Aleea FC Ripensia, partea dinspre stadion, e in reparatii. Cat ar putea dura santierul

Se circulă deja greu pe Aleea FC Ripensia, bucata până la strada 1 Decembrie, pentru că primăria a decis să facă reparații, ca de obicei, fără să anunțe. Strada a fost frezată, la fel ca și fosta Negoiu, actuala Surorile Martir Caceu. Intervenția ar putea dura cel puțin o săptămână.

În septembrie 2016, primarul Nicolae Robu anunța o „redefinire” a traficului în zona FC Ripensia. Cele doua benzi de pe Aleea FC Ripensia, porțiunea de până la linia de tramvai, au devenit trei: două obligatoriu înainte, către podul Michelangelo, iar a treia, rezervată celor care vor să facă dreapta pe 1 Decembrie. „Am avut o reabilitare pe Ripensia, de la stadion la 1 Decembrie, am redefinit puțin benzile, încât să contribuim la fluidizarea traficului. S-au trasat cele trei benzi. Iată, o intervenție de mică anvergură produce efecte importante”, spunea edilul. Oamenii din zonă s-au plâns însă de la bun început că lărgirea șoselei nu le-a fost de prea mare folos, în condițiile în care, după fiecare ploaie, apa băltea pe carosabil. „„Nu este în urma lucrării de acum, acum s-a făcut doar o redefinire a benzilor. Se va interveni, și acolo, dar și în alte părți (…) Sigur că se vor face intervenții remediative. Am vrut să facem o reparație simplă pe Ripensia și cu ocazia asta să asigurăm și trei benzi”, a explica Robu, la vremea respectivă.

Joi, 19 octombrie 2017, pe rețelele de socializare, timișorenii anunță că zona trebuie ocolită, dacă nu vreți să stați în trafic minute bune. „Evitați drumul către Aleea Ripensia, și 1 Decembrie, s-a decopertat și se merge bară la bară”, a sunat una dintre postări. Încă de miercuri seară, str. Surorile Martir Caceu era decopertată în totalitate, iar pe FC Ripensia era „decupată”, și încă la modul destul de brutal, doar o bucată de bandă, cea dinspre parcare. Veștile dinspre primărie nu sunt grozave pentru șoferi. „În această perioadă se execută lucrări de reparații pe Aleea FC Ripensia, pe tronsonul de până la intersecția cu strada 1 Decembrie. Durata acestora este estimată la o săptămână. În cazul în care însă este afectată fundația drumului, șantierul va fi prelungit. Totul depinde de ce se descoperă la fața locului”, au precizat, pentru deBanat.ro, reprezentanții PMT, care au uitat, și de această dată, să anunțe începerea lucrărilor. Vă reamintim, în urmă cu două săptămâni, s-a terminat șantierul de extindere la trei benzi a Aleii FC Ripensia, pe tronsonul de la Bd. Eroilor spre Michelangelo.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Andrei a spus: (octombrie 20th, 2017 at 07:15 )

Am fost pe aceea sosea, se face ambuteiaj din cauza nepasarii persoanelor abilitate cu lucrarea din Primarie sau a lipsei de viziune sau experienta, cum vreti, a celor care refac carosabilul. Adica, tot ambuteiajul se creeaza din cauza ca autoturismele incetinesc in dreptul liniilor de tramvai de pe 1 Decembrie, lasate decopertate, cu diferenta de nivel de vreo 4-5 cm. Si este normal, la cat de scumpe sunt piesele si ora de lucru in service-uri.
Daca ar fi avut ideea de a asfalta acolo intre liniile de tramvai, astfel incat soferii sa nu mai incetineasca la acea trecere, nu mai era un asemenea ambuteiaj.
Numai ca dee, trebuie sa gandesti un pic!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara

Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

robu si popoviciu

Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat

Fostul secretar general al PNL Timiş, Alin Popoviciu a fost reprimit în PNL, cu braţele deschise. Popoviciu este considerat un apropiat al actualului preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga. În schimb, Cătălin Iapă, yesman-ul fostului preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, a fost refuzat. De asemenea, au fost respinse şi adeziunile de reintegrare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul

CSM Petrolul Ploieşti a redus din diferenţă în seria decisivă pentru rămânerea în liga de elită la baschet masculin. A fost 83-79 în meciul trei din seria cea mai bună din cinci partide, într-un joc disputat pe teren prahovean. După trei partide Timişoara rămâne în faţă, 2-1 la general. Partida disputată luni seara a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fostul secretar general al PNL Timiş, Alin Popoviciu a fost reprimit în PNL, cu braţele deschise. Popoviciu este considerat un apropiat al actualului preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga. În schimb, Cătălin Iapă, yesman-ul fostului preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, a fost refuzat. De asemenea, au fost respinse şi adeziunile de reintegrare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat
Specialişti aşteptaţi la un eveniment de tradiţe organizat sub egida UPT. Asociația de Sudură din România, în colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara, Academia de Științe Tehnice din România, Filiala Timișoara și Sucursala ASR Timișoara organizează, în zilele de 18-19 aprilie 2024, la Facultatea de Mecanică a UPT (Bd. Mihai Viteazu nr. 1), Conferința „SUDURA 2024”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eveniment ce aduce aminte de o tradiţie politehnică importantă, sudura
Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Titu Bojin nu mai candidează pentru preşedinţia CJ Timiş. S-o fi săturat şi el, după ce la ultimele alegeri locale a obţinut doar 4,06, pe atunci candidând pentru ALDE. Acum e lider judeţean al PUSL, partidul fondat şi controlat de fostul turnător la securitate Dan Voiculescu. Zilele trecute, Bojin a anunţat că PUSL nu va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (2). Timişul are o nouă „echipă câştigătoare”: Piedone-Bojin. Secta „Robiştilor” promovează unul dintre cele mai insalubre personaje din spaţiul public
Premisă: * Marile companii din IT&C din Statele Unite ale Americii au concediat zeci de mii de angajați în ultimele 18 luni; * Din experiența crizelor precedente, mișcările din piața globală se simt în România la o diferență cuprinsă între șase și nouă luni față de momentul declanșării în SUA; * Pentru a avea o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Analiză: Valul de concedieri din SUA, în domeniul IT&C, nu s-a resimțit în vestul României. Rata de angajabilitate a studenților UPT aproape de 100%
Intrat în cursă perntru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei, Horia Bugarin afirmă că are de luptat cu cea mai mizerabilă campanie făcută până acum, în spatele căreia se ascund mafia imobiliară şi lumea interlopă. Principalul contracandidat al lui Bugarin este latifundiara Alina Sperlea (PSD-PNL), o afaceristă cu averea ascunsă.   Primarul Dumbrăviţei, Horia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horia Bugarin intră oficial în cursa pentru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei: “Haideți să ne opunem împreună mafiei imobiliare și interlopilor!”
Primăria Timișoara a anunțat amplasarea a nouă cișmele de apă potabilă  în 6 parcuri administrate municipalitate: Parcul Copiilor (2), Parcul Civic (3), Parcul Central (1), Parcul Alpinet (1), Parcul Catedralei (1), Parcul Adolescenței (1). Prima cișmea a fost deja montată în Parcul Adolescenței. În această săptămână, va fi dată în folosință și cea din Parcul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În șase parcuri din Timișoara vor fi amplasate cișmele cu apă potabilă
DRDP Timișoara a anunțat că în această seară (16 aprilie), de la ora 20 până la miezul nopții, 𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐞𝐦𝐢𝐭𝐞𝐫𝐞 𝐚 𝐫𝐨𝐯𝐢𝐧𝐢𝐞𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐧𝐮 𝐯𝐚 funcționa în 𝐏𝐓𝐅 Moravița, 𝐏𝐓𝐅 Jimbolia și 𝐏𝐓𝐅 Cenad, din judetul Timiș, ca urmare a lucrărilor de îmbunătățire a infrastructurii rețelelor de comunicații de date puse la dispoziție de către...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se întrerupe temporar emiterea de roviniete în punctele de trecere a frontierei din Timiș
Top