Prioritizare la Primaria Timisoara: bani de la UE pentru tramvaie, Pasajul Solventul si piste de biciclete

Reabilitarea unor linii și cumpărarea de tramvaie, modernizarea stațiilor RATT sau Pasajul Solventul – pentru acestea vrea, printre altele, Primăria Timișoara bani de la UE. În total, sunt 11 proiecte care vor fi depuse pentru finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa 4, Dezvoltare urbană.

Primarul Nicolae Robu anunța, în mai 2017, că Timișoara poate primi de la UE, prin POR – Axa 4 de finanțare, Sprijinirea dezvoltării urbane, aproape 56 de milioane de euro. Nu a vrut să spună decât că ar fi peste 20 de proiecte, dar fără să detalieze, și susținea că suma de care ar fi nevoie este dublă. Robu afirmă acum că Direcția Edilitare a PMT are 11 proiecte prioritare care vor fi depuse pe POR, Axa 4. „S-au depus, de către Direcția Edilitară, 11 fișe de proiect la Autoritatea Urbană, în vederea prioritizării lor, pentru a fi apoi depuse ca cereri de finanțare pe Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4, Sprijinirea dezvoltării urbane durabile. Proiectele din Planul de Mobilitate Urbană sunt: Inelul IV zona de vest, Pasajul Solventul, reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale pe Calea Stan Vidrighin, Bd. Cetății, Calea Bogdăneștilor, Ana Ipătescu, etapa 1 , strada Transilvania până la Calea Șagului, apoi Calea Șagului, str. Mureș, etapa 2, Victor Hugo – Aluniș – Drubeta, linie nouă de tramvai între Solventul și Gara de Nord, modernizare stații de transport public, înnoirea flotei de tramvaie, modernizarea depoului Dâmbovița, amenajarea rețelei urbane de piste de biciclete etapa 2 și amenajarea unei rețele regionale de piste de biciclete”, spune primarul. Municipalitatea a depus până acum la ADR Vest, pentru finanțare de la UE, proiectul de transformare a fostei clinici de dermatologie în centrul multicultural și un proiect de reabilitare termică a unor blocuri, ambele respinse.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Florin a spus: (octombrie 1st, 2017 at 18:20 )

domnu´ Robu, pasajul de la Solventul este binevenit, un altul in zona Elba ar fi de dorit si cu o mai mare eficienta.
nu uitati la ambele sensurile giratorii cu semafoarele aferente !

Calu a spus: (octombrie 1st, 2017 at 19:10 )

Ca as mai trage o iapa domne. Poate Otilia Galescu sa fie iapa mea? Ce ziceti?

Calu a spus: (octombrie 1st, 2017 at 19:11 )

Popicaaaaa, scoate-l pe Seroni!

NasOleu a spus: (octombrie 2nd, 2017 at 09:16 )

Cum are Oradea o gramada de proiecte admise si proiectele intocmite de specialistii din Primaria Tm sa fie respinse? Sa fie vorba de incompetenta?

Bau a spus: (octombrie 2nd, 2017 at 12:58 )

Linia tramvai 3 cand si cum se va mai face?

anteconbega a spus: (octombrie 3rd, 2017 at 12:51 )

Cateodată, calu-i bou, că măgar-i ceva fin.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO

Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu și-a prezentat viziunea cu care vrea să redevină primar la Timișoara

Sâmbătă a fost rândul fostului primar, Nicolae Robu, acum reprezentantul a două partide, PNL și PSD, să își prezinte viziunea cu care vrea să obțină un al treilea mandat de primar al Timișoarei. Cu multe proiecte pe care le dorea în precedentele mandate, cu unele ”reparații” prin care să se revină la modul de guvernare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicolae Robu și-a prezentat viziunea cu care vrea să redevină primar la Timișoara
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara

Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara și-a confirmat statutul de favorită în etapa a doua a campionatului și s-a impus conform așteptărilor cu 45-10, pe terenul echipei U Elbi Cluj. Nu a fost însă un meci extrem de spectaculos, fragmentări, multe greșeli de ambele părți, indisciplina, făcându-și simțite prezența din plin. Chiar dacă a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO

UMB a început să își aducă utilajele de forare a tunelurilor de pe șantierul celor zece kilometri lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea. Aceasta chiar dacă încă nu a fost emisă autorizația de construire, din diferite motive birocratice. O serie de imagini realizate de unul dintre user-ii forumului peundemerg.ro arată că grupul românesc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara și-a confirmat statutul de favorită în etapa a doua a campionatului și s-a impus conform așteptărilor cu 45-10, pe terenul echipei U Elbi Cluj. Nu a fost însă un meci extrem de spectaculos, fragmentări, multe greșeli de ambele părți, indisciplina, făcându-și simțite prezența din plin. Chiar dacă a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara
Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
UMB a început să își aducă utilajele de forare a tunelurilor de pe șantierul celor zece kilometri lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea. Aceasta chiar dacă încă nu a fost emisă autorizația de construire, din diferite motive birocratice. O serie de imagini realizate de unul dintre user-ii forumului peundemerg.ro arată că grupul românesc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO
Joi, 25 aprilie, săptămânala şedinţă a Guvernului României va avea loc la Timişoara. Cu această ocazie se va da Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru noul stadion Dan Păltinișanu. Cu aceeaşi ocazie se va da o HG privind deschiderea punctului de frontieră cu Ungaria de la Beba Veche. De la Doha la Timişoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul României se mută saptămâna viitoare la Timişoara. Pe lângă HG pentru stadionul, se va da undă verde deschiderii punctului de frontieră de la Beba Veche
Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Top