Aracet, pioneze, sfoara, caiete si agrafe de 12.000 de euro. CJ Timis se pregateste de finalul de an

Creioane colorate, carioci, stilouri, lipici, caiete și liniare. Ca pentru un ghiozdan de elev, la început de an școlar. Da, dar la scară mai mare: CJ Timiș vrea să cumpere, pentru ultimele trei luni ale anului, papetărie în valoare de aproape 12.000 de euro. Vânzătorul trebuie să aducă și mostre.

Câtă hârtie credeți că poate consuma o instituție publică într-un trimestru? Dar câte creioane, dosare, pioneze și pixuri, cu sau fără gel? De câte capsatoare și buretiere ar fi nevoie, pentru ca funcționarii să-și poată face treaba în condiții bune? Și de câte markere speciale ar fi nevoie pentru a „evidenția” peste 2 milioane de cuvinte? CJ Timiș a făcut calculele și, în această perioadă, iese la cumpărături de „articole de papetărie și alte articole de hârtie”. Printre acestea, 10 litri de aracet, câteve zeci de gheme de sfoară, dar și 30 de semne de carte, precum și 80 de sprayuri pentru curățarea monitoarelor. Achiziția se face prin cumpărare directă, pe baza selecției de oferte. „Înainte de încheierea contractului, ofertanții vor prezenta mostre ale tuturor produselor cuprinse în oferta lor”, se precizează în anunțul publicat pe site-ul CJ Timiș. Toate pixurile, cariocile, stilourile și celelalte obiecte de birou sunt necesare pentru funcționarea în condiții optime a instituției în ultimele trei luni ale anului 2017, cu posibilitate de prelungire și la începutul lui 2018.  Suma pe care CJ e dispus s-o plătească nu poate depăși 53.312 lei, adică aproape 12.000 de euro. Ofertele pot fi depuse până pe 27 septembrie, la ora 10.

