Incep doua santiere, chiar daca suntem in prag de iarna: pe Versului si pe Quinet

Două lucrări așteptate și promise de multă vreme de Primăria Timișoara stau să înceapă. Este vorba despre amenajările de pe strada Versului, unde a durat peste jumătate de an mutarea rețelei de gaz, și strada Quinet, care a mai fost licitată o dată, dar executantul și-a bătut joc de lucrare.

În luna februarie 2017, după doi ani de la primele promisiuni, Primăria Timișoara anunța câștigătorul unei licitații referitoare la „sistematizarea străzii Versului”. Cu aproximativ 530.000 de euro, bani de la bugetul local, vor fi amenajate nu doar carosabilul, ci și spațiile verzi, trotuarele și locurile de parcare. Câștigătorul era Super Construct SRL, însă firma nu s-a putut apuca de lucru. „Am avut probleme, rețeaua de gaz este altfel realizată față de cum se știa. Expertizele au arătat că trebuie mutată, dar asta trebuie să o facă E.ON. Nu s-a lucrat până acum pentru că trebuia să fie mutată rețeaua de gaz, care a fost găsită la o altă adâncime decât cea care este prevăzută în acte. Amenajările vor fi făcute după modelul străzii Uranus”, explica, la vremea respectivă, primarul Nicolae Robu. Acum, edilul anunță că a dat ordinul de începere a lucrărilor. „A trebuit mutată rețeaua de gaz, va ieși o lucrarea foarte frumoasă. Acolo este o mizerie de nedescris, oamenii își țin mașinile în noroi… Termenul este de 4 luni. Dacă vremea permite, se va putea lucra până în 10 decembrie. Apoi, până în 10 februarie, vor fi sistate lucrările pe timp de iarnă. Celelalte două luni firma le va avea la dispoziție după ce trece iarna. Trebuie să înțelegem. Cum pot să se pună în ridicol unii care deși au acces la aceste explicații elementare… Nu trebuie multă minte să înțelegem realitățile”, a declarat, marți, edilul.

Un alt șantier mult așteptat este cel de pe strada Edgar Quinet. În vara lui 2017, primăria a organizat o nouă licitație, la o valoare estimată de 862.329 lei, cu TVA. Procedura a fost câștigată de RSG – Reparații Stradale Generale SRL, care va face lucrarea la un preț de aproape 630.000 lei, cu tot cu TVA. Strada Edgar Quinet ar trebui să fie finalizată în termen de trei luni din momentul în care este semnat ordinul de începere a lucrărilor. „Am predat în sfârșit ampalsamentul către RSG. Termenul este de trei luni, este o stradă scurtă. Nu este o lucrare mare. În cel mult două săptămâni va fi dat ordin de începere a lucrărilor”, a mai precizat Nicolae Robu. În noiembrie 2015, această investiție a fost câștigată la licitație de BVH Invest Accent SRL, o firmă deținută de omul de afaceri Georgică Cornu. Aceasta a intrat în faliment, iar contractul a fost reziliat în toamna lui 2016.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la Milano Design Week, în perioada 15-21 aprilie 2024, cu proiectul „SIT WITH ME”, prezentat la BASE Milano. Într-o lume acaparată de tehnologie, expoziția prezintă mici obiecte de stat, originale, realizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Top