Le-au dat cu „gaz” la ei in casa! Succes important pentru ACS Poli

Poli s-a deplasat la Mediaş cu speranţe, după ce „şeful” oraşului Nicolae Robu anunţa că gruparea bănăţeană este în negocieri cu mai mulţi sponsori, dar şi cu încredere, mai ales că, în faţa „găzarilor”, alb-violeţii nu au pierdut în ultimele 6 întâlniri directe.

Prima repriză a fost deosebită pentru elevii lui Ionuţ Popa. Aceştia au dominat jocul încă din debut şi au înscris două goluri de poveste, ambele prin Gabriel Vaşvari (minutele 18 şi 25), primul după o acţiune colectivă de manual, al doilea cu un şut senzaţional din lovitură liberă. Mediaşul a avut o singură ocazie prin Romeo, însă acesta a tras pe lângă, la finele unei reprize controlate autoritar de Poli.

Mitanul secund începe cu eliminarea celui mai bun jucător de pe teren, Gabriel Vaşvari, el văzând două galbene, dar chiar şi aşa Poli s-a descurcat bine şi nu s-a mulţumit doar să se apere, având câteva atacuri tăioase, care se puteau solda cu gol. Mailat, Tigansu şi Ciucur au trecut pe lângă scorul de forfait, în timp ce de la Mediaş s-au remarcat Olaru, prin două ratări mari. Un 2-0 mai mult decât concludent pentru violeţi, care adună 10 puncte în clasament şi se pregătesc acum de încleştarea cu liderul, CFR Cluj.

Gaz Metan: Pleșca – I. Voicu, Khubutia, Perendija (38, Romeo), Bușu (54, Manole) Mitici, Danci, Buziuc (64, Trif), Tîrcoveanu, Curtean, Olaru

Poli Timișoara: Curileac – V. Crețu, Melinte, Cânu, Țigănașu, Artean, Vașvari, Al. Munteanu, Bîrnoi (54, Mailat), Ciucur (87, Croitoru), Drăghici (50, Soljic)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

INO a spus: (august 19th, 2017 at 20:39 )

NEWS! ÎN SFÂRŞIT O VICTORIE IMPORTANTĂ! DE DATA ASTA A ŞTIUT POPICĂ SĂ FACĂ ECHIPA! HAIDEȚI CĂPRIORII! FORZA ZU!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Ronald Garros a spus: (august 19th, 2017 at 20:58 )

Tu o zi il injuri pe popica una il mangai la cocos. Hotaraste-te

sam a spus: (august 19th, 2017 at 21:25 )

BRAVO BAETI,victoria voastra a reusit sa-l enerveze la culme pe dl radu naum de la digitv ….o fii omul actionar la druckeria,sau poate are si el o misiune ca brancovan

polistul56 a spus: (august 19th, 2017 at 21:55 )

Bravo Sam.Bine zis

@sami a spus: (august 19th, 2017 at 22:14 )

Naum e din neamul alora ce l-au imbarligat si pe Pilat,la ce te astepti din partea lui?

Mircea_tm13 a spus: (august 20th, 2017 at 10:03 )

Nu merita sa pierdem timpul cu comentatorul TV. Soluția mea in ce-l privește este sa dau sonorul la minim.
Sa remarcam in schimb atitudinea buna si eficientă a jucătorilor noștri. Remarcații mei: Tiganasu, Barnoi, Munteanu.
Avem jucatori de benzi, avem închizători, cum zicea Popa ne mai tb un coordonator si atacanți.
Ar fi juniorii o soluție, cum sugerează un articol?

Hai Poli!

sam a spus: (august 20th, 2017 at 10:41 )

daca zicala’ esti ceea ce cred alti despre tine esti’ ,este valabila atunci gestul acestui presar de doi lei merita sanctionat din plin

@@sami a spus: (august 20th, 2017 at 10:48 )

Naum e aromin. tatal sau e hristache naum, un cunoscut aromin si comentator de handbal, daca nu ma insel. a scris si citeva carti de sport, tatal nu fiul. dar ma mir ca un moderator atit de abil o da in bara chiar la regula nr.1 a moderatorului: sa nu te iei la harta cu publicul. si mai tare ma mir ca DIGI TV tolereaza o moderare de genul asta. oricum a transformat intregul studio intr-o trupa stelist-o dinamovista in care se discuta 80-90% despre aceste doua echipe, altceva nu exista in Liga 1. pentru genul asta de transmisie nu trebuia dat atitia bani.

INO a spus: (august 20th, 2017 at 10:54 )

NOW!IAR SCRIU TOȚI TÂMPIȚI ÎN NUMELE MEU!MECI SLAB FĂCUT CU MEDIAȘUL!POLI 0 ECHIPĂ DE LOCUL 10 DECI TOT VARZĂ RĂMÂNE!ADUCEȚI JUCĂTORI,ANTRENOR ȘI UN INVESTITOR SERIOS LA CLUB DACĂ VREȚI PERFORMANȚE ALTFEL O BĂLTIȚI AȘA ȘI VĂ ABURIȚI SINGURI CĂ E BINE COCLIȚI DE BANAT!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Un număr de cinci persoane din Timiș au fost descoperite cu branșări ilegale la rețeaua de alimentare cu gaze naturale aparținând celor de a Delgaz Grid. La nivelul întregii rețele a companiei fenomenul este unul mult mai ridicat, fiind vorba despre 201 asemenea consumuri frauduloase.  Astfel, Inspecția energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci persoane din Timiș sunt acuzate că furau gaze naturale din rețeaua de distribuție
Top