Iată ce vrea să cumpere CJ

  • ace metalice cu gămălie – 30 cutii
  • agrafe birou din metal inoxidabil, 32 mm, 100 bucăți / cutie – 100 cutii
  • agrafe birou din metal inoxidabil, 50 mm, 100 bucăți / cutie – 100 cutii
  • alonje de mare capacitate din plastic rezistent – 150 bucăți
  • alonje plastic din polipropilenă, cu 4 perforații standard pentru prindere în caiet mecanic sau
  • biblioraft, diverse culori, 20 bucăți / set – 100 seturi
  • aracet pentru hârtie, bidon 1 litru – 10 bucăți
  • ascuțitoare metalică – 120 bucăți
  • biblioraft PVC, 5 cm – 100 bucăți
  • biblioraft PVC, 8 cm – 100 bucăți
  • buretieră – 25 bucăți
  • bon de consum, 100 file / top – 4 topuri
  • CD reinscriptibile, cu carcasă – 100 bucăți
  • caiet A5, 100 file / bucată – 30 bucăți
  • caiet studențesc 80 file A4, matematică – 30 bucăți
  • caiet studențesc 80 file A4, dictando – 30 bucăți
  • calculator birou, alimentare duală solară – baterie – 30 bucăți
  • capsator 24 / 6, corp metalic, cu bază non alunecare – 30 bucăți
  • capse nr. 16 – 100 cutii
  • capse nr. 10 – 100 cutii
  • capse 24 / 6 – 100 cutii
  • carioca 12 bucăți / set, vârf fin 2,6 mm – 50 seturi
  • coperți plastic transparent cristal / color, A4, 100 bucăți / top – 5 topuri
  • coperți carton imitație piele, color A4, 100 bucăți / top – 5 topuri
  • creioane colorate, 12 bucăți / set, din lemn lăcuit, corp hexagonal – 30 seturi
  • creion cu radieră – 120 bucăți
  • creion pentru tâmplărie – 6 bucăți
  • creion mecanic, 0,5 mm – 50 bucăți
  • creion mecanic 0,7 mm – 50 bucăți
  • creion mecanic 0,9 mm – 30 bucăți
  • clipboard simplu – 40 bucăți
  • clipboard dublu – 40 bucăți
  • clips, 12 bucăți / cutie – 50 cutii
  • cub hârtie 9x9x9 cm – 60 bucăți
  • cutie arhivare individuală 100x350x250 mm, sistem inteligent de pliere a pereților – 60 bucăți
  • cutter mare – 50 bucăți
  • decapsator – 50 bucăți
  • DVD inscriptibile, cu carcasă – 80 bucăți
  • DVD reinscriptibile, cu carcasă – 80 bucăți
  • dosar carton 1/1 A4 încopciat – 150 bucăți
  • dosar carton 1/2 A4 încopciat – 200 bucăți
  • dosar plastic cu alonjă, cu etichetă interschimbabilă pe cotor – 1.200 bucăți
  • dosar plic A4 din carton – 500 bucăți
  • dosar cu șină A4 din carton – 400 bucăți
  • dosar simplu carton alb – 200 bucăți
  • etichete autoadezice, 100 coli / top – 30 topuri
  • foarfecă cu lamă din oțel inoxidabil, 19 cm – 60 bucăți
  • foli laminare A4, 100 bucăți / top – 8 topuri
  • folii protecție documente, transparente, 100 bucăți / top – 200 topuri
  • formulare de comandă A4, 100 file / top –8 blocuri
  • hârtie cărție de vizită A4, 100 bucăți / top – 8 topuri
  • hârtie de împachetat color – 25 bucăți
  • hârtie xerox A4 – 600 topuri
  • hârtie xerox A3 – 20 topuri
  • hârtie scris A4 – 10 topuri
  • hârtie calc, 250 / top – 10 topuri
  • hârtie foto Epsob, 20 bucăți / top – 8 topuri
  • hârtie flipchart – 15 bucăți
  • ordin de deplasare – 6 blocuri
  • indigo – 3 cutii
  • index plastic A-Z set – 10 seturi
  • inel spirală plastic 6 mm, 100 / cutie – 4 cutii
  • inel spirală plastic 8 mm, 100 / cutie – 4 cutii
  • inel spirală plastic 10 mm, 100 / cutie – 4 cutii
  • inel spirală plastic 12 mm, 100 / cutie – 4 cutii
  • inel spirală plastic 14 mm, 100 / cutie – 4 cutii
  • inel spirală plastic 16 mm, 100 / cutie – 4 cutii
  • inel spirală plastic 19 mm, 100 / cutie – 4 cutii
  • inel spirală plastic 25 mm, 100 / cutie – 4 cutii
  • lipici pritt 40 gr Henkel – 60 bucăți
  • lipici lichid incolor 50 ml – 40 bucăți
  • liner, vârf din fetru în manșon de oțel – 120 bucăți
  • lichid corector set, fluid + solvent – 80 seturi
  • mapă plastic cu elastic pe colțuri – 120 bucăți
  • marker permanent 0,7 mm – 200 bucăți
  • mine creion mecanic 0,5 mm Rotring – 50 cutii
  • mine creion mecanic 0,7 mm Rotring – 50 cutii
  • mine creion mecanic 0,9 mm Rotring – 30 cutii
  • mină pix metalic tip Parker – 150 bucăți
  • mouse corector – 80 bucăți
  • mouse pad – 30 bucăți
  • note recepție cu TVA 100 file / bloc – 2 blocuri
  • perforator metalic puternic – 25 bucăți
  • perforator mare – 10 bucăți
  • pioneze din metal nichelat inoxidbil, 50 bucăți / cutie – 20 cutii
  • pix cu suport – 60 bucăți
  • pix cu corp, con și accesorii metalice – 120 bucăți
  • pix cu gel – 120 bucăți
  • plic burduf C4 – 800 bucăți
  • plic DL autoadeziv – 800 bucăți
  • plic C4 autoadeziv – 1.000 bucăți
  • plic C5 autoadeziv – 1.000 bucăți
  • plicuri pentru CD – 80 bucăți
  • plic C6 autoadeziv – 300 bucăți
  • post it 5/3, 100 file / set – 30 seturi
  • post it 75/75, 100 file / set – 30 seturi
  • post it 125/75, 100 file / set – 30 seturi
  • post it index diverse culori – 30 bucăți
  • radieră din miez de cauciuc – 180 de bucăți
  • repertoar A4 – 10 bucăți
  • repertoar A5 – 10 bucăți
  • rezervă cu cerneală pentru stilou – 120 bucăți
  • riglă – 80 bucăți
  • scotch de hârtie – 12 bucăți
  • scotch 2 cm transparent – 100 bucăți
  • scotch 5 cm transparent – 100 bucăți
  • sfoară din cânepă, 200 gr – 20 bucăți
  • sfoară din bumbac – 20 bucăți
  • spray ecran computer – 80 bucăți
  • suport plastic dosare birou vertical – 50 bucăți
  • suport pixuri birou – 50 bucăți
  • suport cub hârtie 9/9 – 40 bucăți
  • șervețele calculator 100 / cutie – 80 bucăți
  • stilou calitate superioară, cu rubber grip ergonomic, accesorii metalice, peniță din iridium, corp colorat mat – 50 bucăți
  • tăvițe corespondență – 50 bucăți
  • textmarker cu cantitate mare de cerneală (evidențiere peste 15.000 de cuvinte) – 150 bucăți
  • tuș ștampilă negru – 10 bucăți
  • capsator profesional metalic capac 240 coli – 15 bucăți
  • carioca neagră, tip Centropet – 80 bucăți
  • pic corector – 30 bucăți
  • semne de carte – 30 bucăți
  • suport post-it semne de carte – 50 bucăți
  • suport scotch – 50 bucăți
  • mapă plastic cu compartimente – 50 bucăți
  • coperți carton, diverse culori – 10 topuri
  • hârtie plotter HP Design jet 800 C6036A0 – 10 role
  • hârtie plotter HP Design jet 800 C6035A1 – 10 role
  • CD Writer Permanent Marker (2 capete) – 60 bucăți
  • foaie colectivă de prezență – 2 blocuri
  • separatoare documente 100 coli / set – 40 seturi
  • mapă plastic G = 3 cm – 20 bucăți
  • separatoare din carton, 240×105 mm, 100 coli / set – 30 seturi
  • index plastic, 5 culori / set – 40 seturi
  • cub hârtie color cu suport 9×9 – 40 bucăți
  • mapă prezentare cu 20 folii – 20 bucăți
  • capsator tip clește 30 coli – 20 bucăți
  • marker permanent pe bază de alcool – 80 bucăți
  • stilou metalic, confecționat din aluminiu, rezistent la coroziune, peniță din iridium – 30 bucăți
  • tuș ștampilă albastru – 10 bucăți
  • capse 23/24 – 4 cutii
  • capse 23/13– 4 cutii
  • agrafe birou din metal inoxidabil: 70 mm, 100 bucăți / cutie – 2 cutii
  • mapă arhivare plastic 350x250x50 mm – 80 bucăți
  • caiet dictando A4, 200 file, cu coperți cartonate – 10 bucăți
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Radu Moraru a spus: (septembrie 26th, 2017 at 11:22 )

Dumnezeule, rau am ajuns! Daca si asta e stire… E clar ca nu aveti cu ce umple site-ul. Bagati niste stiri platite macar. Sau nici alea nu prea mai merg?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Top