Un pesedist bun este un pesedist terminat politic

Îmi și imaginez ce reacție a avut electoratul ăla inteligent al PSD când l-a auzit pe premierul Tudose spunând aberația aia cu statul care administrează mai bine pilonul unu de pensie, comparativ cu privații cărora le dăm bani la pilonul doi. „Da, așa e, noi avem oameni capabili, râul, ramul, munții plini de aur, Petrom, dar dăm totul la alții. De ce nu poate statul să gestioneze toți banii de pensie, dacă tot o face mai bine?” Chiar așa, de ce? De ce să nu dăm toți banii la stat, să-i împartă el cum trebuie, cu pensii speciale la milițieni, la securiști, la plutonierii majori de intendență, la parlamentari, ospătarii, șoferii și femeile de serviciu de la Palatul Poporului? Nu mi-am găsit cuvintele auzind o tâmpenie mai mare ca asta, dar mi le-a găsit – nu mi-a venit să cred – chiar Victor Ponta, adevărata opoziție din România.

Nu fac o pasiune din citarea lui Victor Ponta. Dar să-i dăm lui „Che Gargara” ce-i al lui: „1. Statul NU este un mai bun administrator în economie decât privatul!!! Această discuție s-a încheiat în 1989 când economia privată a Vestului a câștigat definitiv bătălia cu economia de stat a URSS și a țărilor foste comuniste !… Să spui în 2017 într-o țară membră UE cu economie de piață că «statul administrează mai bine» este ceva populist – se bazează pe înșelarea oamenilor si ațâțarea unor sentimente negative! Dar este extrem de neadevărat si periculos!… 2. Pilonul 1 de pensii administrat de stat NU ARE un randament «de 10 ori mai mare» decât Pilonul 2 administrat privat – asta este ori o minciună, ori o prostie, ori ambele! Pilonul 1 are un deficit anual de 15 miliarde de lei (diferența dintre cât se incasează din contribuțiile salariaților și cât se plătește către pensionari/suma este completată de la Bugetul de Stat – deci din alte taxe și impozite)!

Nici nu se poate face vorbire de «randament» la Pilonul 1 – tot ce se încasează se plătește mai departe, plus 15 miliarde completare! La Pilonul 2 unde toți cotizanții sunt sub 45 de ani nu încasează încă nimeni nimic – că nu au vârsta de pensie! Banii lor se adună și sunt investiți (cea mai mare parte tot în titluri de stat ale Guvernului României), ca să fie acolo când vor ajunge primii beneficiari peste 20 de ani. Să compari randamentul la Pilonul 1 cu 2 este o aberație!… Guvernul practic ia din banii tuturor celor care au sub 45 de ani (și care cotizează și la Pilonul 1, și la Pilonul 2), ca să plătească pensiile de azi pentru care nu mai are bani. Pot să înțeleg asta dacă imi spui corect și în față care e problema. Să mă mintă mereu Dragnea că nu face (ceea ce la el e semnul clar că va face) este soluția cea mai proastă – neîncredere, instabilitate și impredictibilitate…

Concluzie – ne îndreptam cu pași mari pe drumul luat de Grecia în anii 2000 și de Venezuela în 2010! Iar PSD care a fost și în Guvernarea Năstase și în Guvernarea Ponta un model eficient de măsuri economice liberale și măsuri sociale moderne impune acum sub influența lui Dragnea politici socialiste și populiste desuete, care duc direct la dezastru si suferință tocmai pentru cei care ne votează în mod tradițional!”, a încheiat Ponta. Bine, ignorând limbile trase sieși și mentorului său Adrian Năstase, Ponta explică ca la prost electoratului PDSR cum stă treaba Dragnea, partidul, minciuna în programul de guvernare și ce ne așteaptă cu acest partid în viitorul apropiat.

Poate că unii vor întreba, pe bună dreptate, de când mitomanul Ponta e un reper de analiză economică și politică. El, care a pompat la pensii speciale, el, care a anulat interdicția lui Boc de a cumula pensia cu slujba la stat? Preocuparea celor care gândesc așa este justă până la un punct. Dar eu din alt motiv am citat din Victor Ponta. Nu că nu ar avea dreptate, nu că, extrem de trist, acest individ spune cât toată opoziția PNL și USR la un loc, ci tiparul spune multe pentru acest partid. Geoană, Ponta, Zgonea, Grindeanu… După ce nu au mai fost pe poziții cheie în partid sau executiv, toți au devenit politicieni sinceri, chiar pertinenți, cum ar trebui să fie un politician din momentul în care se apucă de făcut politică. Semn că un pesedist bun este un pesedist… terminat politic.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Spaima Girocului-Zona de case a spus: (septembrie 4th, 2017 at 16:09 )

Corect punctat !

anteconbega a spus: (septembrie 6th, 2017 at 14:47 )

Grindeanu de la Caransebeş e un pesedist excepţional, iar Dobra de la Lugoj unul excepţional!

