o lună, în cadrul campaniei de curățare a spațiilor verzi, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri abandonate. Astfel, din 26 februarie până în 18 martie, angajații Horticultura și echipele partenere au ridicat din parcuri, din zonele de joacă, scuaruri și alte spații verzi, pet-uri, ambalaje, resturi alimentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lupta cu nesimţiţii. În mai puţin de o lună, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri de pe spațiile verzi/Foto
Executat la București, Alin Nica admite că se gândește în continuare la candidatura pentru un nou mandat în funcția administrativă deținută în prezent, de președinte al consiliului județean. Cum, deocamdată se gândește și spune că se va consulta cu primarii liberali din Timiș. El spune că s-a întâlnit deja cu Ludovic Orban, liderul partidului Forța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica se pregătește de un nou proiect politic. A discutat cu Orban, urmează să discute și cu Fritz
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază
Salariile sunt atât de bune și chiriile atât de accesibile în raport cu acestea încât Timișoara este orașul mare din România unde oamenii lasă cei mai puțini bani pentru a-și plăti o locuință închiriată în care să locuiască. Sunt datele analizate de imobiliare.ro, pe baza salariului mediu și a valorilor chiriilor percepute.  Chiriile percepute s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe
La finalul anului precedent, Compania Național de Administrare a Infrastructurii Rutiere le făcea o surpriză neplăcută șoferilor care circulau pe autostrada A1. Nu mai puțin de patru parcări erau închise, așa că cei care aveau … nevoi trebuiau să mai meargă niște kilometri buni pentru a rezolva problema. De scurt timp parcările s-au redeschis, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania de Drumuri a pregătit 11 milioane de lei pentru paza și curățenia spațiilor de servicii de pe autostrada A1
Universitatea Politehnica Timișoara continuă tradiția de 100 de ani de excelență în educație și cercetare, dar și de colaborare foarte bună cu mediul economic. Tradiția în domeniul mașinilor hidraulice, domeniu în care Aurel Bărglăzan a fost un adevărat pionier și creator de școală, dusă la prestigiu internațional de academicianul Ioan Anton, este continuată azi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaştere internaţională. Un succes notabil pentru o echipă UPT în domeniul maşinilor hidraulice
Primăria Timișoara organizează o campanie de eliminare a căpușelor. Acțiunea este programată să aibă loc în perioada 2-6 aprilie 2024, în măsura în care vremea permite desfășurarea în siguranță a operațiunilor. Tratamentele vor fi efectuate terestru și se vor desfășura între orele 21:00 și 05:00. ”În această perioadă, rugăm locuitorii să evite pe cât posibil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara se luptă cu căpușele
Viceprimarul Timișoarei, Cosmin Tabără, s-a trezit peste noapte, la mii de kilometri distanță, că e zburat de pe postul de președinte al PNL Timișoara. Pentru simplul fapt că l-a “jenat” pe cel care speră să redevină primar al orașului, Nicolae Robu, din nou în urma unei alianțe de nevoie, nu ideologică, cu cei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Tabără dă de pământ cu Nicolae Robu, după ce acesta l-a zburat de la conducerea PNL Timișoara
O adevărată revoluţie în PNL Timiş! Nu doar Alin Nica şi Cosmin Tabără au fost demişi din funcţiile de lideri ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, ci întregul Birou Permanent Judeţean (BPJ) a fost dizolvat. În Biroul Permanent Naţional a fost desemnat un nou Birou Judeţean, în care a fost cooptat şi Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
Top