Ambulanta nu va avea statie in zona de nord a Timisoarei. De ce nu are primaria aviz de la Ministerul Educatiei

Serviciul Județean de Ambulanță nu va avea prea curând un punct de lucru în partea de nord a Timișoarei. Ministerul Educației nu este de acord cu schimbarea destinației spațiului de la fostul liceu agricol, pentru că o parte din teren este în litigiu. Primăria nu va putea obține avizul MECS decât în momentul în care va avea o sentință definitivă și irevocabilă.

Primarul Nicolae Robu anunța, în ianuarie, că Serviciul Județean de Ambulanță Timiș a solicitat un spațiu pentru deschiderea unui punct de lucru în partea de nord a orașului. Municipalitatea era dispusă să ofere SAJ un astfel de spațiu, în incinta fostului Liceu Tehnologic Agricol „Petru Botiș”. Acesta a fost desființat în 2015, iar campusul din Calea Aradului a rămas la dispoziția proprietarului, adică Primăria Timișoara. „Sunt situații în care se impun intevenții foarte rapide si de la Spitalul Județean până în partea de nord a orașului se ajunge într-un timp considerabil, care poate fi decisiv pentru viata unui cetățean în anumite situații. Am răspuns pozitiv și vom da acest spațiu. Cei de la Ambulanță ne-au spus că este corespunzător și vor face un punct de lucru în acea zonă”, declara edilul.

Vestea proastă vine însă de la Ministerul Educație Naționale și Cercetării Științifice. Legea spune că, deși este proprietarul campusului de la Agricol, Primăria Timișoara trebuie să ceară un aviz de la MENCS, dacă vrea să schimbe destinația spațiului. „Ministerul Educației ne răspunde că nu putem să punem la dispoziția Salvării acel spațiu, pentru că este acolo un litigiu. Nu știu până când mai continuă această situație aberantă în care tu ești administrație publică locală, ai un patrimoniu, dar trebuie să-ți spună un functionar din minister cum să-l folosești. De ce nu suntem lăsați noi, proprietarii, să ne gestionam patrimoniul? Ce proprietari suntem noi dacă trebuie să spună cineva dintr-un minister ce e bine și ce nu să facem cu proprietatea noastră?”, a declarat marți, 3 octombrie, primarul Robu. Edilul vorbește, însă fără să dea detalii, despre „o afacere mafiotă”. „Acolo a fost o afacere mafiotă, de fapt. Au folosit terenul, au făcut amenajări, la mici înțelegeri, fără nicio bază, dar în tara asta nu poți merge să-i dai cu forța afară, să intri cu buldozerul peste ei, ci trebuie să aștepți decizii de la instanțe (…) Nu vreau să semnalez că ne dau un aviz negativ, ci faptul că trebuie să cerem un aviz la minister”, mai spune primarul Timișoarei.

Adresa semnată de Mariana Chivu, director în MENCS, care a ajuns la primărie arată că, în conformitate cu prevederile art. 3 din OMENCS 5819/25.11.2016, privind aprobarea procedurii de elaborare a avizului conform pentru schimbarea destinației bazei materiale a instituțiilor și unităților de învățământ preuniversitar de stat, „avizul conform al ministrului Educației Naționale și Cercetării Științifice se emite dacă «imobilele / spațiile pentru care se solicită schimbarea destinației nu fac obiectul unui litigiu (aflat pe rol). Vă adresăm rugămintea ca, în momentul în care se va emite o hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă cu privire la litigiul sus-menționat, să o transmiteți ministerului”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene

Visul luptei pentru titlu s-a încheiat prea repede pentru CSM Lugoj, care deşi a avut parte de un sezon regular foarte bun nu a putut trece de primul tur din play-off. CSO Voluntari 2005 s-a impus astfel cu 2-0 la general în duelul cu CSM Lugoj, după 3-1 în deplasare şi 3-0 (25-23, 26-24, 25-12)...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Cu ajutorul Consiliului Județean Timișoara, iubitorii mersului pe bicicletă pot pedala din nou spre Serbia, pe cea mai lungă pistă din România. Veți putea pedala pe pista de biciclete construită de-a lungul canalului Bega între Timișoara și Zrenjanin, pe la frontiera româno – sârbă. În urma solicitării făcute de CJ Timiș, se va putea circula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În acest weekend se va putea pedala pe pista de pe malul Begăi, până la Zrenjanin
British International School of  Timișoara se mândrește să aibă prima generație de absolvenți care va susține examenele pentru diploma de Bacalaureat Internațional la sfârșitul acestui an academic. Școala a demarat procedura de admitere pentru anul școlar 2024-2025 atât pentru școala primară, cât și pentru gimnaziu și liceu. Un număr de 33 de elevi sunt pregătiți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul British International School of Timișoara a deschis procedura de înscriere pentru anul școlar 2024-2025/FOTO
Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi,  iubeşte atât de mult Timişoara încât a vrut să o priveze de cea mai mare investiţie prin PNRR: Institutul Oncologic. El a vrut să deturneze fondurile de aici, 200 de milioane de euro, către oraşe cu primari PNL. L-a acuzat în acest sens chiar şi candidatul PSD-PNL la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi, s-a împotrivit celei mai mari investiţii în municipiul de pe Bega prin PNRR: Institutul Oncologic
Cea mai nouă cucerire a tehnologiei în domeniul realizării de ochelari este acum disponibilă în cadrul Clinicii de oftalmologie și optică medicală VISTA din Timișoara. Un aparat japonez, de ultimă generație, realizează ramele de ochelari ”croite” special pe forma feței beneficiarului, iar cea a lentilelor în poziția ideală față de ochii celui care va folosi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
Top