PSD si ALDE fac alianta pentru Checea. Au candidat comun pentru primarie

Alegerile de primar din comuna Checea, programate pe 5 noiembrie, aduc din nou împreună PSD și ALDE. Cele două formațiuni vor susține același candidat, membru al partidului lui Călin Popescu Tăriceanu. Cristian Oniță este economist și spune că a fost bun prieten cu fostul primar.

PSD și ALDE au decis ca, pe 5 noiembrie, la alegerile pentru Primăria Checea, să meargă pe mâna aceluiași candidat Este vorba despre economistul Cristian Oniță, membru ALDE, director, de aproape 10 ani, al unui hotel din Timișoara. „În comuna Checea am căzut de comun acord cu cei din PSD să susținem un singur candidat, pe Cristian Oniță. Ne dorim ca proiectele din acea comunitate să aibă continuitate, dar să se vină și cu un suflu nou”, spune președintele ALDE Timiș, deputatul Marian Cucșa. „Am făcut alianța pentru Checea, PSD plus ALDE. Sunt convins că în luna noiembrie vom avea, în persoana lui Cristian Oniță, noul primar al comunei Checea. O să vedeți pe parcursul campaniei electorale proiectele pe care candidatul nostru vrea să le pună în aplicare”, a declarat, la rândul lui, președintele executiv al PSD Timiș, Călin Dobra. Cristian Oniță este din Checea, dar, de 17 ani, s-a mutat la Timișoara și ajunge în comuna natală doar în weekend. „Am fost foarte bune prieten cu fostul primar (Dorin Birdean – n.r.), chiar ne-am consultat pe anumite proiecte din Checea. N-am candidat până acum, nu m-am implicat pe partea politică, având în vedere situația de prietenie, dacă pot să spun așa, cu fostul primar. Acum, în momentul în care am rămas singur, am decis că am ajuns la o anumită vârstă și pot face foarte mult pentru Checea, continuând proiectele începute și inițiind alte proiecte care vor fi benefice pentru comunitate”, a spus, la rândul lui, Oniță.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

anteconbega a spus: (octombrie 17th, 2017 at 06:06 )

Este o ocazie unică pentru dl Oniţă să transforme hotelul în primărie şi primăria în hotel. Brava, dl Stancu, ai fost membru al comisie de anchetă care i-a găsit pe generalii Vasile Paul şi Costică Rogin vinovaţi de masacrul din Calea Girocului în 1989, şi oricum eşti cel mai înalt dintre cei fotografiaţi. Va fi o victorie oersonală imensă, PSD nici nu contează. Dl Oniţă ar putea avea şi o calitate specială în comună, cea de bulibaşă aldist, pen’că în Checea peste 30 din populaţie o formează „noii bănăţeni”: ţiganii.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Un număr de cinci persoane din Timiș au fost descoperite cu branșări ilegale la rețeaua de alimentare cu gaze naturale aparținând celor de a Delgaz Grid. La nivelul întregii rețele a companiei fenomenul este unul mult mai ridicat, fiind vorba despre 201 asemenea consumuri frauduloase.  Astfel, Inspecția energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci persoane din Timiș sunt acuzate că furau gaze naturale din rețeaua de distribuție
Top