Categories: Invatamant

Domeniul Fizica a inclus Universitatea de Vest Timisoara in faimosul top Shanghai

Universitatea de Vest din Timișoara a intrat în cel mai vechi și cel mai prestigios clasament internațional al universităților, Academic Ranking of World Universities/ARWU – cunoscut și drept rankingul Shanghai. La nivel mondial, în acest top sunt prezente mai mult de 4.000 de universități din 80 de țări.

UVT se clasează pe poziția 301-400, cu domeniul Fizică. În top sunt prezente și alte cinci universități din România: Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Universitatea București, Academia de Studii Economice București și Universitatea Politehnica București. Domeniul Fizică din cadrul UVT reconfirmă rezultatele obținute în perioada anterioară. „Încercăm zi de zi să consolidăm comunitatea UVT, fiind convinși că această instituție este una specială. Performăm în toate domeniile, iar asta ne dă consistență. Multitudinea de domenii ne dă posibilitatea de a fi complementari. Unele domenii dau forță prin numărul de studenți și cererea pe piața muncii, altele ne oferă excelență în cercetare. Fizica este un domeniu ce dă valoare cercetării UVT prin calitatea cadrelor didactice, a cercetătorilor și a studenților săi și nu ne surprinde această excelentă performanță”, spune Marilen Pirtea, rectorul UVT.

Universitățile din România sunt prezente în clasamentele realizate pentru domeniul ştiinţele naturii, subdomeniile matematică (Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca – top 201-300, Universitatea București – top 201-300 și Universitatea Politehnica Bucureşti – top 401-500) şi fizică (Universitatea de Vest – top 301-400 și Universitatea Politehnica Bucureşti – top 401-500), dar şi pentru domeniul ştiinţe sociale, subdomeniul economie (Academia de Studii Economice Bucureşti – top 151-200). ShanghaiRanking’s Global Ranking of Academic Subjects 2017 clasifică universitățile din lume în cinci domenii principale: ştiinţele naturii, inginerie, ştiinţele vieţii, ştiinţe medicale şi ştiinţe sociale, acestora fiindu-le arondate 52 de subdomenii specifice. Academic Ranking of World Universities/ARWU este cel mai vechi și cel mai prestigios clasament internațional al universităților, prin prisma indicatorilor de excelență folosiți în analiză.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Design funcțional – Pantofii de damă care îmbină arta cu utilul

Designul funcțional reprezintă o fuziune între aspectul vizual și cerințele practice ale utilizatorului. Pantofii moderni…

18 secunde ago

Eveniment important în domeniul acțiunilor climatice, desfășurat cu succes la UPT

Universitatea Politehnica Timișoara, prin Centrul de Suport pentru Acțiuni Climatice (CSAC), a organizat workshop-ul de…

10 minute ago

Deficitul scade. Problema rămâne

Austeritatea fără schimbare nu corectează dezechilibrul. Doar îl amână. România nu intră în austeritate pentru…

3 ore ago

Sărbătoarea de Buna Vestire! Însemnătate, tradiţii şi obiceiuri

Ziua de Buna Vestire numită și Blagoveștenie se sărbătorește în fiecare an pe 25 martie,…

3 ore ago

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

17 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

18 ore ago