Ghinion si pentru ASU Poli. Esec la limita pe terenul lui Pelici

Etapă dureroasă pentru cele două reprezentante ale Timişoarei în liga secundă. Runda cu numărul 7 a adus primul eşec din campionat pentru Ripensia, 0-1 la Târgovişte, după un meci bun făcut de băieţii lui Remus Steop. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu alb-violeţii de la Politehnica, tot 0-1, după o partidă bună pe terenul liderului Hermannstadt, grupare pregătită de fostul fundaş al Politehnicii din anii 90, Alexandru Pelici.

Meciul de la Sibiu a făcut o bună propagandă fotbalului, din toate punctele de vedere. Spectacol pe teren, dar şi în tribune, unde mii de suporteri au fost ţinuţi cu sufletul la gură până la ultimul fluier. Dacă în arenă, fondul sonor a fost dominat de bănăţeni, tabela de marcaj a indicat un avnataj minim pentru gazde. Sibienii s-au impus cu 1-0, într-un meci în care Politehnica merita mai mult. Singurul gol al partidei s-a marcat în minutul 40, după o gafă a lui Ioan Mera, de care a profitat Bogdan Rusu.

Chiar dacă a avut şanse bune şi în prima parte, Politehnica a ratat cu seninătate multe ocazii şi în partea secundă. Bădăuţă de câteva ori, Plămadă, Mera sau Krausy au avut un ghete cel puţin golul egalizator, care nu a mai venit.

Sibiul rămâne lider şi după etapa a 7-a, trupa bănăţeană înregistrează al treilea eşec şi va primi în runda următoare vizita ilfovenilor de la CS Baloteşti.

Politehnica: Cosmin Dur-Bozoancă – Motreanu, Mera (cpt.), Bilia, Taub – Stancu Staicu 65′) – Sorescu, Poparadu (Crişanov 86′), Krausz, Predescu (Plămadă 53′) – Bădăuţă. Antrenor: Bogdan Andone

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Obligatoriu la birt a spus: (septembrie 9th, 2017 at 20:08 )

Vai ce rau ne pare ca a pierdut asu bravo baietii in ghete tot asa

beny a spus: (septembrie 9th, 2017 at 20:47 )

Daca era 5-0 la pauza ptr sibieni nu se supara nimeni. Portarul venit de la Hagi a fost de nota 10. Cine a scris articolul cred ca a vazut alt meci !

sniper a spus: (septembrie 9th, 2017 at 20:48 )

Toti ratatii sociali sufera ca ne doare in #$&% de ei. Salutari de pe terasa din Sibiu si n-ai griji ca venim acasa si ocupam si birturile

sam a spus: (septembrie 10th, 2017 at 05:14 )

e bine ca macar ripensia a ramas in careul de asi al div b

Hooliganii din 33 a spus: (septembrie 10th, 2017 at 22:57 )

Domnule primar, daca dimineața la 6 nu apare 33 promis pt deplasarea la București, maine desfintam brigada. Dacă vrei să te iertam de tot sa pui si senvishuri.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top