Prefectul si presedintele CJ Timis: Enel e pe cale sa scoata oamenii in strada

121 de localități din Timiș încă nu au curent electric, la trei zile după furtuna devastatoare de duminică, 17 septembrie. Într-o declarație comună, prima de acest gen, prefectul Eva Andreaș și președintele CJ Timiș, Călin Dobra, acuză incompetența companiei de electricitate.

„Considerăm intolerabil ca la trei zile de la furtuna de duminică, 17 septembrie, în județul Timiș să mai existe 121 de localități nealimentate cu energie electrică. Sunt, la ora actuală, aproape 4.500 de timișeni care nu au locuințele alimentate cu energie electrică, li se alterează mâncarea, nu au condiții minime de trai. Asta, ca să nu mai vorbim de instituțiile de învățământ, de dispensare sau alte unități medicale în care se distrug vaccinurile, de spitalele în care actul medical este periclitat, iar sănătatea timișenilor este în pericol. Atitudinea Enel Distribuție Banat este incalificabilă. În aceste condiții, vorbim de rea intenție sau incompetență, iar atitudinea sfidătoare a Enel este pe punctul de a scoate oamenii în stradă. Există semnale din partea mai multor primari din județul Timiș care ne-au informat că timișenii vor să protesteze la adresa furnizorului de energie.

Am făcut solicitări către Ministerul Energiei, ne-au trimis echipe de sprijin de la alte sucursale Enel din țară, însă, cu toate acestea, lucrurile nu se mișcă (…) Din informațiile primite de la primari ai localităților timișene și, de asemenea, de la cetățeni, la orice «adiere» de vânt se produc întreruperi în furnizarea curentului electric. Cerem, încă o dată, public, companiei Enel, să ia de urgență măsurile necesare pentru ca toate localitățile din Timiș și toți cetățenii acestui județ să beneficieze de curent electric și de condiții normale de viață pentru secolul XXI. Este intolerabil ca de trei zile, mii de locuitori ai județului să trăiască la lumina lumânărilor, și asta din cauza incompetenței Enel”, se precizează în declarația comună semnată de Eva Andreaș și Călin Dobra.

Conform lui Dobra, în Timiș sunt, în acest moment, 37 de echipe de intervenție, formate din câte doi oameni, care încearcă să remedieze problemele. „Acest lucru se datorează nu Enel, ci premierului și ministrului Energiei, care au făcut echipe și au trimis echipe de la București și din alte județe. Problema este alta, că nu mai există la această societate echipe de intervenții, cu stoc disponibil de a interveni”, a spus președintele CJ Timiș. Oficial, Enel a anunțat că „alimentarea cu electricitate a fost reluată pentru peste 95% dintre clienții afectați (…) Este de menționat că în regiune s-au produs condiții meteo excepționale, extreme, a căror violență a afectat funcționarea rețelelor de electricitate, ca urmare a vântului puternic care a atins peste 100 km/h”. Timișul este sub cod galben de ploi torențiale, fiind anunțate rafale de până la 70 km/h.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Cetateanul a spus: (septembrie 20th, 2017 at 15:15 )

Stimate oficialitati,

Atitudinea E-distributie Banat (o societate a ENEL, cu denumire schimbata pentru a nu afecta imaginea furnizorului ENEL) se poate observa si in perioade fara calamitati.
Intrebati primarii/cetatenii din comunele adiacente Timisoarei (Mosnita Noua, Sacalaz, etc.) despre intreruperile in alimentare (cate sunt in fiecare saptamana?), despre calitatea energiei cand nu sunt intreruperi.
Cat de greu/costisitor e sa faci mentenanta preventiva/modernizare pe o LEA de 5 km?
Nu ii intereseaza, iar ANRE-ul doarme in cazul ENEL.
Se pot face comparatii cum merge distributia in regiunile unde opereaza Electrica SA (companie de stat) sau alte companii private (ex. CEZ), doar in Banat e aceasta atitudine.

Ron a spus: (septembrie 20th, 2017 at 22:12 )

ENEL-ul, companie italiană, a venit în România doar pentru a face bani. Repede și mult. Vă amintiți, desigur, cum imediat ce Electrica a ajuns în labele italienilor tarifele la ebnergia electrică au crescut accelerat și foarte des. Pe de altă parte, același ENEL n-a investit nici măcar un eurocent în modernizarea infrastructurii distribuției curentului electric. Defilează cu aceleași trafo-uri de pe vremea lui Ceașcă, cu aceeași „tehnică sovietică înaintată” și rezultatele se văd: la fiecare ploaie, curentul se întrerupe la fel de des ca pe vremea comuniștilor. Asta pentru ENEL a venit doar pentru a scoate bani din România, și nu pentru a moderniza ceva. Iar în rest, firma are un comportament sfidător față de consumatori și o atitudine disprețuitoare pentru că italienii de la butoane ne consieră doar „romani di merda” și nicidecum clienți dintr-o țară europeană. Prin alte părți nu-și permit ceea ce fac aici, în România. Este jenant și se cere o revizuire a felului în care această companie acționează în România. Dacă nu se schimbă nimic, suntem de vină pentru asta.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top