Doua drumuri judetene de 5 milioane de euro, gata pana la sfarsitul anului

Peste 20 de kilometri de drumuri județene ca-n palmă vor fi gata până la finele acestui an, mai repede decât era prevăzut în contracte. Este vorba despre rutele Făget – Drăgșinești, respectiv Hitiaș – Bacova, lucrări pentru care Consiliul Județean Timiș va plăti aproape 5 milioane de euro.

Două drumuri județene aflate în șantier în această perioadă vor fi deschise traficului până la finele acestui an. „Două drumuri din Timiș, aflate în plin proces de reabilitare, vor fi gata înainte de termenul stabilit în contract. Constructorii tronsoanelor Făget-Drăgșinești și Hitiaș-Bacova și-au asumat responsabilitatea ca ambele lucrări să fie finalizate până la finalul acestui an, deși termenul stabilit inițial era vara lui 2018”, a anunțat președintele CJ Timiș, Călin Dobra. Este vorba despre reabilitarea a 10,2 kilometri, drum care leagă Făgetul de Drăgșinești, și de drumul Hitiaș-Bacova, pe o lungime de 8.5 kilometri. Ambele drumuri sunt făcute din bugetul CJ Timiș, din creditul contractat anterior administrația județeană. Lucrarea pe drumul Hitiaș-Bacova costă 7,5 milioane lei, iar cealaltă, aproximativ 15 milioane lei.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

pif a spus: (septembrie 9th, 2017 at 12:36 )

dupa care vor intra imediat in reparatii. calitate cjt.

miclaus a spus: (septembrie 11th, 2017 at 10:26 )

@Ambele drumuri sunt făcute din bugetul CJ Timiș, din creditul contractat anterior de administrația județeană.@
Tare nesimtit trebuie sa fii ca sa te lauzi cu succesele adminstratiei Bojin. Oricum, e vorba de un credit, iar creditul trebuie dat inapoi. Sa il dea Prostovanul din Lugoj din banii lui sau al tovarasului sau rrom Botz. Asta-i Dobra, asta-i tara!

anteconbega a spus: (iulie 22nd, 2018 at 07:00 )

Dar deja maturule Miclăuş, prieten al dlui Anton Beton, specialist rutierist, aici e vorba de o continuitate de idealuri administrative. Dobra a crescut la şcoala politică a dlui Titu, iar Lugojul e izvor de fericire financiară pentru ambii luptători pentru binele patriei comune, căci ubi bene ibi patria, vorba lui Aristofan. În prezent, dl Titu-UNPR e grămadă cu dl Dobra-PSD, după cum a declarat-o recent liderul de necontestat la uneperiştilor din Timiş, câţi or mai fi aceştia: trei-patru sau chiar cinci ori cu O. Lae poate şase. Creditul îl vor înapoia cei doi atunci când o va face şi ALDERobu cu datoriile imense ale Municipiului Timişoara. Părerea mea.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la Milano Design Week, în perioada 15-21 aprilie 2024, cu proiectul „SIT WITH ME”, prezentat la BASE Milano. Într-o lume acaparată de tehnologie, expoziția prezintă mici obiecte de stat, originale, realizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Top