Asta e fotbalul: domini tot jocul, dar gafezi în prelungiri

Neînvinși în ultimele cinci jocuri, timp în care au înregistrat trei victorii și două remize, alb-violeții plecau cu încredere la Ploiești, unde au jucat cu FC Voluntari, o echipă incomodă, care a câștigat o dublă unică pentru un club înființat de scurt timp, Cupa și Supercupa României.

Cu Țigănașu revenit în primul 11, dar fără niciun atacant veritabil, Drăghici fiind accidentat, iar Miguel Bianconi – inutil pe teren, Poli a făcut un joc bun, de posesie, dar fără inspirație la finalizare. De cealaltă parte, Voluntariul lui Claudiu Niculescu s-a bazat mult pe veteranul Cernat, dar și pe tinerii echipei, însă aceștia, chiar dacă au mai avut ocazii, au fost bine blocați de defensiva violetă.

Deznodământul partidei s-a scris în prelungirile partidei, când Poli, cu un om în plus din minutul 85, a „comis-o” nepermis. La o fază care nu anunța nimic, gazdele au obținut un corner. Defensiva și portarul Curileac au greșit în lanț, iar Tudorie, pe fază, dar și norocos a împins mingea în poartă. Voluntari se impune nemeritat cu 1-0, dar fotbalul demonstrează încă o dată că… se joacă pe goluri. Violeții pierd astfel după 6 jocuri, iar câțiva jucători au făcut marți figurație, în frunte cu ultimul venit, Curjuric. Păcat că clubul violet se scapă ușor de unii jucători români tineri și talentați, care sigur puteau ajuta echipa.

Poli Timișoara: Curileac – Ciucur, Cînu, Melinte, Țigănașu, Artean, Vașvari, Munteanu (91, Șeroni), Curjuric (78, Șeroni), Bîrnoi (70, Mailat), Soljic. Antrenor: Ionuț Popa

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Casa lu pariuri a spus: (septembrie 19th, 2017 at 23:57 )

Of ce ghinion 🙁

INO a spus: (septembrie 20th, 2017 at 00:43 )

TRU!POLI NU JOACĂ NIMIC!!NU A JUCAT VREODATĂ CEVA!NUMAI NOROCUL ÎI ȚINE ÎN LIGA 1!POPA DEMISIA ȘI O MARE PARTE DIN JUCATORI AFARĂ NU MERITAȚI UN BAN!!ȘI DACĂ VĂ DESFIINȚAȚI MĂ VOI BUCURA DECÂT AȘA O RUȘINE DE ECHIPĂ ȘI ORAȘ MAI BINE FĂRĂ!!POPA NICI MĂCAR NU ȘTIE SĂ FACĂ ECHIPA!!IAR CĂNU IESE SIGUR LA PENSIE DE LA POLI!!VAI DE CAPUL VOSTRU RUȘINE!!AVEȚI NOROCUL CĂCI SUNT ECHIPE MAI SLABE ASTFEL VAI DE VOI!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Digilistul a spus: (septembrie 20th, 2017 at 10:12 )

Poli a jucat foarte bine in camp! In general a dominat,dar a ratat nepermis. Voluntari a marcat intr-adevar norocos:preluare CU MANA si FAULT LA PORTAR! Sa tot ai asa noroc la fotbal! Intrebati-l pe Chivulete!

Suporter a spus: (septembrie 20th, 2017 at 11:44 )

Ghinion la gol greșeală in lanț pacat

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO

Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Jurnal de campanie (4). Meandrele alegerilor. Cum a căzut între scaune primarul din Remetea Mare.

Încurcate şi bizare sunt căile politico-electorale prin unele zone! Studiu de caz, comuna Remetea Mare. Pe 24 februarie a.c., într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, prezenta un generos lot de primari şi viceprimari racolaţi de la alte partide, în special de la PNL. Printre cei care au avut revelaţia social-democraţiei s-a numărat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (4). Meandrele alegerilor. Cum a căzut între scaune primarul din Remetea Mare.
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Liga 3. Ghiroda rămâne prima în C7, Politehnica bate la Peciu Nou în C8

Meciurile din play-off-ul Ligii a 3-a au ajuns la etapa a patra, prima din retur, iar unele lucruri s-au lămurit în seriile în care evoluează și echipele din Timiș. În C7, liderul Ghiroda a fost condus cu 3-1 la Deva, dar a reușit o revenire spectaculoasă fiind chiar la un pas de victorie. S-a terminat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Ghiroda rămâne prima în C7, Politehnica bate la Peciu Nou în C8
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO

UMB a început să își aducă utilajele de forare a tunelurilor de pe șantierul celor zece kilometri lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea. Aceasta chiar dacă încă nu a fost emisă autorizația de construire, din diferite motive birocratice. O serie de imagini realizate de unul dintre user-ii forumului peundemerg.ro arată că grupul românesc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La Şag se va ridica o nouă şcoală, care va fi amplasată în zona PUZ-ului pentru tineri. Valoarea estimativă a investiției prin fonduri europene este de peste 11 milioane de lei.  Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, a anunţat că au fost demarate procedurile de realizarea a studiilor, întocmirea documentației și obținerea avizelor pentru construirea unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Şag au început procedurile pentru ridicarea unei noi şcoli
Încurcate şi bizare sunt căile politico-electorale prin unele zone! Studiu de caz, comuna Remetea Mare. Pe 24 februarie a.c., într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, prezenta un generos lot de primari şi viceprimari racolaţi de la alte partide, în special de la PNL. Printre cei care au avut revelaţia social-democraţiei s-a numărat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (4). Meandrele alegerilor. Cum a căzut între scaune primarul din Remetea Mare.
Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara și-a confirmat statutul de favorită în etapa a doua a campionatului și s-a impus conform așteptărilor cu 45-10, pe terenul echipei U Elbi Cluj. Nu a fost însă un meci extrem de spectaculos, fragmentări, multe greșeli de ambele părți, indisciplina, făcându-și simțite prezența din plin. Chiar dacă a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara
Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
UMB a început să își aducă utilajele de forare a tunelurilor de pe șantierul celor zece kilometri lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea. Aceasta chiar dacă încă nu a fost emisă autorizația de construire, din diferite motive birocratice. O serie de imagini realizate de unul dintre user-ii forumului peundemerg.ro arată că grupul românesc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO
Joi, 25 aprilie, săptămânala şedinţă a Guvernului României va avea loc la Timişoara. Cu această ocazie se va da Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru noul stadion Dan Păltinișanu. Cu aceeaşi ocazie se va da o HG privind deschiderea punctului de frontieră cu Ungaria de la Beba Veche. De la Doha la Timişoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul României se mută saptămâna viitoare la Timişoara. Pe lângă HG pentru stadion, se va da undă verde deschiderii punctului de frontieră de la Beba Veche
Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Top