Robu anunta cand dispare bezna de pe strazi. Primul semn: se vor aprinde becurile… ziua!

Străzile din Timișoara sunt în beznă totală de duminică, după furtună. Primarul Nicolae Robu anunță că de sâmbătă seară prin unele locuri s-ar putea aprinde lumina. Așa i-au promis cei de la Enel. Vestea proastă este că nu vom scăpa prea curând de desele pene care afectează oricum, de ani buni, iluminatul stradal.

Dacă vedeți în miezul zilei becurile aprinse pe strada care locuiți, deși în seara trecută ați avut nevoie de lanternă ca să nimeriți poarta, nu vă enervați! E primul semn că se lucrează și că, poate chiar de diseară, ați putea avea lumină în fața casei. Asta susține, printr-o postare făcută vineri seară pe Facebook, primarul Nicolae Robu. „Veste bună! Liderii Enel mi-au promis că mâine (sâmbătă – n.r.), după ce problema asigurării curentului casnic va fi rezolvată în cvasitotalitate -și aceasta a fost prioritatea!-, se va lucra concentrat pe sistemul de iluminat stradal! În timpul zilei, vom vedea becuri aprinse, dar asta pentru a se putea identifica ce merge din sistem și ce nu merge! Sper ca mâine seară, bezna să fie alungată dintr-o cât mai importantă parte a orașului nostru”, a scris edilul.

Nu vreau să-i critic pe șefii locali ai Enel. Chiar au toată bunăvoința, sunt deschiși, sunt constructivi. Ce critic eu este compania în sine, conducerea ei la vârf, conducere străină, cu politica ei în România. Asta critic. Ce să facă acești oameni? Nu pot să pun tunurile pe ei din populism. Problema este la nivelul politicii de companie.
Primarul Nicolae Robu, despre Enel

Străzile din Timișoara sunt în beznă de cinci zile, după furtuna din 17 septembrie. Robu a explicat cum stă treaba și crede că în trei sau patru zile s-ar putea reveni la „normalitatea” de dinaintea vijeliei. „Măcar în «normalitatea» pe care am avut-o înainte de furtună, pentru că nu putem aspira acum la normalitatea fără ghilimele. Eu estimez că în 3-4 zile am putea. Sunt câteva zone în care este nevoie de mai mult timp, pentru că acolo sunt stâlpi distruși care trebuie schimbați. Stâlpii nu există pe stoc, durează până când vor fi achiziționați, fabricați, montați. În acele zone unde nu există alternativa de a duce în subteran, pentru că nu sunt pregătiți cei de la Enel să meargă în subteran cu cablurile și oricum becurile pe stâlpi trebuie puse, în acele zone va dura mai mult. Dar acestea reprezintă puțin procentual vorbind din oraș. În linii mari, eu consider că în 3-4 zile, hai să zicem o săptămână, ar trebui să ajungem la iluminatul de dinainte de furtună, cu câteva excepții”, spune primarul. Normalitatea de dinainte de furtună înseamnă, cel mai probabil, pene de curent prin rotație în diverse zone ale orașului.

Vestea proastă este că nici nu se întrevede prea curând o schimbare a situației. Primăria, cea care plătește pentru un serviciu de care timișorenii beneficiază și nu prea, nu are alternativă. „Trebuie să avem în vedere două aspecte. Pentru energia în sine există furnizori în competiție și poți să-ți alegi furnizorul pe bursă. La distribuție, în Timișoara, rețea de distribuție nu are decât Enel. Probleme nu sunt cu furnizarea, energia vine, tot de Enel. Rețeaua de distribuție are probleme. Anumite puncte, sunt stații trafo, au vulnerabilități, acolo e problema, nu avem alternativă”, a mai declarat Robu. El spune că n-are ce să le reproșeze directorilor locali de la companie de electricitate. „Nu vreau să-i critic pe șefii locali ai Enel. Chiar au toată bunăvoința, sunt deschiși, sunt constructivi. Ce critic eu este compania în sine, conducerea ei la vârf, conducere străină, cu politica ei în România. Asta critic. Ce să facă acești oameni? Ei fac tot ce pot, fiți convinși că și lor le-ar conveni, eu nu sunt avocatul lor, dar am un spirit al dreptății… Nu pot să pun tunurile pe ei din populism. Problema este la nivelul politicii de companie. Această companie a pus mâna pe o avuție a poporului român și și-a bătut joc de ea. A scos bani și nu a cheltuit nimic. Despre asta e vorba”, a conchis primarul Timișoarei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Iulia Mărginean de la Politehnica a câștigat bronzul la Campionatul Național de 10.000 de metri, la tineret

