Chiria pentru „Lenau mic” trebuie renegociata. Primaria, la mana Episcopiei Romano-Catolice

Primăria Timișoara va trebui să renegocieze cu Episcopia Romano-Catolică chiria pentru încă un imobil în care funcționează o unitate de învățământ. Este vorba despre „Lenau Mic”, din Piața Unirii, pentru care contractul de închiriere a expirat. Până una-alta, el va fi prelungit până la finele lunii octombrie.

Elevii de clasele I-IV care învață la Liceul „Nikolaus Lenau” merg la cursuri într-o clădire aflată în Piața Unirii, la numărul 7. Imobilul aparține Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara, care încasează lunar chirie pentru el. Episcopia a intrat în posesia lui în iunie 2004, când i-a fost retrocedat printr-o decizie a Guvernului României. În vara lui 2009, între Biserica Romano-Catolică a fost încheiat un contract de închiriere având ca obiect această clădire, contract prelungit de două ori, prin două acte adiționale, unul în 2013 și unul în 2017. În viitorul plen, consilierii locali trebuie să-și dea acordul pentru o nouă prelungire a acestui contract. „Prin adresa nr. 1523/2017, înregistrată la Primăria Municipiului Timişoara în 31-08-2017, Episcopia Romano-Catolică de Timişoara solicită prelungirea contractului de închiriere pentru imobilul din Timişoara, str. Piaţa Unirii nr. 7 pentru desfăşurarea activităţii de învăţământ – clasele I-IV ale Liceului Teoretic «Nikolaus Lenau» pe o perioadă de 2 (două) luni, în aceleaşi condiţii. Prin adresele nr. 1074/2017 şi nr. 1523/2017, Episcopia Romano-Catolică de Timişoara solicită renegocierea chiriei lunare pentru imobilul situat în Timişoara, str. Piaţa Unirii nr. 7, întrucât nu a mai fost modificată din anul 2009”, se precizează în proiectul de hotărâre publicat pe site-ul PMT.

Executivul PMT a inițiat acest proiect pentru că, așa cum este notat în referatul proiectului, „în prezent nu dispunem de altă locaţie pentru mutarea activităţii de învăţământ – clasele I-IV ale Liceului Teoretic «Nikolaus Lenau»”. „Urmează să se întrunească, până la finele lunii octombrie, Comisia de Negociere cu Terţii a CL, pentru demararea procedurii de negociere a cuantumului chiriei şi perioada de închiriere. În prezent, Primăria Timișoara plătește o chirie de aproximativ 7.000 de lei lunar pentru acest spațiu. Vom vedea care sunt cerințele Episcopiei Romano-Catolice pentru imobilul din Piața Unirii”, a declarat, pentru deBanat.ro, viceprimarul Dan Diaconu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

timisoreANCA a spus: (septembrie 12th, 2017 at 11:58 )

toată lumea a devenit lacomă după bani…!
ce ar fi să fie pusă clădirea la dispoziție pentru educația copiilor, fără bani, doar cu obligația întreținerii ei?

el Huevo a spus: (septembrie 12th, 2017 at 12:49 )

Anca da ce ar fi sa pui o camera din locuinta ta 2h pe zi in slujba societatii asa pe gratis ? Merge ?

noi a spus: (octombrie 20th, 2017 at 19:32 )

el huevo , dar ce biserica catolica e casa ta ?

je a spus: (februarie 5th, 2018 at 12:39 )

timisoreAnca, ce parere ai despre faptul ca primaria da gratis cladirea fostei scoli nr. 9 unei scoli private (cu taxa), care intamplator este ortodoxa? De ce nu muta Lenaul I-IV acolo? Ca nu e destul de incentru pentru VIP-urile care isi duc copiii la Lenau (inclusiv multi din primarie).