Vicentiu a spus: (septembrie 6th, 2017 at 14:51 )

Asa e

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria bate palma cu propriile departamente. Timpark și Poliția Locală vor confisca vehiculele ce transportă deșeuri ilegal

Primăria Timișoara semnează protocoale cu propriile departamente, pentru a putea să rezolve mai rapid problema mașinilor care sunt folosite la transportul ilegal de deșeuri. Oficial, parteneriatul semnat cu Poliția Locală și Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice TIMPARK a fost pus la punct ”pentru a descuraja fenomenul abandonului de deșeuri”. Consilierii locali...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria bate palma cu propriile departamente. Timpark și Poliția Locală vor confisca vehiculele ce transportă deșeuri ilegal
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie

Seria SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara – CSM Ploiești, din play-out-ul Ligii Naționale, se mută în Prahova. După ce și-a consumat primele două episoade la Arad și Timișoara, seria „trei din cinci” continuă la sala Olimpia din Ploiești. Rezultatele de săptămâna trecută, 72-65 și 74-69, au fost cele mai strânse din totalul de patru înfruntări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cristian Moș se pregătește să candideze la președinția CJ Timiş, ca iepure al PSD, susţin cei din USR Timiş. Cei din USR mai sugerează că Moş a fost şantajat de PSD Timiş pentru a critica în termeni foarte duri filiala condusă de Dominic Fritz. În schimb, Forţa Dreptei sugerează că Moş şi-a negociat la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi Forţa Dreptei reacţionează la “dezertarea” lui Cristian Moş: Se pregăteşte să candideze la președinția CJ Timiş, ca iepure al PSD
Primăria Timișoara semnează protocoale cu propriile departamente, pentru a putea să rezolve mai rapid problema mașinilor care sunt folosite la transportul ilegal de deșeuri. Oficial, parteneriatul semnat cu Poliția Locală și Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice TIMPARK a fost pus la punct ”pentru a descuraja fenomenul abandonului de deșeuri”. Consilierii locali...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria bate palma cu propriile departamente. Timpark și Poliția Locală vor confisca vehiculele ce transportă deșeuri ilegal
USR a rezolvat în timp record problema înlocuirii demisionatei Ana Munteanu din Consiliul Local Timișoara, iar înlocuitorul acesteia a depus jurământul pe postul preluat în cursul zilei de luni. Partidul rămăsese cu un consilier local în minus în CLT, în februarie, după ce controversata Ana Munteanu și-a dat demisia de pe postul oferit de alegători,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Înlocuitorul Anei Munteanu a depus jurământul pe locul rămas liber în consiliul local
Finalizat în urmă cu patru luni, primul spital construit în România din fonduri private, nu poate fi încă deschis din cauza unor proceduri birocratice, lucru care l-a indignat foarte mult pe senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan.  În urmă cu patru luni Asociaţia “Dăruiește Viață” a finalizat primul spital construit în România pentru copiii bolnavi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raoul Trifan, revoltat: “Rafila, nu mai ține închis spitalul pentru copiii cu cancer!”
Seria SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara – CSM Ploiești, din play-out-ul Ligii Naționale, se mută în Prahova. După ce și-a consumat primele două episoade la Arad și Timișoara, seria „trei din cinci” continuă la sala Olimpia din Ploiești. Rezultatele de săptămâna trecută, 72-65 și 74-69, au fost cele mai strânse din totalul de patru înfruntări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie
SCM Politehnica Timișoara a jucat pe terenul echipei CSM Vaslui, în etapa a XXIII-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Meciul era vital pentru ambele echipele aflate în zona inferioară a clasamentului. Prima repriză a fost foarte echilibrată, chiar dacă gazdele s-au desprins la 5-2, în minutul 8. Reușitele lui Marjanovic, din 7 metri, și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pas uriaş spre salvarea de la retrogradare
Duminică spre seară, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la un accident rutier care ar fi avut loc pe raza localității Chișoda. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat faptul că, o femeie în vârstă de 36 de ani a condus un autoturism pe strada Cooperatorilor din localitatea Chișoda...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Femeie ucisă pe trecerea de pietoni în Chişoda
Top