Pe Aleea FC Ripensia, deschisa pe 1 octombrie, a fost spart deja asfaltul. Robu: Asa e tehnologia

Primarul Nicolae Robu anunța, pe 1 octombrie, terminarea lucrărilor de pe FC Ripensia, unde s-au făcut trei benzi. Minunea a durat însă două zile, pentru că marți dimineața asfaltul a fost spart! Se lucra în fața Căminului 16, unde au apărut muncitori și utilaje. UPDATE: Robu spune că e normal, pentru că se ridică gurile de canal.

La sfârșitul lunii august au început lucrările pe Aleea FC Ripensia, pe bucata cuprinsă între Bd. Eroilor de la Tisa și Michelangelo. Strada urma să aibă trei benzi, la fel ca tronsonul de la str. Surorile Martir Caceu până la str. 1 Decembrie 1918. A treia bandă, susțineau reprezentanții PMT, va permite un trafic mai fluent pe direcția sud-nord, amenajările rutiere de pe Michelangelo fiind capabile să preia volume de trafic superioare celor din prezent. Lucrările au fost făcute de SDM, iar duminică, 1 octombrie, primarul Nicolae Robu a anunțat, pe Facebook, finalizarea lor. „Din ciclul «Marea asfaltare 2017», Aleea FC Ripensia în noua înfățișare pe trei benzi. Începând de astăzi (duminică, 1 octombrie – n. r.) de la ora 9.49, s-a dat drumul circulației pe această extrem de importantă arteră de trafic a Timișoarei, lărgită la trei benzi plus o bandă de preselecție pentru viraj la stânga pe Eroilor. Noua configurație va contribui enorm la fluidizarea traficului pe axa sud-nord. Săptămâna viitoare se va face și marcajul și se vor monta ochii de pisică”, nota edilul.

Marți dimineață însă, pe FC Ripensia se tot circula tot pe două benzi, în zona Complexului Studențesc. Și nu pentru că se făceau marcaje sau se montau ochi de pisiciă. Mai exact, în fața Căminului 16, au apărut muncitorii și utilajele, iar asfaltul a fost spart! „Au uitat ceva sub asfalt probabil… e pus de câteva zile”, a scris un timișorean pe Facebook.
UPDATE: Primarul Nicolae Robu spune că operațiunea este firească. „Nu se sparge nimic (…) duminică s-a dat drumul la circulație. Nu e gata încă, se mai lucrează la borduri, la marcaje. Nu se sparge nimic, așa este tehnologia, de ridicare a gurilor de canal la cotă. Sunt două tehnologii, una care spune că de la început se ridică gurile și este o altă tehnologie care spune că, după ce se face stratul final, se sparge în jurul gurii de canal și se face ajustarea la cotă. Majoritatea proiectanților aleg a doua variantă”, a explicat edilul.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Sorin Aradean a spus: (octombrie 3rd, 2017 at 17:50 )

Deci asta-i clar o non-stire. In nenumarate cazuri am vazut ca dupa asfaltare vin echipe care ridica gurile de canal la nivelul stratului de asfalt de uzura, si nimeni n-a facut caz din asta. Acum, vreti sa punctati si considerati o etapa tehnologica fireasca, drept ceva anormal, care sa dovedeasca prezenta prin zona a lui Dorel…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Cosmin Şandru: Timișenii și timișorenii nu trebuie să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale

Deputatul PNL de Timiş Cosmin Şandru afirmă că, situându-se în primii trei contribuabili ai țării, Timişul are tot dreptul la  investiții serioase atât în județ, cât și în Timișoara. Ca atare timioşorenii şi timişenii nu trebuie să fie șantajați electoral ca să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale.  El porneşte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Şandru: Timișenii și timișorenii nu trebuie să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret

Tinerii handbaliștii alb-violeți participă în aceste zile la turneul Final 8 al Campionatului Național de Tineret. Acesta se dispută la Plopeni, în sistem eliminatoriu. În sferturi, băieții în alb-violet au trecut de HC Buzău, cu 32-29 (18-12). Darius Bran a înscris 9 goluri și a dat 3 pase decisive, Turcitu și Burzo au punctat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Deputatul PNL de Timiş Cosmin Şandru afirmă că, situându-se în primii trei contribuabili ai țării, Timişul are tot dreptul la  investiții serioase atât în județ, cât și în Timișoara. Ca atare timioşorenii şi timişenii nu trebuie să fie șantajați electoral ca să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale.  El porneşte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Şandru: Timișenii și timișorenii nu trebuie să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand
Localitatea Otelec, găzduiește în această sâmbătă, un Concurs Internațional Gastronomic, în organizarea  Asociației Ótelek Magyarul Magyarokért. Evenimentul a ajuns la cea de a noua ediție și are loc în proximitatea fostului port din localitate. Cu această ocazie, STPT va oferi o cursă specială, navală, pe Bega, între Timișoara și Otelec. Evenimentul are caracter internațional, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu vaporașul de la Timișoara la Concursul Internațional Gastronomic, la Otelec. Bucătarii din Serbia sosesc pe apă/FOTO
TRIAJ este un ecosistem cultural format din spații expoziționale, ateliere, conferințe, instalații, tururi ghidate și intervenții culturale, care constă în redeschiderea la Timișoara a unei versiuni reinterpretate a Muzeului Holocaustului din Odessa, instituție care nu mai funcționează de la începutul războiului din Ucraina. Proiectul își propune își propune să activeze zona de Nord-Vest a Timișoarei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția-multimedia TRIAJ, versiunea reinterpretată a Muzeului Holocaustului din Odessa/FOTO
Alin Nica, președintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, acuză PSD că ar fi sunat participanții la o dezbatere despre regionalizare, programată la aceeași oră, la Palatul Administrativ, cu ședința de guvern adusă la Timișoara, care ar urma să aibă loc în sala Multifuncțională, din aceiași clădire. I-au intimidat și le-au cerut să se retragă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că amenință participanții la acțiunea despre regionalizare de la Consiliul Județean pentru a nu se ”dubla” cu ședința de guvern de la Timișoara
Tinerii din liceele și școlile timișorene pot vedea ”pe viu” cum se produce îmbrăcămintea ”Fast Fashion”. Ei pot să ”experimenteze” în aceste zile condițiile de lucru dintr-o fabrică de Fast Fashion, fiind invitați să interacționeze cu o instalație artistică realizată în cadrul proiectului „Cultura sustenabilității în școlile din Timișoara”, implementat de Asociația CRIES – Centrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii pot experimenta ce înseamă producția ”Fast Fashion” și ce impact are aceasta asupra mediului/FOTO
Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Top