Cluburile care au datorii la stat nu vor mai primi licenţă pentru Liga 1. Hotărârea aparţine Comitetului Executiv din cadrul FRF, iar participarea echipei pregătită de Ionuţ Popa în sezonul viitor al Ligii 1 este pusă sub semnul întrebării.
Veştile proaste se ţin scai de Poli Timişoara. Ultima lovitură vine din parte FRF, care a decis că echipele cu datorii la stat nu vor mai primi licenţă pentru următorul sezon al Ligii 1. Poli Timişoara este direct afectată de hotărârea luată de Comitetul Executiv al FRF. Poli Timişoara are cele mai mari datorii la stat dintre echipele din Liga 1. În vara acestui an, clubul timişorean avea datorii către stat de aproximativ două milioane de euro. Tot în această vară, ANAF a aprobat o eşalonare a datoriilor. Este vorba despre obligaţii conexe salariilor: impozit pe salarii, CAS sau şomaj. ANAF a retras din conturile clubului alb-violet banii aferenţi drepturilor de televizare a meciurilor. „S-a prezentat raportul de audit în ceea ce priveşte analiza financiară a cluburilor din Liga 1 şi am întărit un principiu care se va aplica din primăvara anului viitor şi din sezonul viitor. Dacă vei avea datorii la bugetul de stat, nu-ţi vei lua licenţa pentru a evolua la nivelul Ligii 1 şi la nivelul Ligii 2. Am aplicat un sistem de monitorizare financiară, astfel încât în doi ani de zile să nu mai avem cluburi aflate în insolvenţă la nivelul Ligii 1”, a spus Răzvan Burleanu, președintele FRF, conform news.ro.
Scrie un comentariu
14 comentarii pentru acest articol
timisoara a fost pedepsita mereu… depunctata cu litigii la tas, retrogradata din motive financiare, desi unele echipe cu pile au jucat ani de zile in insolventa in prima liga, depunctata cu multe puncte pt barem pentru echipe care veneau din liga 2, campionate si cupe furate cu arbitrii etc. decizii ale anaf si curtii de conturi (doar la timisoara astfel de decizii) acum brusc aceasta regula exact cand timisoara avea datorii! nu vreeau sa mai vorbesc si de infrastructura, stadion, sala de sport(ipotetica si aceasta intr-un sat), spital regional, centura, aeroport, si tot felul de aprobari de la centru, nici-un sprijin pentru capitala culturala a eorpoei, etc…
RESPECT CATALUNIA!
acuma o sa mearga primatul in vizita la betivi sa ii roage sa uneasca echipele , sa preia palmaresul etc si sa promoveze ca sa aiba ORASUL echipa in prima liga mai departe ?
sau nu , ca e mare orgoliul
Titlu de can can la articolul asta. In acest moment Poli nu are nici o problema cu aceasta hotarare, avand certificat fiscal zero. Daca se plateste lunar la anaf suma aceea de 50000euro nu inteleg ce-i asa de drastic, de ce s-ar pune problema excluderii din liga 1.
Pt. watchdog-: ACS e direct afectat de decizie. In sedinta CE s-a si facut referire la ACS. Nu stiu cum vor mai scoate camasa si de data asta.
ACS este prima de pe lista : 2 milioane datorii directe la stat, 8 milioane de returnat la adm locala.Se va da un restart din liga a 2-a cu un alt club, probabil uta.
Cu ocazia asta s-a terminat cu Poli pt. totdeauna.Unii vor merge la Ripi,iar altii se vor alatura miilor care nu mai merg deloc la stadion.Echipa profilor universitari n-are nici o sansa fara bani,e un priveghi si acolo.
Stai linistita Cristinico, realitatea e diferita fata de un lae fromaggio.
Mai lemn de foc numit bradu, de unde mai scoti timpeniile numite chipurile articole ? Odata cu esalonarea datoriilor, orice echipa care primeste certificat fiscal este considerata fara datorii la stat, pina la data la care se schimba aceasta situatie.
Ahahaha…
Cat pe ce sa se bucure si enoriasii ca au sanse sa se racordeze in sfarsit la banutul public dupa cativa ani buni de asteptare. Dar parca vad ca iarasi e necastigator lozul…
ZDUP!ODATĂ DATORIILE EȘALONATE NU MAI POT FI CONSIDERATE DATORII CĂTRE STAT SAU PRIVAT!ASTA ÎNSEAMNĂ CĂCI SA FĂCUT O ÎNȚELEGERE ÎNTRE CELE 2 PĂRȚI!DECI POLI TIMIȘOARA NU POATE FI AFECTATĂ ATÂT TIMP CÂT PLĂTESTE!!A HA!!
INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!
Buey, sa va zic io ceva, azi am vb cu Robu si a zis ca nu va lasa echipa fanion a Timisoarei sa pateasca ceva. Robu sustine ACS Poli. Nu va fie frica, Robu ne sustine!
Pey deja etapa viitoare,de vineri 3 nov.2017 POLI joaca deja in Liga TREIA,cu Matasari!
Meciul cu Juventus s-a anulat! Se dau biletele inapoi,asa cum s-au dat si ceasurile!
Adica cu o ora inapoi!
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto
- „Piedonizarea” României şi fronda Timişoarei
- RETIM anunță modificarea tarifelor de facturare (colectare-transport și tratare) a deșeurilor municipale în Zona 1 a județului Timiș
- Florin Drăgan, rectorul UPT pune pe tapet înainte de alegeri o temă cu adevărat importantă, uitată de candidaţi: Conurbația Timișoara-Arad
- A fost recepţionată noua bază sportivă de la Urseni (comuna Moşniţa Nouă). Are inclusiv un stadion de fotbal cu 500 de locuri
- Dominic Fritz reacţionează: Pe vremea lui Robu Colterm a funcționat pentru a fi căpușat de clici de partid
- Bulevardul ”ISHO” ar putea să fie deschis în perioada următoare. Podurile peste Bega mai așteaptă
- Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
Administratie
A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Citeşte tot articolul
Politica
Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Citeşte tot articolul
Sport
Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Citeşte tot articolul
Social
A fost recepţionată noua bază sportivă de la Urseni (comuna Moşniţa Nouă). Are inclusiv un stadion de fotbal cu 500 de locuri
Citeşte tot articolul
Sănatate
Zeci de copii și cadre didactice de la Colegiul Național Loga, internați la spital/UPDATE. Potrivit ultimelor informaţii au fost infectaţi cu norovirus
YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
Simpozion de comemorare a lui Johannes Poigenfürst, iniţiatorul Casei Austria
A decedat inițiatorul proiectului Casa Austria Timișoara
Fertilizarea in vitro, la Clinica Bega. Perspective există, personal pregătit la fel, dar trebuie acreditare
Noua clădire a Maternității Bega a fost oficial predată beneficiarului, Consiliul Județean Timiș/FOTO
Consiliul Județean Timiș preia oficial clădirea noii maternități Bega
Unitățile medicale din Timișoara primesc milioane de lei pentru digitalizarea serviciilor oferite
O delegație a Organizației Mondiale a Sănătății a vizitat Timișoara/Foto
O nouă campanie de donare de sânge la Spitalul Clinic CF Timișoara. Unitatea sanitară vine în ajutorul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină
Medicii de familie și cei de la ambulatoriile de specialitate au protestat în fața sediului Casei de Sănătate Timiș/FOTO
S-au deblocat angajările pentru peste 7.600 de posturi din spitale, dintre care 2.500 de medici. În Timiş sunt 870 de posturi neocupate
Timp liber și cultură
Topul celor mai populare machiaje și de ce-s atât de importante
Lada cu Zestre ajunge la Ghiroda și la Giarmata. Invitați în recital la Festivalul – Concurs, Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul
Altfel de plantare de pomi! Pe ritm de caval, la Oxigen Planting Festival în localitatea Şag
Sfaturi de la specialiştii Horticultura pentru îngrijirea grădinii în luna aprilie
Oxigen Planting Festival la Şag. Plantare de pomi pe ritmuri de caval
As Tour Timişoara vă invită la şapte zile de vis în Sousse – Tunisia
Food Truck Festival aduce peste 25 de van-uri cu preparate internaționale, în acest weekend, la Iulius Town Timișoara
Lada cu Zestre, festivalul ce ne învață ce însemnă cu adevărat tradițiile, continuă în județul Timiș
Propunerile Iulius Town pentru un weekend reușit: Dinozaurii animatronici și Monștrii Marini gigant, Food Truck Festival, International Tattoo Convention
Timișoara International Tattoo Convention, ediția a doua. Fanii tatuajelor sunt așteptați la Iulius Congress Hall
Retroparada Primăverii se întoarce la Timişoara pe 20 aprilie
Un artist internaţional recunoscut vine cu un eveniment special la Jecza Gallery/FOTO
Economic
Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale
Citeşte tot articolul
Comentarii prin facebook