Patru sportive de la CSU Politehnica Timișoara s-au aflat la startul Campionatului Național de 10.000 de metri, la Târgu Jiu, întrecere destinată atletelor U23, dar și senioarelor. Cea mai bună clasare a fost obținută de Iulia Mărginean. A fost a treia clasată și a câștigat, astfel, medalia de bronz. Celelalte sportive care au reprezentat Politehnica...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulia Mărginean de la Politehnica a câștigat bronzul la Campionatul Național de 10.000 de metri, la tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

La Buziaş, eveniment în sprijinul copiilor afectați de hemofilie. Participă foştii fotbalişti Romulus Gabor, Mircea Axente şi Ovidiu Cuc

În această după-amiază, la Buziaş, are loc evenimentul „Hemofilia Cros – Astăzi alergi pentru mine, ca mâine să alergăm împreună”, organizat de Asociația Română de Hemofilie în parteneriat cu Centrul European de Tratare a Hemofiliei Cristian Șerban din Buziaș. Printre cei care vor alerga se numără foşti mari fotrbalişti precum “cangurul” Romulus Gabor sau foştii polişti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Buziaş, eveniment în sprijinul copiilor afectați de hemofilie. Participă foştii fotbalişti Romulus Gabor, Mircea Axente şi Ovidiu Cuc
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un teren viran, pe care erau mai multe clădiri dezafectate, a fost total transformat. La intersecția străzii Martir Ioan Stanciu cu strada Cosminului sunt acum câteva zeci de noi locuri de parcare, soluția aleasă pentru realizare fiind dalele înierbate. Tot acolo vor fi plantați mai mulți copaci. Terenul transformat este deschis începând de sâmbătă seara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un teren viran, cu clădiri dezafectate, a fost transformat total și va oferi parcări și zone verzi
Patru sportive de la CSU Politehnica Timișoara s-au aflat la startul Campionatului Național de 10.000 de metri, la Târgu Jiu, întrecere destinată atletelor U23, dar și senioarelor. Cea mai bună clasare a fost obținută de Iulia Mărginean. A fost a treia clasată și a câștigat, astfel, medalia de bronz. Celelalte sportive care au reprezentat Politehnica...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulia Mărginean de la Politehnica a câștigat bronzul la Campionatul Național de 10.000 de metri, la tineret
În weekend-ul următor, la Şag, va avea loc 𝐎𝐱𝐢𝐠𝐞𝐧 𝐏𝐥𝐚𝐧𝐭𝐢𝐧𝐠 𝐅𝐞𝐬𝐭𝐢𝐯𝐚𝐥, o manifestare dedicată plantării de pomi pe ritmuri musicale. Vor fi două scene pentru concerte live, zonă de food & drinks; zonă pentru copii; ateliere și workshop-uri. Cu ce se îmbină mai bine o sesiune de plantare, dacă nu cu iubirea pentru folclorul românesc? ...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oxigen Planting Festival la Şag. Plantare de pomi pe ritmuri de caval
După o serie de rezultate pozitive pentru majoritatea echipelor din Timiș, iată în etapa a 3-a din play-off și play-out, grupările noastre au fost sub așteptări. În C7, Ghiroda a pierdut la Șimian, pe un teren unde a fost învinsă și în sezonul regulat. Echipa din Mehedinți s-a impus cu 2-0, însă Ghiroda rămâne prima,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rezultate dezamăgitoare pentru echipele timișene din Liga 3 în etapa a 3-a din play-off și play-out
Revenire fantastică. România s-a calificat la turneul final al Billie Jean King Cup după ce a reușit să învingă Ucraina, 3-2. În prima zi a confruntării, tricolorele au fost conduse cu 2-0, dar sâmbătă noaptea au realizat o revenire spectaculoasă. Rezultat în oglindă față de anul trecut, când tenismenele noastre au condus în Slovenia, 2-0,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incredibil! Naţionala de tenis feminin a României a întors spectaculos soarta întâlnirii cu Ucraina
Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad
Top