#OamenidinUber: Andreea conduce cu Uber pentru a ajuta copiii

Cea mai mare pasiune a Andreei este să ajute oamenii. Ardeleancă crescută în Teleorman, are 32 de ani, este de profesie kinetoterapeut și a lucrat mereu cu copii. Tot copiii sunt și motivul principal pentru care conduce cu Uber: ca să câștige venituri suplimentare pentru a putea să îi ajute pe cei care au fost mai puțin norocoși decât noi.

Condu și tu cu Uber

„Am calmul ardelenilor, dar iuțimea oltenilor”, ne povestește Andreea, făcând referire la originile ei. „Îmi place să cred că marchez într-un mod pozitiv viața fiecărei persoane cu care mă întâlnesc, chiar dacă asta înseamnă doar că le înveselesc ziua pe moment. Așa am fost de când mă știu. Cred în karma și încerc să mă port cu cei din jur așa cum mi-aș dori să se poarte și alții cu mine”, continuă ea.

A descoperit UBER ca pasager – folosea serviciul ori de câte ori nu era la volanul mașinii personale. Nu își amintește cum a fost prima sa călătorie cu Uber, dar știe că ideea de a se alătura comunității de șoferi parteneri i-a venit în timpul unei curse, discutând cu persoana care o conducea la destinație.

„Într-o seară, când veneam spre casă la o oră târzie, cu Uber, îi povesteam șoferului partener că sufăr de insomnii de câțiva ani, așa că mă plimb aproape în fiecare seară cu mașina prin oraș. M-a întrebat de ce nu încep și eu să conduc. Sunt o fire extrem de sociabilă și am realizat că așa nu aș mai vorbi de una singură în mașină”, ne spune râzând Andreea.

Îi place la Uber faptul că se bucură de toată flexibilitatea de care are nevoie: conduce atunci când vrea și când are timp, cunoaște oameni și câștigă venituri suplimentare pe care le folosește pentru a ajuta copiii cu probleme de sănătate. A crescut la rândul ei prin spitale, știe ce înseamnă suferința și se implică activ pentru a-i face să uite, măcar pentru câteva clipe, că sunt bolnavi.

„Am fost extrem de fericită că am câștigat suficient conducând cu Uber ca să pot ajuta toți copiii din trei3 spitale, chiar dacă asta a fost extrem de obositor pentru mine”, ne spune Andreea.

A făcut o pauză de condus de câteva luni, dar a revenit cu forțe proaspete și cu multă energie: știe că vine frigul și sunt foarte mulți oameni care au nevoie de o mână de ajutor, fie ea și sub forma unei pături și a unei mese calde. Iar conducând cu Uber poate să ajute mai mult, fără să fie nevoie să cheltuie banii de chirie pentru a ajuta oameni, așa cum a făcut de multe ori în trecut.

„Ador la Uber faptul că pot să conduc oricând vreau eu și că întâlnesc mereu oameni minunați cu care mă distrez teribil! Întâmplarea mea preferată a fost cu un băiețel de 3 ani. Așteptam de peste 15 minute să vină pasagerul, când mama băiețelului m-a sunat rugându-mă să nu plec pentru că avusese un mic «accident» și trebuie să-l schimbe. S-a urcat în mașină, și-a cerut scuze, mi-a spus că se simte cam «răuț» și a început să plângă. Eu am mereu un ursuleț de pluș pe bancheta din spate și i-am spus să îl țină în brațe până ajungem acasă, ca să nu îl mai doară burtica. Mi-a spus că știe unde stă, așa că i-am spus că nu merge GPS-ul și nu știu cum să ajung, iar el mi-a oferit instrucțiuni tot drumul. A uitat că nu se simte bine și m-a direcționat către casa lui”, ne-a povestit Andreea.

La fel ca ea sunt mulți alți șoferi parteneri Uber, oameni foarte diferiți: părinți, bunici, studenți, antreprenori, artiști, sportivi – fiecare dintre ei are o poveste și un motiv pentru care alege să conducă pe platforma Uber. Povestea lor poate fi și povestea ta: cu Uber conduci când vrei, în funcție de programul tău, și câștigi venituri suplimentare pentru a-ți finanța pasiunile sau a-ți îndeplini obiectivele. Înscrie-te și tu ca șofer partener Uber, ca să faci parte din comunitatea oamenilor care pun orașele în mișcare!

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Top