Santierul de la spitalul de copii mai dureaza. Robu nu stie cand va fi gata, la iarna se va lucra in interior

Clădirea viitorului spital de copii va fi gata până la iarnă, după care se va lucra la amenajările interioare. Primarul Nicolae Robu nu poate avansa însă un termen până la care va trebui încheiat șantierul. Spitalul a fost promis, în 2012, de fostul premier Victor Ponta, care avansa ca termen de finalizare anul 2014.

Iarna ar trebui să prindă viitorul corp de clădire al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” cu muncitori înăuntru. Ar trebui încheiat toate lucrările exterioare, astfel încât să poată fi începute amenajările interioare. „Se lucrează la Spitalul de Copii, se fac toate eforturile pentru a se termina lucrul la structura clădirii și a se închide totul, încât peste iarnă să se poată lucra în interior (…) Până la venirea iernii, asta a fost înțelegerea cu firma Sulfatim. Aceasta se comportă exemplar, trebuie să spun numai cuvinte de laudă, a dat dovadă de foarte multă seriozitate. Va trebui să le facem și plăți, dar acestea le facem în momentele în care ne vin cotele defalcate din impozitul pe venit, pentru că acum sunt încasările cam mici”, a declarat, pentru deBanat.ro, primarul Nicolae Robu. Edilul nu a putut însă preciza când va fi gata efectiv spitalul care a produs atâta vâlvă. „Noi am avut un termen. Perioada în care nu s-a lucrat nu se socotește, dar numărul de luni în care există dat ordin de efectuare de lucrări este cel de la licitație”, spune acesta.

Robu susține și că lucrarea este, în continuare, finanțată exclusiv de la bugetul local. „Până acum nu am fost informat să fi făcut vreo încasare de la guvern. De regulă, s-a făcut totul pe banii noștri. Din când în când ni s-au făcut deconturi prin Direcția de Sănătate Publică. Nu cred că s-a făcut anul acesta niciun decont. Poate cât am fost eu absent”, a mai afirmat primarul Timișoarei. Spitalul de copii ar trebui să primească de la bugetul național, în acest an, 7 milioane de lei. „Din 2013 începând, până acum, doar de la guvern, au fost alocate 23 de milioane de lei. Au fost cheltuite sub 10 în toți anii aceștia. Din diverse cauze. Acum s-au dat cele 7 milioane. Sper să se cheltuie, ca să dau și alții”, declara, în mai 2017, fostul premier Sorin Grindeanu, venit în vizită pe șantierul de la „Țurcanu”.

În mai 2014, Primăria Timișoara a predat amplasamentul către Prompt SA, care câștigase, la un preț de puțin peste 10 milioane de euro, licitația organizată pentru această investiție. Lucrările au început cu o pauză, pentru că amplasamentul a fost liber de sarcini doar în februarie 2015. Prompt a lucrat până în noiembrie 2015, ducând clădirea până la ultimul nivel, minus acoperiș, reclamând pe parcurs diferite erori din proiect. Apoi a urmat o pauză, iar din noiembrie 2016, constructorul oficial al noului corp de clădire al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” este Sulfatim SA. Corpul B va găzdui șapte secții ale Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Imobilul va avea demisol, parter și șase etaje. Dacă ar fi fost să ne luăm după promisiunile electorale, spitalul ar fi trebuit să fie gata în 2014! Asta promitea, în 2012, la lansarea candidaților USL la alegerile parlamentare, premierul de atunci, Victor Ponta. Realitatea a dovedit însă că nu l-a durut deloc gura să promită…

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Timisorean a spus: (septembrie 3rd, 2017 at 16:18 )

Ce termen de finalizare are lucrarea? Este macar pus ultimul etaj ca sa se aseze acoperisul? O investigatie jurnalistica ar fi binevenita!

TimisoreAnca a spus: (septembrie 3rd, 2017 at 20:58 )

Gheorghe fa- te ca lucrezi!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Top