O seara grea pentru PSD, o noapte linistita pentru România

„PSD a trecut peste o cumpănă mare”, a declarat încă „lupul Alfa” la ieșirea din vizuina în care s-a ținut Comitetul Executiv al partidului. Premierul Mihai Tudose „Terente” a cerut demisiile ministreselor cu dosare penale ale lui Dragnea, iar Dragnea nu mai putea repeta episodul Grindeanu. Că „Terente” a cerut acele demisii acum este evident că a urmat tot un instinct animalic, identic cu al rechinului care simte sânge de la nu știu câți kilometri. Rivalii își tot dau târcoale. Victoria de etapă a lui Tudose va fi sau nu confirmată de numirile de miniștri ce vor fi făcute de Dragnea după chipul și asemănarea lui Shhaideh&Plumb sau „Terente” își pregătește terenul pentru preluarea partidului, mergând cu doctrina încordată până la capăt, chiar punând-o învârtoșat pe masă. Dacă Stănescu de Olt rămâne fidel șefului sau îi e totuna cui îi sărută inelul. Și, la urma urmelor, la ce-ar ajuta României că „reevaluarea” unui astfel de individ ar duce la căderea lui Dragnea? A fost o seară grea, iar pentru multă lume din România ar trebui să fie o seară bună când au ei, infractorii, o noapte complicată.

Am mai spus-o când Dragnea l-a mazilit pe Grindeanu. De ce m-aș bucura când pesediștii se sfâșie între ei? Chestiuni de gust. Îl preferi pe Grindeanu, că e timișorean, dar, la urma urmelor, pesedistul tot pesedist este. Unii sunt tentați să se bucure dacă PSD ar intra în disoluție. Credeți că România și-ar rezolva problema? Nici vorbă. Dacă PSD s-ar canibaliza până la desființare, în jumătate de lună, majoritatea șmenarilor acestui mare partid și-ar găsi loc la PMP, la PNL, la partidul lui Ponta, al lui Geoană și în alte scorburi de unde vor scoate capul ca până acum. Ăștia sunt ca râma. Îi tai de la mijloc și se fac două. Ca și Grindeanu, Tudose nu a avut bastonul de disident în izmana de pesedist. Nu, el a luat la lins tot ce a emanat Dragnea. O bună bucată de vreme. Toate mizeriile legislative în plan juridic sau economic propuse de acest partid au fost susținute de „Terente” până la epuizarea oricăror argumente raționale.

Apoi s-a întâmplat un declic și nu mă refer acum la tot felul de bărbi cu comanda dublă ori triplă, cu SRI, Klaus-Kovesi-Klem și alte abureli vânturate la televiziunile de partid. Fără să punem gâlceava Dragnea-Tudose pe seama luptei interne pentru putere, este evident că nu poți conduce România prin delegat. Nu poți pune la cale cele mai mizerabile scenarii pentru a-ți scăpa clica de tot soiul de efecte penale, iar în relațiile diplomatice să-l pui pe Tudose să susțină în fața partenerilor occidentali de ce e mai bună corupția decât democrația. La un moment dat nu mai merge și, ajuns acasă, îi spui păpușarului „ba pe-a mă-tii!”. Dar numai între patru ochi. Pentru public „Terente” nu vorbește de stârpirea corupților cu demnități. Nu, el vorbește că „Sevil și Rovana” au vrut ele să-și dea demisiile nemaisuportând presiunea, că el n-are ce să le reproșeze bla-bla-bla. Ăsta e neînfricatul din PSD. Ăsta e PSD.

P.S. Vă amintiți de imaginea aia cu Dragnea protejat de niște gorile rase pe cap, în pulovere gen „Petre Roman” la revoluție? Acesta este clișeul care-mi arată cât de jos a putut coborâ acest partid de tip clan. PSD sub toate formele sale de după revoluție a protejat multă hoție, a clocit multă nedreptate, dar activiștii de atunci măcar țineau la imagine. Omorau ziare ca să nu li se mai zică mafioți, băteau ziariști ca să dea exemplu, însă pozau în mod evident în altceva. La Dragnea, asocierea cu mafia și interlopii nu mai este o problemă de imagine. În România pesedistă a lui Dragnea sunt controlate – la fel ca în alte guvernări de după 89 – instituții de echilibru ale statului. Diferența este că acum judecătorii CCR se antepronunță pe față, avocatul poporului nu mai îmbracă roba nici măcar de ochii lumii, iar Serviciul de Protecție și Pază a fost înlocuit de familii de interlopi.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

dinu a spus: (octombrie 15th, 2017 at 02:35 )

Domnule Sasu, daca vreti sa fiti credibil ca analist politic si jurnalist, va rog sa reveniti un pic la studiul ortografiei. De exemplu, scrieti numirile de miniştri in loc de „numirile de miniștrii”
Sau poate ca a fost doar o typo.

Va multumesc,
inginerul

anteconbega a spus: (octombrie 17th, 2017 at 05:56 )

Domnule inginer, cred că a fost doar o hypo. Nu uitaţi că şi dl Sasu e tot inginer. De altfel, domnul Sasu e mai mult orator, decât scriitor.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dezinsectie tantari

Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția

Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz, au fost sesizati prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi aruncat deșeuri dintr-o autoutilitară, pe care ulterior le-ar fi incendiat, pe un teren viran ce aparține unei foste societăți comerciale din localitatea Beregsău Mare. Polițiștii s-au deplasat la fața locului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă în cinci cifre pentru un şofer care a ars deşeuri pe câmp
Top