Nicolae Robu e pe cale sa ne dovedeasca lipsa coruptiei in Primaria Timisoara

Ca-n fața popii, Nicolae Robu a invitat cetățenii orașului să vină acum să zică dacă vreun funcționar al Primăriei Timișoara cere șpagă pentru rezolvarea unor probleme de interacțiune cu administrația municipală. Sau să tacă pe vecie. Asta n-a mai zis-o primarul Robu, dar cam asta am avea noi de înțeles. Ori venim să zicem acum ce nu ne place, ori să tăcem din gură la viitoarele alegeri, să nu cumva să-i punem dumnealui în cârcă toate măgăriile vehiculate prin zvonuri de presă și bârfe de cartier. Căci dumnealui răspunde doar pentru ce face, nu și pentru ce fac alții. Până aici, corect.

Chestiunea cu veniți la mine să luați lumină, să vedeți anticoruptul și „fanaticul muncii” este o chestiune de marketing. Nu că nu ar fi așa, nu vreau să zic că Nicolae Robu e corupt și face pe fecioara vopsită, dar nici nu-mi convină să-l văd ditamai „naivul”, să nu zic altfel. Dom’le primar, sfatul corect pentru un timișorean căruia un angajat al primăriei îi cere bani pentru a rezolva o problemă ar fi fost ca acel cetățean în cauză nu să vină la dumneavoastră, ci să meargă cu probele la parchet și de acolo știe procurorul ce să facă.

Căci dacă vine la dumneavoastră are două variante: Nu vă enervează, simpatizați cu el, îi spuneți cum lucrați dumneavoastră „în forță”, cum Timișoara a stat pe loc până la apariția dvs pe CD Loga nr.1, iar mai apoi ridicați din umeri. Că dumneavoastră lucrați numai conform legii și nu puteți să-i faceți acelui funcționar nimic, nici cu probe, nici fără probe, că nu poți da așa, cu una cu două, un funcționar public afară. Rahatul e făcut praf. Dacă vă enervează reclamantul, atunci durează mai puțin. E o manipulare ordinară, e trimis de presă ori de PSD și omul va fi trimis la plimbare cât ai zice „Lae”.

Pe de altă parte, domle primar, dumneavoastră ce ați făcut când ați auzit până acum că vreun angajat al primăriei a luat șpagă? Ați vorbit cu el? I-ați spus că nu e bine ce face? Sau cum? Că nu se poate să nu fi auzit câte una alta, măcar cum am auzit noi, cei de afară. Apoi, nu faceți greșeala de a lupta cu un funcționar de ghișeu spunând că ați răpus corupția. Cei care contează dau contur altor spețe. În care corupătorul și coruptul sunt fericiți împreună. Depind unul de altul și nu se ajunge la denunțul către dumneavoastră.

Hai să nu ne facem că plouă și să vorbim despre un funcționar care cere bani cuiva pentru a-i rezolva un drept legal. Or fi și din astea, dar hai să vorbim de cei care știu că nu au acel drept și forțează să-l primească. O autorizație mai rapidă, una mai cu închis de ochi, alea-alea. Acolo nu va reclama nimeni, decât dacă nu se înțeleg la bani. Aceste cazuri sunt mult mai nocive, domnule primar. Pe de altă parte, chiar n-aș vrea să participăm, noi, timișorenii, la o șaradă de genul: „Am chemat oamenii să-mi spună, nu a venit nimeni, deci nu e corupție”.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

miclaus a spus: (septembrie 11th, 2017 at 10:28 )

Un penibil votat de fraieri. Rusine PSD, nu ai fost in stare sa dai un candidat la Primarie de 27 de ani. L-ai avut in obiectivpe Borha, dar asta s-a reformat liberal informator.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Top