Cele 128 de terenuri de casa pentru tineri, inca in asteptare. A mai aparut un blocaj

Cei 128 de tineri, printre care și colaboratori apropiați ai primarului Nicolae Robu, care ar trebui să primească gratis teren de casă trebuie să mai aștepte. Felul în care au fost repartizate parcelele a stârnit nemulțumire, așa că este în derulare o anchetă, deși edilul nu știe exact cine o face. E cert însă, spune acesta, că se fac audieri.

La finele lunii martie, Primăria Timișoara a anunțat lista cu tinerii care îndeplinesc criteriile pentru a primi gratuit teren de casă în baza Legii 15/2003. Printre aceștia se numărau Sanda Greblă, cea mai apropiată colaboratoare a primarului Nicolae Robu, Cătălin Iapă, consilierul personal al edilului, consilierul local PNL Grigore Grigoroiu, fiul consilierului local ALDE Ilare Bordeașu, fiul Rodicăi Aurelian, șefa Serviciului Resurse Umane al PMT, dar și angajați din primărie. Lista a stârnit o mulțime de discuții și nu a fost aprobată în consiliul local nici acum. Primarul Nicolae Robu a trimis, în mai, o adresă către Agenția Națională de Integritate, cerând un punct de vedere oficial legat de eventualele incompatibilități. Edilul a întrebat specialiștii ANI dacă în situații precum cele de la Timișoara există incompatibilitate sau conflict de interese.

„Opinăm că situațiile prezentate nu generează o situație de incompatibilitate. În ceea ce privește conflictul de interese, invederăm faptul că acesta nu rezultă «de lege lata» (n.r. despre legea în vigoare), dintr-o dispoziție legală, ci doar dacă persoana care ocupă o funcție publică emite un act afectat de interesul personal. Prin urmare, opinăm că se poate genera o situație de conflict de interese de natură administrativă dacă: primarul, prin deciziile sale, are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative; funcționarul public a fost/este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice sau juridice cu care are relații cu caracter patrimonial sau dacă interesele sale patrimoniale, ale soțului sau ale rudelor de gradul I pot influența deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcției publice; consilierul local participă la procesul de vot, în cadrul consiliului local, cu privire la adoptarea unor hotărâri în probleme supuse dezbaterii în care are un interes personal patrimonial, fie personal, fie prin soț, soție, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv”, scria, în august, în răspunsul trimis lui Robu, Bogdan Stan, președintele ANI. Între timp, consilierul local PNL Grigore Grigoroiu, care a votat hotărârea prin care s-au stabilit criteriile de atribuire a terenurilor, a renunțat la locul său pe listă.

La finele lunii august, Robu anunța introducerea cât mai rapidă pe ordinea de zi a a CL a hotărârii privind repartizarea celor 128 de parcele a câte 300 metri pătrați, situate în zona Ovidiu Balea. Acest lucru nu s-a întâmplat nici acum, deși suntem aproape de sfârșitul lui octombrie. Unora dintre tinerii care ar trebui să primească acel teren li s-a spus, când s-au interesat de situația lor, că nici vorbă ca lucrurile să fie clarificate prea curând. „Angajații primăriei spun acum că situația ar fi din nou suspendată, întrucât ar exista două dosare pe rol ale unor persoane nemulțumite de rezultatul contestației”, ne-a spus o tânără aflată în așteptare. Primarul Nicolae Robu afirmă totuși că nu s-a ajuns, cel puțin nu încă în instanță, dar admite că sunt unele probleme. „Este o plângere făcută de cineva că nu i-a fost luată în considerare contestația. Nu suntem trimiși în judecată, nici măcar despre asta nu este vorba, dar este sub anchetă. Au fost chemați cei care se ocupă de problemă să dea declarație, la procuratură sau la poliție, nu știu exact”, a declarat, pentru deBanat.ro, edilul. În aceste condiții, adoptarea „listei celor 128” de către consilierii locali trebuie să mai aștepte, deși au trecut 7 luni de când repartizarea terenurilor a fost făcută publică.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Avocat a spus: (octombrie 24th, 2017 at 01:12 )

Plingerea este depusa la DNA. Se refera la inducerea in eroare a instantei sau mai bine zis la asocierea dintre Robu si Barac pentru a frauda interesele persoanelor indreptatite

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

3. Apel scurt_page-0001

Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor

Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
Universitatea de Vest din Timișoara a obținut certificatului de acreditare pentru „Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic” constituit în cadrul instituției. Acestă acreditare marchează un pas semnificativ în consolidarea rolului UVT ca pol de inovație în regiune și întărește capacitatea centrului de a oferi servicii de top în domeniile Digital (Economie digitală și tehnologii spațiale), Green (Mediu și eco-tehnologii),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a obținut acreditarea Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic
Circul sălii de desfășurare a ședinței de guvern de la Timișoara s-a încheiat, miniștrii care vor participa vor fi înghesuiți în cea mai mare sală care e la sediul Prefecturii Timiș, una de 28 de locuri, Sala Video. Importante pentru regiune sunt două dintre proiectele care vor fi votate, anume cel pentru deschiderea punctului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E oficial, miniștrii sosiți la Timișoara vor fi înghesuiți în Sala Video. Două proiecte pentru Timiș, votate la ședința de guvern
Top