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe

Salariile sunt atât de bune și chiriile atât de accesibile în raport cu acestea încât Timișoara este orașul mare din România unde oamenii lasă cei mai puțini bani pentru a-și plăti o locuință închiriată în care să locuiască. Sunt datele analizate de imobiliare.ro, pe baza salariului mediu și a valorilor chiriilor percepute.  Chiriile percepute s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cea mai nouă cucerire a tehnologiei în domeniul realizării de ochelari este acum disponibilă în cadrul Clinicii de oftalmologie și optică medicală VISTA din Timișoara. Un aparat japonez, de ultimă generație, realizează ramele de ochelari ”croite” special pe forma feței beneficiarului, iar cea a lentilelor în poziția ideală față de ochii celui care va folosi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
În mai puțin de o lună, în cadrul campaniei de curățare a spațiilor verzi, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri abandonate. Astfel, din 26 februarie până în 18 martie, angajații Horticultura și echipele partenere au ridicat din parcuri, din zonele de joacă, scuaruri și alte spații verzi, pet-uri, ambalaje, resturi alimentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lupta cu nesimţiţii. În mai puţin de o lună, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri de pe spațiile verzi/Foto
Executat la București, Alin Nica admite că se gândește în continuare la candidatura pentru un nou mandat în funcția administrativă deținută în prezent, de președinte al consiliului județean. Cum, deocamdată se gândește și spune că se va consulta cu primarii liberali din Timiș. El spune că s-a întâlnit deja cu Ludovic Orban, liderul partidului Forța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica se pregătește de un nou proiect politic. A discutat cu Orban, urmează să discute și cu Fritz
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază
Salariile sunt atât de bune și chiriile atât de accesibile în raport cu acestea încât Timișoara este orașul mare din România unde oamenii lasă cei mai puțini bani pentru a-și plăti o locuință închiriată în care să locuiască. Sunt datele analizate de imobiliare.ro, pe baza salariului mediu și a valorilor chiriilor percepute.  Chiriile percepute s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe
La finalul anului precedent, Compania Național de Administrare a Infrastructurii Rutiere le făcea o surpriză neplăcută șoferilor care circulau pe autostrada A1. Nu mai puțin de patru parcări erau închise, așa că cei care aveau … nevoi trebuiau să mai meargă niște kilometri buni pentru a rezolva problema. De scurt timp parcările s-au redeschis, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania de Drumuri a pregătit 11 milioane de lei pentru paza și curățenia spațiilor de servicii de pe autostrada A1
Universitatea Politehnica Timișoara continuă tradiția de 100 de ani de excelență în educație și cercetare, dar și de colaborare foarte bună cu mediul economic. Tradiția în domeniul mașinilor hidraulice, domeniu în care Aurel Bărglăzan a fost un adevărat pionier și creator de școală, dusă la prestigiu internațional de academicianul Ioan Anton, este continuată azi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaştere internaţională. Un succes notabil pentru o echipă UPT în domeniul maşinilor hidraulice
Primăria Timișoara organizează o campanie de eliminare a căpușelor. Acțiunea este programată să aibă loc în perioada 2-6 aprilie 2024, în măsura în care vremea permite desfășurarea în siguranță a operațiunilor. Tratamentele vor fi efectuate terestru și se vor desfășura între orele 21:00 și 05:00. ”În această perioadă, rugăm locuitorii să evite pe cât posibil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara se luptă cu căpușele
Viceprimarul Timișoarei, Cosmin Tabără, s-a trezit peste noapte, la mii de kilometri distanță, că e zburat de pe postul de președinte al PNL Timișoara. Pentru simplul fapt că l-a “jenat” pe cel care speră să redevină primar al orașului, Nicolae Robu, din nou în urma unei alianțe de nevoie, nu ideologică, cu cei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Tabără dă de pământ cu Nicolae Robu, după ce acesta l-a zburat de la conducerea PNL Timișoara
O adevărată revoluţie în PNL Timiş! Nu doar Alin Nica şi Cosmin Tabără au fost demişi din funcţiile de lideri ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, ci întregul Birou Permanent Judeţean (BPJ) a fost dizolvat. În Biroul Permanent Naţional a fost desemnat un nou Birou Judeţean, în care a fost cooptat şi Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
Top