Vechea clinica de fizioterapie de pe Loga, transformata cu 3 milioane de euro. Acum se face proiectul

Clinica de Balneologie a Spitalului Municipal va intra în secolul XXI și pentru asta Primăria Timișoara vrea bani de la Uniunea Europeană. Primul pas este întocmirea proiectului pe baza căruia va fi solicitată o finanțare de peste 2,8 milioane de euro, contractul fiind atribuit în aceste zile.

Primăria Timișoara a câștigat definitiv în instanță clădirea în care funcționează Clinica de Balneologie a Spitalului Municipal. Sentința Înaltei Curți de Casație și Justiție a pus punct unui controversat caz de revendicare. Imobilul de pe Bd. CD Loga 42 a fost revendicat de Magda Carina Popescu, iar sentința dată de Curtea de Apel Timișoara fusese favorabilă municipalității, stabilind că aceasta trebuie să primească despăgubiri. Femeia a atacat decizia la ICCJ, care a respins recursul, lăsând definitivă și irevocabilă sentința Curții de Apel. Clădirea nu este însă într-o stare prea bună, pentru că acolo nu s-au mai făcut investiții de mulți ani. Acum, municipalitatea vrea să obțină bani europeni pentru transformarea ei într-o clinică la standardele secolului XXI.

Primul pas a fost făcut: PMT a găsit proiectant pentru „reabilitare, modernizare și echiparea ambulatoriului de specialitate al Clinicii de Recuperare, Medicină fizică și Balneologie Timișoara, din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara, prin supraetajare cu 2 niveluri a corpului B”. Contractul a fost câștigat la licitație de SC Graphic Space SRL, care va primi peste 205.000 lei, sumă care include TVA. „Prestația constă în întocmirea documentațiilor tehnico-economice, obținerea tuturor avizelor și acordurilor prevăzute în certificatul de urbanism și a oricăror alte avize și acorduri care reglementează obținerea finanțării și orice altele solicitate pe parcurs, precum și asigurarea asistenței de specialitate din partea proiectantului pe perioada de execuție a lucrărilor până la recepția obiectivului”, se precizează în contractul încheiat între cele două părți.

Practic, Primăria Timișoara vrea să ceară finanțare europeană pe Axa 8 – Programul Operațional Regional, Dezvoltarea infrastructurii de sănătate și sociale. „Ne propunem reabilitarea, modernizarea, supraetajarea si echiparea Clinicii de Recuperare, Medicina Fizică și Balneologie a Spitalului Municipal. Ambulatoriul este prima unitate sanitară din oraș care are în structura sa o vastă baza de tratament, însă aceasta datează de mai bine de 40 de ani. Pentru o lungă perioadă, clădirile s-au aflat în litigiu, făcând imposibilă intervenția în sensul reabilitării. Proiectul prevede amenajarea de cabinete de consultații de recuperare medicală, reumatologie, tratamente cu câmpuri magnetice, explorări funcționale, împreună cu dotarea cu aparatură de ultimă generație. Vrem să reabilităm, de asemenea, bazinul mic, pentru hidrokinetoterapie generală. Supraetajarea Corpului B va permite crearea unor noi facilități în domenii precum electroterapie, terapie cu curenți de înaltă frecvență, masaj medical, dar și o sala de kinetoterapie dotată”, a explicat, pentru deBanat.ro, viceprimarul Dan Diaconu. Conform acestuia, va fi reamenajat și bazinul mare, care este scos din funcțiune de mai multă vreme. Pentru asta trebuie refăcute atât instalațiile aferente, cât și racordul la peretele exterior al clădirii, pentru transportul apei geotermale. „Valoarea estimată de execuție, întocmită în conformitate cu standardele de cost, este de aproape 13 milioane de lei”, a mai precizat Diaconu.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda

  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…

4 ore ago

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

6 ore ago

Obținerea serviciilor în cadrul magazinelor E.ON Energie România se face doar cu programare

Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru…

7 ore ago

UVT organizează mai multe acțiuni pentru elevi: concursuri, premii și șansa de a-și descoperi pasiunea

Universitatea de Vest Timișoara își propune, an de an, să fie alături de elevi și…

7 ore ago

Comuna bate „metropola”! Dumbrăvița leagă succesele, 1-0 cu Poli Iași

Victorie importantă pentru CSC Dumbrăvița în antepenultima rundă a sezonului regular. După victoria cu 1-0…

7 ore ago

Luni se reiau lucrările la străzile de pe Lotul 14 din Giarmata Vii

Primăria Ghiroda anunţă că, după întreruperea din perioada iernii, începând de luni, 2 martie, se…

9 ore ago