Tudose, dupa furtuna de la Timisoara: Nu putem interzice prin lege fenomenele meteo periculoase

Județul Timiș și mai ales Timișoara au fost grav afectate de furtuna violentă de duminică după-amiază. Dincolo de pagubele materiale însemnate s-au înregistrat cinci morți și sunt încă internate 17 persoane, din care doi copii. Premierul Mihai Tudose cere autorităților locale bilanțurile urgente ale pagubelor. 
15 minute au fost de ajuns ca Timișoara să fie devastată de o furtună despre care toată lumea spune că nu s-a mai văzut niciodată aici. Copaci smulși din rădăcini, acoperișuri aruncate pe șosele, „ploaie” de țigle sparte. Zeci de mii de oameni rămași fără curent electric, unii dintre ei chiar la 24 de ore de la urgie. În timp ce autoritățile locale și județene fac bilanțul pagubelor, pentru a putea cere ajutor de urgență de la guvern, premierul Mihai Tudose a venit luni la Timișoara pentru a vorbi direct cu cei implicați. La Comitetul Județean pentru Situații de Urgență la care a venit cu mai mult de jumătate de ceas întârziere față de ora anunțată, Tudose a stat aproximativ 20 de minute. „Din ce informații avem, din punctul meu de vedere, cred că toată lumea s-a mobilizat exemplar. Unul dintre motivele pentru care suntem împreună aici este acesta: toată lumea se mobilizează să facă proiecte de hotărâri pentru acordarea de despăgubiri în caz de calamitate. Chiar dacă nu vor fi toate gata mâine, vom intra în tranșa a doua, peste o săptămână, peste două săptămâni. Până mâine va trebui ca tot ce înseamnă școală, grădiniță, spital, utilități publice să fie pe hotărâre de guvern ca miercuri guvernul să dea banii. Nu putem interzice prin lege fenomene meteo periculoase, putem să facem tot ce putem ca oamenii să fie informați când vin și apoi să acționăm”, a spus premierul.

Felul în care s-a reacționat la acest dezastru în Timiș, dar nu numai a mulțumit-o și pe Carmen Dan. „Toată noaptea trecută am gestionat tot felul de situații. Am avut oameni blocați pe drumuri forestiere, în munte, în trenuri, aproximativ 500 de persoane, nu e puțin. Am avut trei grupuri la care nu puteau să ajungem, să comunicăm cu ei, să ne asigurăm că sunt bine. La 15.07 s-a anunțat primul cod galben, la 15.22 a venit informare de cod portocaliu cu perioadă de valabilitate între 15.40 și 16.40. Ulterior, aceste coduri s-au actualizat cu 10-15 minute înainte de a intra în zona de pericol. Oamenii au fost în poziții”, a declarat ministrul de Interne. „Nu se pune problem de demisii, ci de recompensare a unora dintre ei”, a completat premierul Mihai Tudose.

UPDATE: Primăria Timișoara trebuie să termine repede bilanțul post-furtună, pentru a putea solicita ajutor de urgență de la Guvernul României. Conform viceprimarului Dan Diaconu, au fost afectate mai multe școli și spitale, după cum urmează:

  • Liceul de Arte Plastice: acoperiș distrus complet / debarasare și protejare prin folie, operațiune finalizată
  • Colegiul Tehnic de Vest: acoperiș afectat semnificativ / se intervine
  • Liceul „Dositei Obradovici”: copaci mari căzuți, lipsă alimentare electricitate, acoperiș afectat parțial / copacii au fost degajați, se intervine la acoperiș
  • Liceul Auto: acoperiș afectat semnificativ, copaci căzuți / se intervine la acoperiș, copacii au fost degajați
  • Școala Generală 27: acoperiș afectat / se intervine
  • Școala Generală 6: acoperiș afectat semnificativ / se intervine începând de marți dimineață
  • Liceul „J.L. Calderon” – Școala 28: acoperiș afectat 80% / se intervine începând de luni după-amiază
  • Liceul Economic: acoperiș corp B afectat semnificativ, acoperiș corp A afectat, acoperiș corp D afectat semnificativ / se intervine la acoperiș, lucrările vor fi finalizate marți
  • Liceul „Grigore Moisil”: acoperiș corp Piața Bălcescu afectat semnificativ / se intervine, lucrările vor fi finalizate marți
  • Colegiul Bănățean: acoperiș cămin afectat semnificativ / se intervine, finalizare marți
  • Grădinița PP48: acoperiș afectat semnificativ, copac căzut / s-a degajat copacul, se intervine marți la acoperiș
  • Grădinița Lenau, str. Ghirlandei: acoperiș afectat / se intervine marți
  • Liceul „Henri Coandă”: acoperiș școală afectat semnificativ, acoperiș cămine afectat, acoperiș atelier distrus complet, copac căzut / s-a degajat copacul, se intervine marți la acoperiș
  • Liceul „E. Ungureanu”: acoperiș liceu afectat în mare parte, acoperiș cantină și cămin afectat semnificativ / se intervine marți
  • Liceul „I. C. Brătianu”: acoperiș liceu afectat în mare parte / se intervine marți
  • Grădinița PP3 (Școala Generală 27): acoperiș afectat semnificativ / se intervine marți
  • Spitalul „Victor Babeș”: acoperiș afectat / se intervine marți
  • Spitalul Municipal – Ginecologie: acoperiș afectat, copac căzut / se intervine
  • Spitalul Municipal – Oftalmologie: acoperiș afectat semnificativ / se intervine marți de către spital
  • Școala Generală 26: acoperiș afectat semnificativ / se intervine marți
  • Filarmonica Banatul: acoperiș afectat semnificativ, structuri metalice / pericol de prăbușire, structurile au fost îndepărtate, se intervine marți
Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Top